Marketing MarComm

Farmacia DONA susține proiectul „Anul Nadia Comăneci – Perfect 10”, dedicat performanței, comunității și noilor generații

25 mai 2026 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Farmacia DONA susține proiectul „Anul Nadia Comăneci – Perfect 10”, dedicat performanței, comunității și noilor generații

Reading Time: 2 minute

Farmacia DONA susține proiectul „Anul Nadia Comăneci – Perfect 10”, desfășurat la Onești în perioada 28-31 mai, la 50 de ani de la primul „10 perfect” din istoria gimnasticii olimpice. Compania sprijină astfel un demers cu valoare simbolică pentru sportul românesc, care aduce în prim-plan performanța, rolul comunității și importanța reperelor care inspiră tinerii sportivi.

Onești, orașul în care Nadia Comăneci a copilărit, s-a antrenat și și-a început drumul ca gimnastă, devine, pentru câteva zile, locul în care memoria gimnasticii românești se întâlnește cu energia noilor generații. „Cupa Internațională Nadia Comăneci – Perfect 10”, dedicată tinerelor gimnaste, reunește peste 200 de sportive junioare din România și din alte țări, într-o competiție internațională de gimnastică feminină construită în jurul disciplinei, curajului și încrederii de a continua o tradiție.

Programul aniversar include și „Gala Campioanelor”, un moment dedicat Nadiei Comăneci și școlii de gimnastică din Onești, care aduce în prim-plan tradiția centrului și rolul său în formarea unor generații de sportive de performanță.

Farmacia DONA susține proiectul „Anul Nadia Comăneci - Perfect 10”

„Pentru Farmacia DONA, susținerea proiectului „Anul Nadia Comăneci – Perfect 10” este o continuare firească a angajamentului nostru față de comunitate și față de inițiativele care contribuie la dezvoltarea tinerilor. Sportul, educația și sănătatea contribuie, împreună, la formarea unor generații mai puternice, încrezătoare și pregătite să își atingă potențialul. Ne bucurăm să fim parte dintr-un proiect care onorează un reper al sportului românesc și duce mai departe valorile care fac performanța posibilă: perseverența, disciplina și grija față de oameni”, a declarat Andreea Ropotan, Marketing Manager Farmacia DONA.

Implicarea Farmacia DONA în proiect se înscrie într-o direcție mai amplă de susținere a inițiativelor cu impact în comunitate, cu accent pe sănătate, educație, sport și dezvoltarea tinerilor. Între 2022 și 2025, compania a alocat peste 1 milion de lei pentru proiecte dedicate sportului, sprijinind federații naționale, cluburi sportive și sportivi individuali.

După sprijinul acordat tinerilor sportivi din lotul național de caiac-canoe pentru participarea la Campionatul Mondial de Juniori & U23 din Portugalia anul trecut, susținerea proiectului dedicat Nadiei Comăneci continuă această direcție într-un registru cu puternică valoare simbolică pentru sportul românesc. Prin acest parteneriat, Farmacia DONA își reafirmă rolul de partener activ în comunitate, aproape de inițiativele care susțin dezvoltarea tinerilor și promovează performanța, educația, sănătatea și grija față de oameni.

Despre Grupul DONA

Grupul DONA este unul dintre cei mai importanți jucători din piața farmaceutică din România, cu activități integrate de retail, distribuție și servicii conexe. Grupul operează lanțul național de farmacii DONA, precum și o divizie puternică de distribuție farmaceutică, asigurând livrarea de medicamente către farmacii independente, spitale și farmacii proprii din întreaga țară.

Pe lângă distribuția de medicamente de uz uman, Grupul DONA este activ și în distribuția de medicamente veterinare, iar începând din martie 2026 a extins activitatea și în zona de distribuție de optică, consolidându-și astfel poziția de furnizor integrat în sectorul de sănătate. Grupul dezvoltă totodată activități complementare de marketing farmaceutic, transport specializat și producția de suplimente alimentare prin branduri proprii, investind constant în calitate, infrastructură și parteneriate pe termen lung.

Articole pe aceeași temă: