Hassan Damluji, Globalistul responsabil

Hassan Damluji, Globalistul responsabil

Reading Time: 6 minute

Hassan Damluji este directorul Global Nation, un think-do tank internațional care colaborează cu instituții de top pentru a îmbunătăți cooperarea globală în fața marilor provocări. Fost consilier al lui Bill Gates în cadrul Fundației Gates și autor al cărții „The Responsible Globalist”, el susține că nu trebuie să abandonăm globalizarea, ci să o reconstruim pe baze mai oneste și responsabile.

Cum poate funcționa cooperarea globală eficient într-o lume fragmentată geopolitic?

Cooperarea globală funcționează mai puțin eficient decât înainte, dar nu suntem la zero. Fragmentarea este, în mod fundamental, dușmanul progresului în privința provocărilor globale, însă unii oameni exagerează imaginându-și că lumea s-a destrămat complet, ceea ce nu este adevărat.

Încă avem organizații precum Națiunile Unite, unde țările se reunesc în mod real pentru a face progrese. Un exemplu bun este tratatul pandemic, care a fost agreat în mai 2025. Chiar și după ce Statele Unite au părăsit Organizația Mondială a Sănătății, toate celelalte țări au reușit să ajungă la un acord pentru acest tratat, deoarece au învățat din COVID-19 cât de esențială este cooperarea.

Există încă domenii în care țările recunosc interese comune, precum taxarea. În acest sens, un nou proces al ONU a fost lansat pentru a coordona eforturile internaționale de taxare, astfel încât companiile și indivizii foarte bogați să nu își poată ascunde banii în offshore-uri.

Este ceva ce nicio țară nu poate face singură. Așadar, există un anumit impuls, dar devine tot mai greu de menținut atunci când conflictele, fie în Orientul Mijlociu, fie în Europa de Est, îi fac pe oameni furioși și reticenți să stea la aceeași masă. Situația este serioasă, dar nu lipsită de speranță.

Cum arată globalizarea responsabilă în termeni practici?

Globalizarea, așa cum am cunoscut-o, a devenit prea concentrată pe producerea inegalității, pe faptul că oamenii pot face bani oriunde fără a plăti taxe nicăieri și pe faptul că marile corporații au preluat puterea. Aceasta este ceea ce numesc globalizare iresponsabilă. Dar există și cealaltă față. Mișcările societății civile care unesc oameni peste granițe pentru a spune nu rasismului și acțiunea climatică ce transcende națiunile sunt tot forme de globalizare.

Riscul este ca oamenii, frustrați de ordinea internațională existentă, să își dorească să o abandoneze. Dar aceasta ar fi o greșeală. Avem încă nevoie de cooperare. Sarcina nu este să aruncăm globalizarea, ci să o facem responsabilă: să o îmbunătățim, nu să o distrugem. Izolaționismul nu va funcționa. Chiar dacă Uniunea Europeană reprezintă 20% din economia globală, nu este suficient pentru a rezolva singură probleme globale.

O lume pașnică nu vine dintr-o țară care le învinge pe altele; vine din rezolvarea problemelor comune prin cooperare. Problema este că globalizarea a fost definită în principal ca un proces economic care generează inegalitate. Trebuie să o recuperăm ca proces uman care face posibil progresul și solidaritatea.

Ce rol ar trebui să joace sectorul privat în abordarea provocărilor globale?

Sectorul privat, de unul singur, nu poate fi de încredere pentru a rezolva aceste probleme voluntar. De aceea avem guverne, care stabilesc reguli și limite. Nu ne putem baza doar pe bunăvoință. Totuși, comportamentul responsabil al companiilor poate reduce nevoia de reglementări stricte. Cu cât afacerile acționează mai integru, cu atât este nevoie de mai puțină intervenție.

De exemplu, în ceea ce privește schimbările climatice, responsabilitatea corporativă a devenit la modă, dar multe dintre raportările actuale nu sunt fiabile. Afirmații precum „ne-am compensat emisiile de carbon pentru că s-au plantat niște copaci undeva” sunt adesea neverificabile. Cine poate dovedi că acei copaci vor mai exista peste zece ani? Cine poate confirma captarea suplimentară de carbon? În absența unei reglementări puternice, de care încă ducem lipsă, responsabilitatea minimă este onestitatea. 

O altă provocare este încrederea. Nivelul de încredere în guvern variază foarte mult. În SUA, încrederea este mai scăzută decât în Europa, iar în Europa de Est, este oarecum mai scăzută decât în Europa de Vest, deoarece democrația este mai tânără. Acolo unde încrederea în instituții este mai mare, sistemele funcționează mai bine.

Totuși, încrederea în guvern scade aproape peste tot, ceea ce este profund îngrijorător și este strâns legată de pierderea încrederii în instituțiile internaționale. Pentru majoritatea oamenilor, guvernarea națională și cea internațională se contopesc într-o singură imagine: „puterile de sus”. Când cetățenii încetează să își mai creadă propriile guverne, încetează și să creadă în cooperarea globală. Aceste lucruri sunt inseparabile.

Cum ar putea arăta un nou contract social între mediul de afaceri, guvern și societate, în care creșterea economică și binele comun coexistă?

Trebuie să înceapă cu oamenii, aceștia fiind singurul element pe care mediul de afaceri și guvernul îl au în comun. Cetățenii sunt atât consumatori, cât și votanți. Un pact autentic apare atunci când societatea civilă se organizează pentru a spune: nu vrem guverne care ignoră aceste probleme și nu vom cumpăra de la companii care fac la fel.

Când apare această aliniere, cresc stimulentele pentru cooperarea dintre mediul privat și guvern. Deja vedem semne incipiente, în special în acțiunile climatice. Există o vorbă: „Ipocrizia este taxa pe care viciul i-o plătește virtuții”. Chiar și prefăcătoria este o recunoaștere a faptului că ar trebui să ne pese. Dar avem nevoie de responsabilizare pentru a transforma cuvintele în acțiune.

Societatea civilă joacă rolul-cheie aici, mobilizând presiune publică, cerând transparență și asigurându-se că angajamentele sunt reale. În democrații, așa poate apărea un adevărat contract social. Provocarea este că a face ceea ce nu este corect este încă adesea mai profitabil decât a face ceea ce este corect. De aceea, puterea oamenilor și responsabilizarea sunt contragreutățile esențiale.

Din experiența cu Fundația Gates, ce putem învăța despre investiția strategică ce accelerează progresul social și climatic?

Când vine vorba de rezolvarea problemelor globale, nu toți banii funcționează la fel. Diferitele tipuri de capital au roluri diferite, iar utilizarea tipului potrivit de finanțare pentru provocarea potrivită este esențială. Unele probleme nu au piață viabilă, deci necesită sprijin financiar direct. De exemplu, dacă cineva nu are un loc de muncă, nu îi poți vinde un produs; ai nevoie de beneficii de șomaj sau de ajutor.

Același lucru se aplică global. Dar alte provocări, precum salubritatea sau accesul la electricitate, au potențial de piață, chiar și în cele mai sărace regiuni. În aceste cazuri, este mai bine să construiești modele de business accesibile decât să dai bani direct. Astfel, fiecare dolar investit poate fi reinvestit pe măsură ce este rambursat, făcând soluțiile mai sustenabile.

Dezvoltarea reușește atunci când tipul potrivit de capital întâlnește tipul potrivit de problemă. Filantropia ar trebui să își asume cele mai mari riscuri, iar banii guvernamentali, care reprezintă contribuabilii, ar trebui să urmeze după ce s-a dovedit că modelul funcționează. Apoi, businessul privat și capitalul comercial pot scala soluția. Fiecare strat, de la granturi și investiții de impact până la finanțare de piață, îl catalizează pe următorul.

Această abordare stratificată ne permite să trecem de la milioane la miliarde, chiar trilioane de dolari, direcționate către rezolvarea provocărilor globale. Mediul de afaceri joacă un rol central pentru că cea mai mare parte a economiei este privată. Cheia este crearea unor modele de business viabile care să abordeze nevoi reale, nu doar nevoile celor bogați. Și asta necesită adesea reducerea riscului prin finanțare filantropică și publică.

Ce sfat ați oferi liderilor din Europa Centrală și de Est care doresc să construiască impact social și relevanță globală?

Nu pretind că sunt un expert în această regiune, dar când mă gândesc la viitorul Europei, văd Europa de Est ca centrul acțiunii, plin de potențial. Acestea sunt națiuni și democrații tinere care, în ultimii 30 de ani, au trecut de la alte sisteme economice, dar au păstrat sisteme educaționale solide. Această combinație oferă o oportunitate uriașă de creștere.

Dacă ne uităm la Polonia, vedem că se apropie acum de nivelurile de venit ale Japoniei și Regatului Unit. România este puțin în urmă, dar avansează rapid. Când au intrat în UE țările din Europa de Est, mulți oameni au plecat în vest pentru oportunități. Acum, vedem opusul: nu doar că unii est-europeni se întorc acasă, ci și vest-europeni vin spre est datorită oportunităților de investiții de aici.

Întrebarea-cheie este: vor folosi aceste țări creșterea în mod responsabil? Vor contribui, de asemenea, la nivel global? Istoric, cea mai mare parte a finanțării pentru dezvoltare internațională a venit din Europa de Vest. Pe măsură ce economiile Europei de Est se întăresc, vor începe ele să împărtășească această responsabilitate, sprijinind alte regiuni, construind alianțe și folosind soft power pentru a îmbunătăți atât stabilitatea globală, cât și propria securitate?

Pentru că, în final, un rol global responsabil aduce și oportunități de afaceri și influență. Și, dincolo de strategie, este vorba despre a contribui la o lume mai bună.

Indiferent dacă vorbim despre Europa de Est, Brazilia sau Malaezia, economiile emergente au acum o alegere. Europa de Vest și America de Nord pierd o parte din influență; întrebarea este: cine va prelua conducerea?

Speranța mea este că Europa de Est, ca parte a UE și cu încrederea ei în creștere, va juca un rol pozitiv. Oamenii care au trăit revoluții știu că dărâmarea sistemelor nu se termină întotdeauna bine. Reformarea și îmbunătățirea lor este mult mai înțeleaptă.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 402 (15 ianuarie – 15 februarie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.