Lifestyle Stiri

F64 organizează „Photo Story”

2 oct. 2018 2 min

F64 organizează „Photo Story”

Reading Time: 2 minutePhotostory

F64, retailer român care activează pe piața foto-video organizează „The Future is Visual”, cea de-a doua ediție a evenimentului „Photo Story”, ce va avea loc în 19 octombrie la Nod Makerspace.

F64 revine cu cea de-a doua ediție a evenimentului „Photo Story”, intitulată „The Future is Visual”. Evenimentul va avea loc pe 19 octombrie, la Nod Makerspace, iar înscrierile se fac gratuit până pe 5 octombrie în baza unui proces de selecție și în funcție de locurile limitate oferite.

Ediția de anul acesta se diferențiază cu ajutorul unui concept care se abate de la structura clasică de conferință foto. Abordarea va fi mult mai dinamică, participanții având posibilitatea de testare hands-on a celor mai performante echipamente.

Așadar, pasionații de arte vizuale vor avea ocazia să testeze echipamente și accesorii Sony, Canon, Panasonic, Olympus, BenQ, Kingston și GoPro în patru zone special amenajate:

  • Zona Studio, unde participanții vor putea realiza portrete de studio cu ajutorul unui model;
  • Zona Foto Produse, dedicată fotografiei comerciale, dotată cu props și elemente decorative;
  • Zona Still Life & Props, cu un setup de natură moartă, props, fundaluri foto de la Rafa Studio și sfaturi de la fotografa Florentina Rafaila;
  • Zona Retouching, dedicată celor care vor să testeze tablete și monitoare pentru procesarea imaginilor.

 Nume importante din zona foto, precum Cristian Crisbășan, Vali Bărbulescu, Andreea Retinschi, Alin Popescu și Luiza Marinaș-Boldeanu, vor participa la sesiunea de dezbatere „Ce este o fotografie bună?”. Dezbaterea va fi transmisă live și pentru cei care nu au disponibilitatea de participare fizică. Separat, Vlad Eftenie va oferi publicului ponturi despre fotografia de stradă.

De asemenea, participanții vor avea parte de un webinar moderat de Marius Tudor și susținut de Rich Howman, fotograf de eveniment din Marea Britanie premiat internațional, cu clienți precum Casa Regală Britanică în portofoliu.

Tot în cadrul evenimentului vor avea loc și două expoziții de fotografie. Prima expoziție va expune fotografiile realizate în urma unui concurs pe Instagram realizat de către unul dintre partenerii evenimentului, Gelato Madre, iar cea de-a doua reprezintă o continuare în offline a campaniei F64 dedicate Zilei Internaționale a Fotografiei.

În luna fotografiei, F64 a organizat un concurs de fotografie dedicat fotografiilor nocturne (astrofotografii, expuneri lungi pe timp de noapte sau cadre de noapte urbane, în care rolul principal îl joacă luminile orașului), iar cele mai bune compoziții vor putea fi admirate la NOD Makerspace.

Activările pentru cei 300 de participanți așteptați la Photo Story sunt realizate cu sprijinul Sony, Canon, Olympus, BenQ, Panasonic, GoPro, Kingston, Sigma, Beanz Coffee, Coca Cola, Alka, Vinurile Gramma, Komoder, Azero, Gelato Madre, TUI Travel, Fundaluri foto Rafa Studio.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: