Culegătorii de (po)vești din satul românesc

Culegătorii de (po)vești din satul românesc

Reading Time: 10 minute

Ionuț Teoderașcu și Nicoleta Felea au schimbat orașul cu satul, iar mutarea lor a amplificat dorința de a spune poveștile oamenilor gospodari și ale satelor românești. Platforma delasat.ro este locul unde cresc o comunitate tot mai numeroasă. Ionuț este jurnalist, fotograf documentarist și lector universitar asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Nicoleta este creatoare de conținut și a aprofundat domeniul managementului turistic, în Londra.

Cum a apărut ideea platformei delasat.ro și ce nevoie ați simțit că nu era acoperită în spațiul media din România când ați pornit proiectul? 

Ionuț: Amândoi am crescut la sat, doar că pe atunci vedeam mai mult partea grea, cu responsabilități de tot felul — să dai de mâncare la animale, să ajuți la udat în grădină, să mături ograda. Toate aceste activități „rupeau” din timpul petrecut cu prietenii, la joacă, așa că ne doream să plecăm de la sat, să ajungem la oraș, unde credeam că viața e mult mai ușoară și sigur mai cool. 

Am mers la facultate, la Iași, apoi am plecat pentru aproape doi ani în Londra, la master. Anul 2020 ne-a adus, mai mult forțat, acasă. Din cauza pandemiei am fost nevoiți să stăm numai în casă, așa că am preferat să ne mutăm la casa părintească, la sat.

Cât am stat la oraș, mai ales în Londra, am simțit dorul față de sat și am observat nevoia românilor din diaspora de a se conecta cu locurile de acasă. Reveniți în România, am stat, cum spuneam, prima dată la sat, dar apoi ne-am mutat tot la Iași, fiindcă deși la sat aveam grădină, natură, aer curat, nu aveam din ce trăi, joburile și oportunitățile erau tot la oraș. 

Atunci am venit cu ideea aceasta de a construi un proiect editorial, unde să documentăm și să publicăm (po)veștile din mediul rural — și cu bune, și cu rele. Suntem foarte atenția la asta, să nu construim o imagine idilică a satului, așa cum tot vedem pe social media. 

Pentru că în 2020 newsletterele erau populare, am ales și noi această formă, mai ales că citeam cu interes Concentrat, newsletterul revistei DOR. De fapt, chiar într-un takeover pe contul lor de Instagram am și lansat proiectul De la sat și am primit imediat multe încurajări, oamenii voiau să afle mai mult despre viața satului de astăzi. Deși au trecut anii, interesul a rămas și ne concentrăm, cu resursele proprii, să răspundem la câteva întrebări: cum este mutarea de la oraș la sat? De unde să-mi cumpăr produse bune, făcute local? Ce inițiative au apărut în mediul rural și ar putea să mă inspire? Unde să-mi petrec timpul liber la sat? Ce ar trebui să îmbunătățim?

Ce ați descoperit, în mod concret, despre satul românesc după ce ați început să-l documentați mai atent și după ce v-ați mutat de la oraș: ce stereotipuri s-au confirmat și ce v-a surprins?

Nicoleta: Satul românesc nu arată deloc ca în ilustrațiile generate de AI și care adună multe like-uri pe Facebook. Noi ne detașăm de mixul acesta de nostalgie-romantizare și ne propunem să surprindem întocmai realitatea, culegând (po)vești despre oameni cu inițiativă, activități din turism, educația în mediul rural, migrația la oraș sau peste hotare, producători, artizani și produse locale, evenimente de la sat și altele. 

De când ne-am mutat, ne-am convins și mai mult că „treaba la sat nu se termină niciodată”. Deși noi nu avem o suprafață mare de pământ, nu apucăm să terminăm într-un colț, că trebuie să o luăm de la capăt cu altele: să vopsim gardul, să plantăm, să punem bețe de susținere la plante, să tundem iarba, să curățăm legumele de buruieni, să copilim roșiile și castraveții. Un lucru care m-a surprins e că plecarea de acasă nu este la fel de ușoară ca la traiul la bloc, unde încuiam ușa și atât. Acum ne asigurăm ca uneltele să fie la adăpost, să nu fie lucruri care pot fi împrăștiate de vânt, toate ușile să fie închise și robinetul să rămână deschis pentru irigat în absența noastră. 

În poveștile pe care le-ați publicat despre mutarea la sat, ce îi face pe oameni să ia decizia de a lăsa orașul pentru rural: liniștea, economia, sensul, comunitatea sau altceva?

Ionuț: După vreo nouă ani de locuit la oraș, am decis și noi să ne mutăm la sat. Suntem pasionați de grădinărit și vrem să petrecem cât mai mult timp afară, deci timpul petrecut în natură a fost foarte important pentru noi. 

Nu e un clișeu că asociem satul cu natura sau cu liniștea (deși aici depinde mult de vecinii pe care îi ai). Ne-o confirmă traiul nostru de zi cu zi, dar și documentările pe care le facem. 

Am fost în această primăvară la Teodora Irimia, o tânără care s-a mutat, la 25 de ani, de la oraș la sat pentru că voia să fie mai aproape de natură și simțea că acolo își va găsi sensul. Astăzi, după doi ani, spune că a luat decizia corectă. Are și o microfermă de flori pe care le crește în tihnă și vinde buchete din primăvară până-n toamnă. 

Tot de natură, liniște și sens au fost atrași și Bianca și Edmond, doi tineri care s-au mutat din Timișoara într-un sat din Hunedoara. Și ei au căutat să-și construiască o afacere, au căsuțe de lemn la ei în curte și le închiriază oaspeților. După aproape trei ani de locuit la sat, ne-au spus că viața lor socială este mult mai activă decât era în Timișoara. Paradoxal, nu? Nu-și mai planifică întâlnirile cu prietenii cu o săptămână înainte, ci fac ce simt, când simt. Mi-a plăcut mult ce ne-a zis Bianca: „Vecinii au venit aseară, au bătut la ușă, «am venit pe la voi, ce faceți?». Avem niște prieteni în Clopotiva, satul vecin, și mă sună Raluca: «ce faci, doamnă? Vin la tine, mă primești?». Am pus ceva pe foc, hai să mâncăm toți.” 

Și noi am simțit că relația cu vecinii de la sat este mai strânsă decât era la bloc, unde, de fapt, nu prea exista. Deși încă suntem la început, ne mai vizităm grădinile, mergem la plimbare prin sat împreună sau ne oferim bunătăți.

Mixul acesta de motive este diferit pentru fiecare și e important să testezi înainte, să vezi ce ți-ar plăcea cel mai mult, să fii conștient și de greutățile care apar: s-ar putea să nu ai canalizare, s-ar putea să aștepți vreo patru luni ca să ai internet, cum am pățit noi, s-ar putea să faci mult mai mult timp până la cofetăria preferată din oraș. 

Din ce ați observat la producători și mici antreprenori rurali, care sunt ingredientele care fac ca o afacere la sat să funcționeze pe termen lung?

Ionuț: Dacă te concentrezi pe un produs bun și, în același timp, construiești în jurul afacerii o comunitate activă, atunci e mult mai probabil să-ți reușească. La produs n-aș putea să spun prea multe, acolo e mereu diferit, dar pe construirea unei comunități avem informații, avem experiență și chiar îi ajutăm și pe alții să o facă. 

O comunitate se construiește în timp, deci e nevoie de răbdare. Și, totuși, cum o faci? Poveste, transparență, încredere, colaborare — sunt câteva ingrediente la care să fii atent. Oamenii vor să simtă că fac parte din ceva, dacă cumpără o bucată de brânză sau de carne afumată, vor să știe cine o face, cum a început totul, de unde vine, cum este produsă și, mai ales, vor să se vadă cu tine la târguri, la piețe, în băcănii. Dar și tu, ca antreprenor, trebuie să-i convingi constant că merită. La sat este și avantajul că ai parte de un decor mai frumos, de cele mai multe ori, și astăzi partea vizuală contează mult. 

Ce nu merge, de obicei, în afacerile rurale: produsul, prețul, distribuția, lipsa de răbdare, lipsa de marketing sau izolarea față de piață?

Ionuț: De cele mai multe ori sunt probleme pe partea de distribuție, degeaba ai un produs foarte bun, dacă nu ai unde să-l vinzi. Însă, partea bună, este că vedem progrese în zona aceasta, oamenii se ajută între ei, apar diverse inițiative locale sau naționale, supermarketurile încearcă să-i promoveze pe producătorii locali, deși mulți ne spun că îi sperie condițiile din contracte.

A doua mare problemă este lipsa promovării. Uneori ei nu înțeleg de ce e nevoie să investești în asta, având în vedere că rezultatele nu sunt la fel de rapide precum vânzarea unui borcan de dulceață (acolo iei banii imediat). Alteori „uită” de promovare, nu au timp de asta și nici nu apelează la un specialist, așa cum ar trebui să facă sau pur și simplu nu mai rămân deloc bani pentru promovare. 

Avem exemple de producători locali care au înțeles repede că au nevoie de o promovare bună, de storytelling cu sens, iar cu aceștia colaborăm, ne ajutăm reciproc și de multe ori banii de la ei îi folosim ca să căutăm alte (po)vești de la sat pe care să le documentăm și să le publicăm în newsletterul nostru săptămânal.

Cum comunică bine un antreprenor rural astăzi ca să pară credibil, relevant și memorabil, fără să piardă autenticitatea?

Ionuț: Întotdeauna pe zona aceasta rurală e nevoie de o poveste, care trebuie spusă sub diverse forme și susținută de diverse activități. Așa mergi spre calea de a deveni memorabil. 

Și mai este o vorbă la sat: „ochii care nu se văd se uită”. Trebuie să-ți dai întâlnire cu comunitatea ta în diverse locuri (târguri, festivaluri) și să nu o lași să te uite. Și e bine că nu trebuie să ne bazăm doar pe interacțiunea fizică, o avem și pe cea online. Acolo mereu prefer aceste videoclipuri mai puțin editate, care au și ceva din spatele camerei, care nu sunt perfect filmate, editate, colorizate, căci dacă ne ducem prea mult spre reclamă TV, atunci utilizatorul va fi (ușor) reticent. Iar din când în când să mai spunem comunității și ce nu merge într-o afacere și să cerem ajutorul. Aaa, și aș mai adăuga ca niciodată să nu ne bazăm doar pe un singur canal de comunicare (doar o rețea socială sau doar interacțiunea  fizică). 

Ce greșeli de comunicare vedeți cel mai des la oamenii care vând produse sau experiențe de la sat și cum pot fi corectate simplu?

Nicoleta: Uneori, din prea mult entuziasm, oamenii spun toată povestea deodată, or, noi ne cunoaștem din interacțiuni, avem nevoie de timp să reținem detalii, chiar și la o afacere. Mai sunt cei care vor să vândă cât mai mult și cât mai repede sau cei care vor doar să vândă, ei  n-au timp de stat la povești. 

Spre exemplu, am fost odată la o piață locală și am luat scurte interviuri producătorilor, iar unii ne-au refuzat, acolo clar era o problemă.

„Avem website, mergeți acolo și vedeți” sau „n-am ce să vă spun”. Dacă nu ești dispus să povestești și să o faci cu drag, atunci poate nu ți-ai ales drumul potrivit. Sau am mers într-un loc ca să mâncăm, dar eram mai mult curioși de poveste decât de mâncare, iar persoana respectivă ne servea și imediat pleca, părea că fuge de interacțiunea cu oaspeții. Am plecat, oarecum, dezamăgiți, căci locul avea tot ce-i trebuia, mâncare bună, natură, liniște, dar lipsea persoana care să spună povestea așa cum trebuie.

Când vorbiți despre „redescoperirea satului”, despre ce este vorba mai exact: despre patrimoniu, despre lifestyle, despre economie locală sau despre o schimbare culturală mai amplă?

Nicoleta: În primul rând, e o demitizare a ideii că la sat e doar sărăcie și că dacă stai sau ai rămas la țară, n-ai reușit în viață. 

Cred că este câte un pic din fiecare, pe fiecare zonă apar inițiative noi, care ne arată cum putem integra tradiționalul cu modernul. Există un segment care cumpără o casă veche și o recondiționează, salvând astfel din patrimoniul rural. Unii dintre ei au documentat acest proces și postează în mediul online, inspirând și pe alții să facă același lucru, deci cred că se și conturează o mișcare culturală. Stilul de viață mai așezat, cu un „haos” specific (cântecul pichirilor, măcinatul cerealelor, muzica vecinilor), având în minte memoria bunicilor și gastronomia, este și acesta o modalitate de a „redescoperi” satul, atât de cei care au locuit acolo, cât și de cei care n-au făcut-o vreodată, dar se simt inexplicabil atrași de acest loc.

Care sunt poveștile rurale care au avut cel mai mare impact asupra publicului vostru și ce credeți că le face să rezoneze atât de puternic?

Ionuț: Povestea mutării noastre de la oraș la sat a avut un mare impact, fiindcă a crescut și încrederea privind mutatul la sat în rândul comunității noastre. Alegem să povestim și despre noi, fiindcă ne ajută să construim o relație strânsă cu urmăritorii noștri. Spre exemplu, când am povestim cum am rămas amândoi fără joburi la începutul acestui an, mulți oameni ne-au scris, au venit cu propuneri, și-au activat un abonament plătit pe platformă. Acel articol a devenit repede unul dintre cele mai citite. 

Comunitatea are încredere în noi — ca să scriem despre o afacere de la sat, e necesar să mergem la fața locului, să cunoaștem povestea, să filmăm și să fotografiem, să petrecem cât mai mult timp cu proprietarii. Nu scriem din fața calculatorului, consultând resurse online. Asta ajută și la încredere, desigur. 

Spre exemplu, am scris despre Andrei și Andreea de la Afumătoria Noastră din satul ieșean Dorobanț, care afumă carne tradițional și care au grijă ce ingrediente folosesc, despre Paula Bora și familia sa, care cultivă legume, fructe și flori, pe care le conservă și le așază pe raft în Cămara din Totești, județul Hunedoara sau despre Alina Pasinciuc, profesoară de biologie, și soțul ei, cu experiență în construcții, care au salvat două case vechi de peste 100 de ani și le-au transformat în case de oaspeți pentru turiștii din Sadova. 

Toate aceste povești au ceva unic și dincolo de asta, vedem pasiunea antreprenorilor de a face un lucru bun și de a construi relații cu clienții sau oaspeții lor. Apoi vine vânzarea. 

Sunt și câteva categorii care ies în evidență în tot ce facem: mâncarea și turismul rural, poveștile care inspiră (prin ce au trecut alții și ce putem învăța de acolo) și cele în care arătăm o problemă de la sat și venim și cu o soluție (nu una universal valabilă).  

Dacă ar veni un tânăr din oraș care vrea să înceapă o mică afacere la sat, care ar fi cele 3 sfaturi esențiale pe care i le-ați da, din tot ce ați învățat voi până acum?

Nicoleta: În primul rând, să cunoască povestea și specificul locului și al oamenilor, să se integreze. Cum am făcut și noi, spre exemplu, când am luat casa: am mers la plimbare prin sat de mai multe ori, am vorbit cu vecinii, am mers la biserică. 

Ionuț: Un alt sfat ar fi să se folosească de mediul online pentru a-și promova afacerea și să ceară ajutor. Nu le poți face bine pe toate. 

Și nu în ultimul rând, dacă se poate, indiferent de ce face, să aibă și o mică grădină cu legume și cu flori. Te ajută, fiindcă poți să pui pe masă o roșie crescută de tine și munca în grădină te liniștește, e dovedit științific. Iar antreprenorul român, fie el de la oraș sau de la sat, are nevoie și de liniște.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 407 (15 iunie – 15 iulie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.