Harta investitorilor în aur din România. Ce orașe sunt în top
Reading Time: 3 minutePiața aurului de investiție se democratizează, iar cererea se extinde puternic dincolo de marile centre urbane, orașele mici și medii fiind la doar 1–2 puncte procentuale în urma marilor centre urbane, potrivit unei analize realizate de Avangard Gold.
Compania care se ocupă de comercializarea metalelor prețioase pentru investiții în România a realizat o primă radiografie a modului în care este distribuită la nivel național cererea de aur analizând atât vânzările online, cât și cele din locațiile fizice.
„Cel mai interesant lucru pe care ni-l arată aceste cifre este că piața aurului de investiție s-a democratizat. Nu mai vorbim despre un produs cumpărat doar în București sau de investitori cu sume foarte mari. Vedem cerere din orașe mari, mici și din sute de localități din țară, ceea ce arată că tot mai mulți români includ aurul în modul în care își protejează economiile.”
Daniel Văduva, partener Avangard Gold
Topul orașelor după investitorii în aur
În ceea ce privește cererea online, Bucureștiul reprezintă 27% din totalul vânzărilor, restul comenzilor venind de la clienți din 1.200 de locații din toată țara.
Datele extrase din sistemul de facturare al companiei și analizate la nivel de client arată că 63% din vânzările online ale Avangard Gold vin din centre urbane precum Brașov, Iași sau Cluj-Napoca urmate la mică distanță, de 1-2%, de orașe medii și mici, semn că interesul pentru aur ca instrument de economisire a depășit demult granițele marilor metropole.
În ceea ce privește vânzările în locațiile fizice ale Avangard Gold, 25% sunt realizate în București, locațiile din Piatra Neamț, Ploiești, Pitești, Arad, Alba Iulia și Drobeta Turnu Severin având rezultate relativ egale în procente.
Surpriza vânzărilor din magazinele fizice vine de la Alba Iulia care are vânzări peste media locațiilor din țară (10%,) deși puterea de cumpărare și numărul de locuitori sunt mai mici.

„Alba Iulia este un oraș aflat la mai puțin de o oră de Munții Apuseni și de Roșia Montană — regiunea cunoscută drept Patrulaterul Aurifer al României, exploatată pentru aur încă din perioada dacică, exploatare continuată intens de romani la Alburnus Maior, una dintre cele mai importante mine de aur ale întregului Imperiu Roman. Către Alba Iulia se îndreaptă azi, sub formă de lingouri și monede de investiție, un volum de aur superior mediei naționale pe orașe, în ciuda unui număr mai mic de locuitori ca în marile centre regionale. E aproape simbolic: la Alba Iulia ajunge astăzi aur cumpărat pentru investiție de oameni care trăiesc practic la doi pași de una dintre cele mai vechi zone miniere din Europa. Forma s-a schimbat complet, de la minerit la investiție, dar afinitatea locală față de aur a rămas neshimbată.”
Daniel Văduva, partener Avangard Gold
Cele mai mari gramaje – lingouri de dimensiuni notabile – se vând cu precădere în București, Brașov, Constanța și Cluj, orașe care concentrează și cererea pentru investiții de valoare mai ridicată. În București, clienții optează predominant pentru lingouri, în timp ce în restul țării preferințele sunt împărțite aproape egal între lingouri și monede de investiție.
Argintul a crescut treptat în cererea clienților români pentru metale de investiții ajungând să reprezinte astăzi 10% din valoarea totală a vânzărilor Avangard Gold. Aurul rămâne în continuare principalul motor al afacerii.
Avangard Gold este o companie românească specializată în tranzacționarea aurului și argintului de investiții și a serviciilor financiare conexe. Compania oferă clienților acces la lingouri de aur și argint certificate, servicii de schimb valutar și transferuri internaționale de bani, fiind partener exclusiv al rafinăriei METALOR, una dintre cele mai mari din lume. Produsele includ lingouri de aur (puritate 999‰, 24K), disponibile în gramaje între 2 g și 1.000 g, lingouri de argint pentru investiții, monede de aur și argint de la Monetăria Austriei, precum Ducați Franz Iosif și Filarmonica Viena.
Produsele sunt certificate și protejate prin tehnologia Bullion Protect®, care permite verificarea autenticității. De asemenea, acestea beneficiază de regimul fiscal special prevăzut de art. 313 din Codul Fiscal, potrivit căruia lingourile de aur de 24K și monedele de aur cu puritate de minimum 900‰ sunt scutite de TVA.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


