Business Stiri Tech

Folosiți software neactualizat în companie? Breșele de securitate vă pun în pericol businessul

9 dec. 2020 2 min

Folosiți software neactualizat în companie? Breșele de securitate vă pun în pericol businessul

Reading Time: 2 minute

În timp ce vulnerabilitățile sunt inevitabile în orice software, corecțiile și actualizările regulate pot reduce riscul de exploatare. De aceea, utilizatorii sunt întotdeauna sfătuiți să instaleze cele mai recente versiuni de software imediat ce sunt disponibile, chiar dacă aceste actualizări pot fi uneori dificile sau pot reprezenta o sarcină care necesită mult timp pentru rezolvare din partea organizațiilor.

Având în vedere că multe companii din întreaga lume au cel puțin o formă de tehnologie învechită (47%), un sondaj Kaspersky arată că organizațiile ar trebui să acorde prioritate reînnoirii software-ului și să fie pregătite să investească, deoarece acest lucru le-ar putea ajuta să economisească bani pe termen lung.

Dacă se produce o breșă de securitate, companiile mari cu orice formă de tehnologie învechită, inclusiv sisteme de operare neactualizate, software și dispozitive mobile care nu mai suportă actualizări pot suferi daune financiare suplimentare de 425.000 de dolari, ducând în total la pierderi de 1.225 milioane de dolari. Acest total este cu 47% mai mare decât situația companiilor cu tehnologii aduse la zi (836.000 de dolari).

În ceea ce privește organizațiile mici și mijlocii, acestea pot pierde încă 40.000 de dolari. Costul total crește la 114.000 de dolari – cu 54% mai mult comparativ cu 74.000 de dolari pentru companiile cu toate actualizările necesare instalate.

Impedimente soft & human

Printre motivele pentru care nu se actualizează sistemele tehnologice, cel mai frecvent motiv prezentat este incompatibilitatea actualizărilor cu aplicațiile interne (48%). Acest motiv poate fi esențial pentru organizațiile care dezvoltă software intern pentru a-și satisface propriile nevoi sau atunci când utilizează aplicații foarte specifice, cu suport limitat.

Alte motive par să fie mai rezonabile: angajații refuză adesea să lucreze cu versiuni noi ale software-ului pe care îl folosesc (48%). În unele cazuri, tehnologiile nu sunt actualizate deoarece aparțin membrilor boardului (34%).

„Orice costuri suplimentare pentru desfășurarea activităților unui business sunt, desigur, esențiale, mai ales în această perioadă. Situația economică globală este instabilă din cauza pandemiei și ne așteptăm să fie reduse investițiile în IT și în securitatea IT. Acesta este motivul pentru care, în raportul din acest an IT Security Economics am vrut să explorăm modul în care companiile pot reduce prejudiciul în cazul unui incident de securitate cibernetică. Raportul oferă un o argumentare puternică pentru problema software-ului învechit și arată de ce este atât de importantă. Chiar dacă este imposibil să scapi de el peste noapte, există unele măsuri ce pot fi luate pentru a atenua riscul. Companiile nu numai că pot economisi bani, dar pot evita și alte consecințe potential nefaste – ceea ce este crucial pentru orice business”, comentează Sergey Martsynkyan, Head of B2B Product Marketing la Kaspersky.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: