Ia altfel/ Ea altfel, la Galateca

Reading Time: 3 minute

Timp de încă două zile, până sâmbătă, 8 septembrie, galeria de artă contempoană Galateca prezintă expoziția „Ia altfel/ Ea altfel”, o metaforă interesantă a evoluției femeii în societate, mai ales a femeii artist. Expoziția cuprinde lucrări de pictură, sculptură în metal și piese de sticlărie, realizate de trei artiste din Cluj-Napoca: Ioana Olahuț, Elena Ilaș și Alexandra Mureșan.

Instalația reprezintă propunerea de anul acesta a galeriei Galateca în cadrul programului „Măiastra – povestea nespusă a iei”, iar cele trei artiste prezintă o viziune îndrăzneață asupra acestui simbol identitar, pe care îl exprimă cu ajutorul celor care îl poartă. Ideea de evoluție este strecurată în toate lucrările, la fel ca o serie de dualități: forță – fragilitate, duritate – maleabilitate, transparență – opacitate. Aceasta este o expoziție altfel, cu întrebări și răspunsuri, cea mai importantă dintre interogații fiind, după cum declară chiar una dintre artiste:

Care este identitatea femeii în arta contemporană?

Despre acest subiect am și discutat puțin cu Ioana Olahuț și Alexandra Mureșan, după ce am vizitat expoziția și m-am lăsat purtată prin universul creator ar celor trei artiste, purtătoare de ie.

Care credeți că este rolul artelor plastice în viața oamenilor?

Alexandra Mureșan: Arta e cultură, iar cultura este de o importanță vitală. Arta, literatura și muzica constituie, de altfel, cel mai minunat mijloc de teleportare – către alte perspective, către alte lumi, către alte vieți, către trecut, către viitor. Există azi atât de multe probleme în lume, atâta stres, atâta gălăgie……Arta pentru mine e de cele mai multe ori o oază de liniște, un moment de terapie, un foarte bun calmant. Dar ea poate fi desigur și un foarte eficient energizant, o voce care poate să provoace privitorul, să instige întrebări – să te facă să gândești. De aceea cred că e foarte indicat – pentru minte, suflet și corp, să te expui la cât mai multă artă, de cât mai multe feluri. Pentru că e sănătos!

Ideea de evoluție este ca un liant în expoziția Ia altfel/ Ea altfel. Cum a evoluat în ultimii ani interesul publicului român pentru evenimentele de artă?

Alexandra Mureșan: Într-adevăr, ideea de evoluție face parte din cheia de lecturare a acestei expoziții. Totul curge, totul se află într-o permanentă schimbare. Arta în sine s-a schimbat și ea mult în ultimul timp, apropiindu-se, pe alocuri, de ceea ce înseamnă entertainment, divertisment, interactivitate – lucru care a atras inevitabil mai mult public și la noi. Un alt factor relevat este și accesibilitatea propagării informației cu ajutorul rețelelor de socializare. Acest lucru a permis atât artiștilor cât și curatorilor, sau celor implicați în organizarea evenimentelor de artă să informeze și să atragă publicul mult mai rapid și în număr mult mai mare. Dorință de a consuma artă, zic eu, există, ideea este să existe și oferte de calitate.

Vorbiți-ne puțin despre „ea” în lumea artelor. Care sunt atuurile și provocările unei femei tinere, în lumea artelor plastice în România?

Ioana Olahuț: Eu voi avea 39 de ani în curând și am crescut cu textul că „femeile nu pot fi artiste, dacă își întemeiază o familie”. Am fost primul cadru didactic femeie din istoria catedrei de Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj, într-un mediu preponderant masculin și ferm convins de rolul femeii în societate… Între timp mi s-au mai alăturat trei colege, am coagulat o familie și am crescut doi copii. Am susținut o activitate artistică decentă, sper. Prin urmare am dezbătut subiectul de atâtea ori că nici nu aș ști de unde să încep.

Care sunt cele mai mari mituri referitoare la viața unui artist plastic?

Ioana Olahuț: Viața unui artist este prezentată de obicei într-o manieră destul de romanțată, cu accent doar pe căutările și experiențele care țin de actul creativ, trecându-se sub tăcere acțiunile și nevoile sale mărunte, repetitive, cotidiene. Se pune iar accentul pe inspirație, considerată un har coborât succint asupra sa, care îi deschide porțile creației. Noi știm, însă, că inspirația e doar suma a nenumărate zile de muncă. A transpirației, vorba vestitei zicale cu procentajele.