Management Interviuri

GebrüderWeiss România: Cu viteză pe drumul schimbării

1 nov. 2021 5 min

GebrüderWeiss România: Cu viteză pe drumul schimbării

Reading Time: 5 minute

În plină pandemie, GebrüderWeiss România a înregistrat o creștere cu 40% a numărului de transporturi efectuate. Viorel Leca, directorul general al Gebrüder Weiss România, ne-a vorbit despre cum a reușit compania de transporturi și logistică această performanță și despre care a fost impactul pandemiei asupra sectorului logistic, unul dintre primele domenii afectate serios de criza de sănătate publică

Cum a fost perioada de pandemie pentru businessul Gebrüder Weiss România?

Anul trecut a fost un an caracterizat de impredictibilitate, în primul rând, un an în care am fost nevoiți să ne adaptăm constant schimbărilor ce au intervenit și să luăm măsuri drastice în cel mai scurt timp. 2020 a fost anul în care am înțeles cu adevărat cât de important este să ai o echipă unită, care să răspundă rapid oricărei provocări și care să se muleze pe situații nemaiîntâlnite. Din punctul de vedere al businessului, 2020 ne-a adus o fluctuație majoră a volumelor, dar, cu toate acestea, am obținut un avans cu 3% al businessului și o creștere cu circa 40% a numărului de transporturi efectuate.

Dacă în 2019 acest indicator s-a situat la circa 845.000, în 2020 s-a raportat o creștere de peste 40%, la aproape 1,2 milioane de transporturi efectuate. Un alt aspect important de menționat cu privire la evoluția din 2020 este faptul că serviciul Home Delivery din portofoliul Gebrüder Weiss România a înre­gistrat creșteri semnificative pentru toți indicatorii cheie de performanță. Astfel, comparativ cu 2019, numărul de expedieri a fost cu 123% mai mare – peste 130.000 de transporturi efectuate, reflectându-se și în creșterea cu 85% a cifrei de afaceri pe acest segment. Această evoluție a fost determinată de extinderea uriașă a comerțului online în contextul restricțiilor impuse și al adoptării la scară mare a sistemului de muncă de acasă. Pentru anul în curs, mizăm, de asemenea, pe un avans cu circa 3-5% al businessului. De asemenea, ne vom continua investițiile începute în digitalizarea proceselor companiei și nu numai.

­Raportându-ne la situația gene­rată de pandemie, situa­ție care încă ne ridică o serie de incertitudini la nivel personal, dar și de business, consider că avem avantajul experienței din ultimul an și jumătate. În plus, măsurile de protecție implementate de companie au dat rezultate și în mod cert ne vor ajuta și pe viitor. Deși ne confruntăm deja cu al patrulea val, considerăm că avem instrumentele, metodele și cunoștințele necesare de a-l depăși cu bine.

Au fost și aspecte pozitive?

Da, pandemia de Covid-19 a adus, ironic, și schimbări pozitive în business, dar și în industrie. Spre exemplu, procesul de digitalizare s-a accelerat la nivel general, iar punctual, în cadrul companiei noastre, am făcut pași importanți în această direcție. De asemenea, așa cum spuneam mai sus, multe companii au migrat, forțate de restricțiile impuse, către comerțul online. Acest aspect a impactat major și activitatea companiei noastre începând cu lunile mai – iunie 2020, când am simțit o creștere a cererii pentru livrări la domiciliu. De asemenea, contextul anului trecut ne-a arătat că un portofoliu diversificat de clienți, dar și de industrii deservite, fără o dependență de un anumit sector (spre exemplu automotive, sector grav afectat de pan­demie) este un atu important pentru a face față în situații de criză.

Cum a evoluat sectorul de transporturi și logistică în toată această perioadă?

Odată cu declanșarea crizei coronavirusului, piața de transporturi a fost printre primele afectate. Acest lucru a fost determinat, mai ales de faptul că prima țară afectată de virus, China, este principalul partener importator în relația cu UE și a doua piață de export, iar întârzierile în livrarea de mărfuri, în special în transportul aerian și teres­tru, au adus cu sine efecte în cascadă și pierderi economice majore. De asemenea, răspândirea virusului în Europa a adus cu sine efecte negative în relația cu partenerii comerciali principali ai României, precum Italia. Conform datelor INSSE raportate la anul 2020, transportul rutier de mărfuri a înre­gistrat o creștere cu aproape 4% pentru volumul mărfurilor transportate comparativ cu 2019.

În cazul transportului feroviar, volumul mărfurilor indică o scădere cu 15,5% față de anul precedent, în timp ce în transportul maritim a avut o scădere cu 11,1%. Totodată, transportul aerian, unul dintre cele mai afectate de criza pandemică, a înregistrat o diminuare cu 14,6% comparativ cu anul anterior în ceea ce privește volumul mărfurilor transportate. Datele INSSE mai arată că, în transportul rutier internațional de mărfuri, 92,9% din totalul mărfurilor descărcate au provenit din state membre ale Uniunii Europene și 91,8% din totalul mărfurilor încărcate au avut ca destinație state membre ale Uniunii Europene. Astfel, cele mai mari cantități de mărfuri au provenit din Germania (21,8%), Unga­ria (15,7%) și Italia (10,2%), iar în ceea ce privește încărcările, 20,1% din volumul mărfurilor au avut ca destinație ­Germania, 14,8% Italia și 11,9% Ungaria.

Cum estimați că va arăta evoluția acestuia în următorul an?

Așa cum spuneam și mai sus, anul acesta aduce avantajul experienței din 2020. Jucătorii din piață știu deja ce măsuri se pretează pentru situațiile de urgență și pot face față mai ușor situațiilor neprevăzute. Astfel, în 2021 mizăm pe o creștere ușoară. Chiar dacă guvernul a propus proiecte menite să susțină mediul de business, nu există, la acest moment, un grad suficient de mare de transparență al acestora pentru a putea ști în ce măsură va influența segmentul transporturilor. Ca și până acum, industria de transport și logistică se confruntă cu provocări precum infrastructura deficitară, impredictibilitatea mediului economic și ­politic local, dar și flexibilitatea costurilor cu personalul în contextul volatilității pieței muncii.

Care sunt trendurile în industrie?

Tendința principală a industriei de transport și logistică este digitalizarea, accelerată aș putea spune. Pe termen scurt și mediu, domeniul nostru va fi marcat de trecerea la automatizări, la soluții de AI, real-time visibility și integrarea tehnologiilor. Toate acestea vor aduce avantaje majore atât pentru businessul propriu, cât și pentru cel al clienților. Accelerarea digitalizării, propulsată mai ales în ultimul an de schimbările sociale generate de pandemie, produce transformări în cascadă, atingând toate domeniile. Noile generații de consumatori, obișnuiți să aibă acces la produse și servicii din câteva clicuri sau atingeri de ecran, companiile care se întrec în a produce următoarea „revoluție digitală” și creșterea masivă a numărului de transporturi la nivel global determină industria transporturilor și logisticii să adopte rapid soluții IT care să susțină creșterea proprie și pe a clienților.

Ce planuri de extindere are Gebrüder Weiss în România?

Într-adevăr, mizăm pe extinderea spațiilor logistice, în principal din Sibiu și din București. În acest moment, avem un grad mediu de ocupare de 90% în toate locațiile Gebrüder Weiss, proprii sau închiriate, dar suntem pregătiți să extindem infrastructura și în alte zone, dacă vom identifica oportunități. Extinderea spațiilor logistice este un subiect aflat pe agendă în permanență și am investit ori de câte ori a fost ne­cesar. Cele mai recente investiții în acest sens pe care le putem menționa sunt extinderea depozitului din Sibiu în 2021 și deschiderea unui nou terminal, în 2020, situat în apropierea sediului central, hub logistic dedicat operațiunilor de cross-docking pentru transporturile Home Delivery.

Ce alte planuri mai aveți pentru companie în următoarea perioadă de timp?

Ne vom axa pe consolidarea afacerii prin direcționarea efortului echipei în trei direcții strategice. Prima se referă la dezvoltarea portofoliului de clienți prin atragerea de conturi noi, dar și axându-ne pe cross-selling. A doua direcție se referă la dezvoltarea și promovarea celor mai noi servicii și tool-uri digitale. Aici avem serviciul Home Delivery, pentru care cererea este în continuă creștere în contextul migrării tot mai pronunțate în mediul online a afacerilor tradiționale și apetitului crescut al consumatorului final pentru cumpărături online. De asemenea, dezvoltăm serviciile cu valoare adăugată din umbrela Home Delivery – montaj și instalare – și îmbunătățim continuu noua platformă pentru clienți myGW, prin activarea de opțiuni menite să faciliteze accesul la informații atât pentru clienții Gebrüder Weiss, cât și pentru destinatarii finali. A treia direcție strategică se referă la cercetare permanentă pentru identificarea de noi măsuri sau soluții prin care activitatea noastră să fie mai prietenoasă cu mediul.

Către ce veți direcționa în principal investițiile din acest an?

Principalele direcții în ceea ce privește investițiile sunt cele menite să permită creșterea businessului în mod sustenabil și organic și menținerea nivelului competitiv. Investim anual în trei zone principale (fără a ne limita însă la acestea): infrastructură – extinderea sau modernizarea spațiilor logistice existente, dar și inaugurarea unora noi (atunci când contextul este oportun) cum ar fi extinderea capacității de stocare a depozitului din Sibiu, echipamente și instrumente digitale – de la scannere, stivuitoare până la platforme și aplicații digitale și personal/resurse umane –, diverse trai­nin­g-uri și specializări pentru angajați, în funcție de nivelul de pregătire și cerințele postului.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: