Finanțe Opinii

Impactul COVID-19: 7 sfaturi pentru finanțele personale

16 mart. 2020 3 min

Impactul COVID-19: 7 sfaturi pentru finanțele personale

Reading Time: 3 minute

Ce vremuri ! Acum o lună căutam oferte de concediu și acum căutăm oferte de făină și ulei. Iată cât de rapid se poate schimba contextul și cât de ușor ni se schimbă prioritățile. Acum se vede cât de importanta este educația financiară și câtă diferență poate face între cei educați și pregătiți și cei nepregătiți.

După părerea mea, efectele economice vor fi serioase și de durată, cu mare impact asupra echilibrului financiar personal. Iată 7 pași pe care îți recomand să-i faci în familia ta, pentru a păstra controlul și a depăși mai ușor provocările ce urmează:

  1. Fă-ți bugetul personal!

Individual sau în cuplu, fă-ți o listă cu veniturile pe care te bazezi în următoarele 12 luni și cum ar putea fi ele influențate de situația actuală. Pe câte „picioare financiare” stai și cât sunt de solide? Recomand implicare și responsabilitate maximă la jobul actual, astfel încât sănătatea companiei să fie afectată cât mai puțin. Nu recomand să părăsiți angajatorul actual pentru proiecte antreprenoriale. Ce alte surse de venit suplimentar poți găsi? E ceva ce puteți închiria sau vinde online, obiecte de care nu mai ai nevoie? Ai vreo abilitate sau pasiune pe care o poți folosi serile sau în weekend pentru a obține venituri suplimentare? Poți construi un proiect online (vlog, blog, curs etc.) care să-ți aducă bani în plus? Obiectivul este de a construi mai multe picioare financiare și a le consolida pe cele existente.

  1. Cheltuieli Vitale vs. Opționale

Descarcă gratuit acest formular de buget. Completează lista cu cheltuielile personale și împarte-le pe două categorii: vitale și opționale. Calculează totul pe 12 luni. Analizează cu atenție și decide ce poți optimiza, reduce sau elimina. Cu toții avem diverse găuri în buget prin care ni se scurg pe nebănuite sume importante. Vicii, tabieturi, hobby-uri. E timpul să le reevaluezi și să le elimini. Amână momentan orice achiziții majore (imobiliare, auto, renovări, gadget-uri, concedii). Cash-ul astfel economisit o să aibă o valoare foarte mare în viitor, atât pentru siguranța ta, cât și pentru posibile oportunități viitoare.

  1. Fondul de URGENȚĂ!

Constituie imediat un fond de urgență (1.000 – 2.000 de lei cash în casă) care o să-ți acopere 95% din urgențele casnice sau medicale. Acest fond o să-ți dea o liniște suplimentară și vei aborda situațiile cu mai mult calm și înțelepciune. Recomand cash în casă pentru că acești bani trebuie să fie disponibili imediat, chiar dacă nu funcționează bancomatele, nu e curent la bancă sau nu merge aplicația de banking online.

  1. Fondul de SIGURANȚĂ!

Construiește cu răbdare, în timp, un fond de siguranță (3-6 luni de cheltuieli vitale, în valută, într-un cont bancar). Acesta te va ajuta să depășești situații mai complicate: pierderea locului de muncă, divorț, decesul partenerului, boală mai gravă. Beneficiul principal al fondului de siguranță este că elimină emoțiile puternice de panică și disperare. Având acest fond, poți gândi la rece soluții mai sănătoase. Te ajuta să nu te împrumuți scump sau să vinzi diverse active în situații grele pentru că n-ai încotro.

  1. Resurse vitale pentru minim 5-7 zile

Astfel, vei fi complet sustenabil într-o situație de izolare sau carantină. Totuși, nu aduna stocuri exagerate și nepotrivite, consumându-ți inutil banii. Evită achizițiile de panică – vei cumpăra mult, scump și prost.

  1. Back-up documente

Fă-ți un back-up digital al tuturor documentelor și informațiilor personale importante. Scanează sau fotografiază documentele de identitate, studii, actele de proprietate ale locuinței, mașinii, asigurări de viață sau medicale, documente bancare și de investiții. Centralizați toate actele originale într-un biblioraft pe care să-l cunoască în detaliu partenerul sau membrii familiei.

  1. Nu te panica.

Este prima regulă în situații speciale. Panica este scumpă și periculoasă, iar deciziile luate de frică sau din disperare sunt aproape întotdeauna neinspirate. Respectă recomandările oficiale și înțelege că echilibrul familiei tale este în primul rând o responsabilitate personală. Nu vinde investițiile pe care le ai deja dacă le-ai făcut pe termen lung și înțelegi fluctuațiile pieței. Pe termen lung, economia își revine, important e să nu vinzi de frică în pierdere.

Dacă vrei să înțelegi mai bine ce este criza economica, de ce apare periodic și cum ne pregătim, iată un interviu care s-ar putea să te ajute:

Cu calm și seriozitate vom depăși împreună și aceste provocări. Dacă ai orice întrebări îți stau la dispoziție.

Array
4 Comments
  1. Adriana
    Buna, eu am economisit bani sa imi cumpar casa, ii am in RON najoritatea, oare sa ii schimb in EURO ?
  2. Loredana
    Buna seara! Multumim pentru articol. Din pacate descărcarea formularului de buget nu merge. Scrie ca nu este permisiunea acceptata.
  3. Adrian Asoltanie
    Draga Adriana, pentru moment as amana o achizitie imobiliara pana cand intelegem mai bine efectele acestei situatii. Pentru ca o viitoare achizitie o vei putea face in Euro si pentru a te proteja de fluctuatii valutare, recomandarea mea ar fi sa schimbi in Euro
  4. CLEO
    Mulțumesc pentru sfaturi

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: