Interviuri

Ina Iovițoiu, Thoughtworks România: „În România AI-ul are un potențial cel puțin egal cu cel pe care l-a avut IT&C-ul”

1 nov. 2022 4 min

Ina Iovițoiu, Thoughtworks România: „În România AI-ul are un potențial cel puțin egal cu cel pe care l-a avut IT&C-ul”

Reading Time: 4 minute

La începutul lunii trecute, Sebastian Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a declarat că instituția pe care o reprezintă va înființa un hub național în domeniul inteligenței artificiale și că deși România este „un pic în urmă” în ceea ce privește inteligența artificială în general, țara noastră are foarte bune premise să devină „o nouă stea” în domeniu.

Ina Iovițoiu, Lead Data Scientist, Thoughtworks România ne-a explicat cum poate să devină România un hub în ceea ce privește AI și cum vede potențialul României în domeniul AI.

Cum vedeți potențialul României în domeniul inteligenței artificiale?

Aș compara domeniul inteligenței artificiale cu sectorul economic mai larg al IT&C (tehnologia informației și comunicațiilor), deoarece acestea pot fi privite ca parte și întreg și se bazează pe aceleași capabilități. Desigur, există diferențe, una fiind faptul că, în societatea noastră, capitalul de încredere socială de care se bucură inteligența artificială (AI) este încă scăzut, dar cred că în România AI-ul are un potențial cel puțin egal cu cel pe care l-a avut IT&C-ul. În sectorul public, însă, rata de penetrare a AI este limitată de nivelul de digitalizare pe care îl manifestă societatea. Acestea două merg mână în mână. Sectorul privat face pași importanți pentru a integra AI în afacerile lor pe sectoare precum: operațiuni bancare bazate pe asistenți inteligenți (boți) în serviciile de customer suport, optimizarea lanțului de aprovizionare, profilarea clienților cu amănuntul etc. Cu toate acestea, există loc de creștere: 8% dintre întreprinderile din UE au folosit AI în 2021, față de doar 1% la nivelul României, conform datelor Eurostat.

Această cifră poate fi îmbunătățită în timp, este nevoie însă de efort, angajament și pârghii fiscale specifice. Dacă facem acești pași, cred că putem asista la aceeași poveste de succes ca în cazul sectorului de IT&C, care va reprezenta aproximativ 7% din PIB în 2022.

Ce șanse are România să devină un hub în ceea ce privește inteligența artificială, așa cum a declarat recent ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja?

Pentru ca România să devină un hub AI, cred că trebuie întreprinse o serie de acțiuni. O strategie consecventă, apolitică, convenită între guvern, universități și sectorul privat este un pilon principal în această direcție. La nivel operațional, acest lucru trebuie defalcat în obiective realizabile și rezultate cheie măsurabile pentru toate părțile implicate, dublate cu sprijin bugetar semnificativ. Este realizabil! Toate călătoriile încep cu un prim pas către destinație. Doar parcurgând acest drum, România va putea să atingă jaloane importante într-un orizont de timp realist.

Ținând cont de experiența la nivel internațional pe care Thoughtworks o are, vedeți în România o capacitate mai mare față de celelalte țări europene în domeniul inteligenței artificiale și al machine learning?

Amprenta Thoughtworks în Europa acoperă și țări mai avansate, în comparație cu România, în ceea ce privește inteligența artificială și economia digitală, precum Finlanda și Țările de Jos. Cu toate acestea, modul de operare Thoughtworks merge dincolo de granițele țării cu proiecte transregionale, chiar globale pentru clienții noștri și echipa de consultanță alocată. Acest lucru se traduce într-o colaborare mai eficientă și acces nelimitat la informații și know-how pentru toate părțile implicate în diverse domenii, inclusiv AI. Pe lângă acest nivel de „învățare prin practică”, există și „învățarea colaborativă”: specialiștii și pasionații de tech se reunesc în comunități globale vibrante de practică pentru a se concentra pe creștere, cultivarea celor interesați, cele mai recente descoperiri AI și cele mai bune practici.

Ministrul Digitalizării a punctat că românii sunt cei mai buni specialiști pe AI și machine learning. În ce măsură sunt aceștia disponibili pe piața muncii?

În ultimul timp, mai multe universități din România includ în curriculum-ul lor cursuri de inteligență artificială, atrăgând o plajă largă de studenți, de la ciclul de licență și până la master și doctorat. Ca să nu mai vorbim de specializările online oferite de universități de top din întreaga lume, unde oricine se poate înregistra și deveni specialist AI. Resursele sunt la un click distanță, este nevoie doar de curaj, dăruire și practică. Potențialul este acolo, din ce în ce mai vizibil în ceea ce privește volumul și nivelul de calificare.

Cu toate acestea, pe piața muncii, cererea de practicieni AI depășește oferta, indiferent de nivelul carierei (de la absolvent la expert), ceea ce se traduce într-un mediu extrem de competitiv. Este nevoie de expertiză, prin urmare companiile tehnologice fac tot ce le stă în putință pentru a atrage și reține talentele locale greu de găsit, care, în era lucrului de la distanță și a startup-urilor AI, au o mulțime de opțiuni.

De asemenea, companiile aplică abordarea „build-your-own”, care se concentrează pe dezvoltarea unui canal intern de talente. De exemplu, Thoughtworks desfășoară programe intensive de formare, precum Thoughtworks University și Thoughtworks Data Academy, cu scopul de a reduce acest decalaj de competențe și de a iniția doritorii în modul specific de operare Thoughtworks, ceea ce reprezintă asul nostru din mânecă, ca să zic așa.

Potrivit lui Sebastian Burduja, România a rămas în urmă în ceea ce priveşte inteligenţa artificială în general. Cum poate recupera?

Este adevărat că România nu este o țară cu tradiție când vine vorba de AI, dar România are o bază solidă pentru IT&C și matematică. Consider că un accent constant pe cercetare și dezvoltare este primul pas. Reducerea diferenței enorme dintre cheltuielile de cercetare-dezvoltare per capita de la mai puțin de 60, care este cifra pentru 2019 pentru România, la 699, care este media europeană, conform Eurostat, va permite crearea de valoare locală în domeniul AI.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: