Finanțe Stiri

Grupul Financiar Banca Transilvania intră în domeniul fintech

31 oct. 2017 < 1 min

Grupul Financiar Banca Transilvania intră în domeniul fintech

Reading Time: < 1 minut

BT Investments, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, a devenit acționar al companiei Timesafe, dezvoltatorul aplicației de plăți Pago.

Tranzacția a fost intermediată de BT Capital Partners, divizia de investment banking a Grupului Financiar Banca Transilvania și membru exclusiv în România al Oaklins, şi de casa de avocatură DLA Piper, anunță BT, într-un comunicat de presă.

“Această investiție, fiind vorba de un start-up, este o premieră pentru Grupul Financiar Banca Transilvania. Este încă un pas pe care BT îl face pentru susținerea antreprenorilor şi încurajarea digitalizării”, a declarat Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

„Parteneriatul cu Banca Transilvania ne va permite să accelerăm dezvoltarea aplicației Pago. Investiția va fi folosită în special pentru dezvoltările tehnice ale produsului și pentru adăugarea de noi furnizori și noi tipuri de plăți, în beneficiul utilizatorilor noștri. Mulțumim managementului BT pentru încrederea acordată, apreciem ajutorul de până acum și suntem convinși că împreună putem să facem din Pago una dintre cele mai utilizate aplicații de plăți din România. Mulțumim, de asemenea, echipelor de la BT Capital Partners şi DLA Piper, pentru contribuția la finalizarea tranzacției”, a adaăuat Adrian Cighi, Cofondator Pago.

Timesafe este dezvoltatorul Pago, aplicație destinată gestionării şi plății facturilor de utilități, încărcării electronice a cartelelor preplătite și plata rovinietelor. Proiectul este dezvoltat în parteneriat cu Banca Transilvania şi Mastercard.

Pago este singura aplicație din România prin care poate fi efectuată plata tuturor facturilor lunare, cu cardul, dintr-un singur cont. Pago simplifică plata online a facturilor prin conectarea conturilor online sau scanarea codului de bare de pe facturile a peste 40 de furnizori de utilități. Detalii despre aplicație, funcționalități și lista furnizorilor integrați sunt disponibile pe website-ul aplicației, www.pagoplateste.ro

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: