Stiri Business Companii Tech

Orange Business lansează un serviciu de cybersecurity pentru protecția aplicațiilor

12 dec. 2023 2 min

Orange Business lansează un serviciu de cybersecurity pentru protecția aplicațiilor

Reading Time: 2 minute

Orange Business, divizia pentru afaceri a Orange România, aduce un nou serviciu de securitate cibernetică pe piață, Web Application Firewall (WAF), ce oferă companiilor o modalitate de a-și proteja aplicațiile web împotriva amenințărilor cibernetice în continuă evoluție.

În mod obișnuit, pentru a se proteja, companiile trebuie să proiecteze și să dezvolte aplicații web securizate, dar și să actualizeze constant aceste aplicații și politicile de securitate, astfel încât să facă față noilor tipuri de atacuri cibernetice, ce cresc constant ca volum și sofisticare. WAF este un sistem de protecție a aplicațiilor web împotriva unor atacuri precum SQL injection sau XSS (Cross-Site Scripting). Serviciul este oferit în regim „as a service”, cu investiții inițiale minime din partea clienților.

Conforme cu GDPR, NIS sau DSS

Mai mult, utilizarea noului serviciu ajută companiile să fie conforme cu cerințele de securitate în vigoare, precum: GDPR (Regulamentul General privind Protecția Datelor), NIS (Sisteme și Informații de Rețea) sau PCI DSS (Standardul de Securitate pentru Datele Industriei de Carduri de Plată). În acest sens, WAF permite colectarea unor jurnale de acces pentru conformitate și analiză.

Aplicațiile dezvoltate de companii, expuse la internet, pot fi accesate atât de către utilizatorii legitimi, cât și de către cei malițioși. În cazul celor din urmă, aceste aplicații nu pot fi protejate, cel puțin nu în totalitate, de un firewall standard de rețea care oferă protecție IP, mai ales când atacurile folosesc ca vector de pătrundere în rețea IP-uri sau porturi. Serviciul de tip WAF oferă un nivel de securitate adecvat pentru atacuri care nu vizează rețeaua, ci aplicațiile și serverele web. Prin această lansare, completăm portofoliul Orange Business de servicii de securitate cibernetică, un domeniu pentru care vedem o creștere constantă în ultimii ani, companiile fiind din ce în ce mai conștiente de importanța securizării mediilor online” declară Laurențiu Popescu, Manager Produse de Securitate, Orange Business.

Array

Articole pe aceeași temă: