FP solicită președintelui să nu promulge Legea porturilor

Legea porturilor încalcă principii precum libertatea economică, economia de piață liberă, libertatea comerțului, concurența loială, nediscriminarea și realizarea justiției în instanțele judecătorești, iar în acest sens Fondul Proprietatea (FP) a transmis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care îi solicită să nu promulge legea, respectiv să o trimită la reexaminare.

“Fondul Proprietatea a transmis o scrisoare către președintele Klaus Iohannis subliniind mai multe motive care, în viziunea Fondului, reprezintă o bază puternică pentru nepromulgarea unei legi adoptate recent de Parlament li care aduce modificări Ordonanței Guvernului nr 22/1999 privind administrarea porturilor, întrucât obstrucționează puternic dezvoltarea economică a tuturor porturilor românești. Argumentația Fondului este bazată atât pe considerente de constituționalitate, cât și de natură economică, reliefând articole din lege care încalcă prevederi constituționale, în plus față de impactul economic negativ și privilegiile nedrepte generate în favoarea operatorilor portuari”, se arată într-un comunicat de presă al FP.

Dintr-o perspectivă constituțională, în viziunea Fondului, legea porturilor încalcă multiple principii care protejează libertatea economică, economia de piață liberă, libertatea comerțului, concurența loială, precum și nediscriminarea, întrucât legea îngheață chiriile la tarifele minime din prezent pentru următorii 10 ani și favorizează un număr limitat de operatori portuari care vor beneficia de aceste tarife.

Conform FP, legea mai încalcă dispozițiile constituționale referitoare la realizarea justiției prin instanțele judecătorești.

“Legea impune înființarea unui Consiliu de Supraveghere, care va avea puterea să decidă în cazul unor potențiale conflicte între operatorii portuari și administrațiile porturilor, creând astfel un substitut pentru instanțele de judecată, ceea ce este neconstituțional. Mai mult, deciziile Consiliului vor fi puse în aplicare imediat, conferind acestei noi entități puteri discreționare”, menționează sursa citată.

În plus, Fondul atrage atenția asupra considerentelor de natură economică care fundamentează necesitatea re-examinării legii de către Parlament.

“Creează premisa unui uriaș transfer de avuție de la companiile cu capital de stat, care administrează porturile, către operatori portuari privați. Nivelul chiriilor și structura acestora ar trebui stabilite în funcție de cerere și ofertă, nu prin lege, acest lucru reprezentând un precedent extrem de periculos. Restrânge concurența și oportunitatea egală atât pentru operatorii existenți, cât și pentru investitorii noi, astfel limitând potențialul de dezvoltare a Portului Constanța, precum și a tuturor porturilor românești aflate la Marea Neagră, dar și cu ieșire la Dunăre”, arată FP.

Greg Konieczny, CEO Fondul Proprietatea și manager de portofoliu, susține că numai în cazul Portului Constanța pierderile din încasarea chiriilor derizorii stabilite în baza tarifelor plătite în prezent de primii 5 operatori portuari ar ajunge la circa 26 milioane euro pentru următorii zece ani.

“Acești 5 operatori ocupă 37% din suprafața portului și au obținut contractele de închiriere în urmă cu mulți ani prin negocieri directe. Doar circa 10% din suprafața închiriată din Portul Constanța a fost atribuită în circumstanțe transparente prin licitații publice. Având în vedere aceste date, dar și numeroasele aspecte ale legii care favorizează operatorii, nu este dificil să ne dăm seama că această lege este dedicată oligarhilor din porturi pentru a menține în buzunarele lor bani ce altfel ar ajunge la statul român, dacă nivelul chiriilor ar fi setat de mecanismele de piață liberă”, a spus Konieczny.