Companii

Hidroelectrica se listează la Bursă în luna iulie

6 iun. 2023 3 min

Hidroelectrica se listează la Bursă în luna iulie

Reading Time: 3 minute

Hidroelectrica a anunțat astăzi intenția de a se lista la bursă. Această listare se va face prin vânzarea acțiunilor deținute la companie de către Fondul Proprietatea SA. Admiterea la tranzacționare pe piața reglementată a Bursei de Valori București va avea loc după aprobarea prospectului de către ASF.

Cum se vor lista la bursă acțiunile Hidroelectrica

Fondul a primit acordul acționarilor pentru a dispune în cadrul Ofertei de întreaga sa participație de până la 19,94%, din numărul total de acțiuni emise de Hidroelectrica. Numărul de acțiuni ce vor fi vândute în cadrul ofertei publice va fi determinat ulterior. Societatea nu va realiza o majorare de capital în contextul Ofertei și nu va beneficia în vreun fel de fondurile obținute ca urmare a desfășurării Ofertei.

Oferta va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor retail și instituționali din România, precum și investitorilor instituționali internaționali eligibili.

Acțiunile vor fi vândute și, ulterior Admiterii, tranzacționate în lei.

În luna Iulie, Hidroelectrica va fi admisă la BVB, în indicile BET. Managerii principali ai vânzării acțiunilor la bursă vor fi Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, Jefferies GMBH și Morgan Stanley Europe SE acționează în calitate de Coordonatori Globali Comuni în legătură cu Oferta. Banca Comercială Română SA, Barclays Bank Ireland PLC, BofA Securities Europe SA, UBS Europe SE, UniCredit Bank AG și Wood & Company Financial Services acționează în calitate de Deținători Comuni ai Registrului de Subscrieri. Auerbach Grayson, BRD – Groupe Société Générale, S.S.I.F. BT Capital Partners S.A. și S.S.I.F. Swiss Capital S.A.

„Hidroelectrica are un istoric îndelungat de creștere semnificativă și de generare de profit pentru acționari, fiind principalul producător de energie electrică din România, cu un portofoliu de producție 100% din surse regenerabile. Ne aflăm într-o poziție bună pentru a continua tendința de creștere, având o strategie clară, axată pe eficiență operațională, diversificarea și extinderea afacerii și asigurarea rentabilității capitalului, toate acestea fiind susținute de un mediu sectorial și macroeconomic favorabil pe termen lung.
Oferta Publică Inițială propusă reprezintă un pas firesc și entuziasmant în evoluția noastră, deoarece listarea Hidroelectrica pe Bursa de Valori București ne va ajuta să ne diversificăm baza de acționari și să ne dezvoltăm profilul internațional.”, a declarat Bogdan Badea, Director Executiv al Hidroelectrica.

Cel mai mare producător de energie din România

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România. Grupul deține și operează 182 de hidrocentrale, cinci stații de pompare și un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt surcursale organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producție totală instalată a activelor hidroenergetice ale Societății este împărțită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei și stații de pompare.

Societatea deține un portofoliu de producție 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW și o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.

Între 2018 și 2022, Societatea a avut o cotă de piață de aproximativ 29% având în vedere energia totală generată și livrată în sistem (potrivit rapoartelor anuale ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei).

Hidroelectrica este unul dintre cei mai mari producători de hidroenergie din Europa, cu un volum de electricitate generată din surse hidroelectrice de 13,6 TWh în 2022, de 16,9 TWh în 2021 și de 15 TWh în 2020 (toate acestea reprezentând cantitatea brută de producție). Producția din 2022 reflectă condițiile hidrologice mai puțin favorabile din cauza secetei severe.

Aproape 500.000 de clienți casnici în 2022


Totodată, Hidroelectrica furnizează energie electrică pe piețele de energie electrică angro și cu amănuntul. Cota de piață a Societății în ceea ce privește energia electrică furnizată consumatorilor de retail a crescut de la 1,3% în 2020, la aproximativ 8% în decembrie 2022, iar numărul de clienți a crescut de la 2,465 în 2020, la peste 482.000 în 2022. În 2022, Societatea a furnizat aproximativ 3,7 TWh energie electrică clienților finali, potrivit ANRE.


În anii încheiați la 31 decembrie 2022, 2021 și 2020, Societatea a generat venituri consolidate în valoare de 9.452,0 milioane RON, 6.489,3 milioane RON și, respectiv, 3.841,4 milioane RON. În aceeași perioadă, Societatea a raportat profituri anuale (nete) în valoare de 4.464,0 milioane RON, 3.116,2 milioane RON și, respectiv, 1.558,0 milioane RON.


În primul trimestru din 2023 Societatea a obținut venituri consolidate de 3.272,1 milioane RON ce au fost generate de creșterea cantității totale de energie vândută (4.838 GWh în primul trimestru din 2023) atât pe segmentul de producție, cât și pe cel de furnizare Acest lucru a condus la obținerea unei valori totale a EBITDA ajustat de 2.184.2 milioane RON și a unui profit net de 1.723,4 milioane RON în primul trimestru din 2023, comparativ cu o valoare totală a EBITDA ajustat de 1702,7 milioane RON și a unui profit net raportat de 1.287,9 milioane RON în primul trimestru din 2022.


Imediat anterior Ofertei Publice Inițiale, acțiunile Societății sunt deținute de Ministerul Energiei (80.06%) și de Fondul (19.94%). Fondul a deținut o participație minoritară în Hidroelectrica încă de la înființare, în 2005.

Array

Articole pe aceeași temă: