Lifestyle Stiri

Vacanțe la pachet cu asigurare pentru Covid-19

17 nov. 2020 2 min

Vacanțe la pachet cu asigurare pentru Covid-19

Reading Time: 2 minute

Pentru a veni în sprijinul celor care vor să își facă planuri pentru vacanța de iarnă, proprietarii de pensiuni lansează pachete turistice care includ o asigurare de tip storno cu acoperire Covid-19.

Proprietarii pensiunii Casa Muntelui, din Fundata, au introdus în pachetele turistice o asigurare de tip storno. Aceasta este oferită gratuit celor care achiziționează un sejur la pensiune și include beneficiul recuperării a 90% din suma achitată dacă, din motive neprevăzute, inclusiv diagnosticarea cu virusul SarsCov2, clienții nu mai pot onora pachetul turistic achiziționat, arată reprezentanții pensiunii, într-un comunicat de presă.

276177733 e1605623857765

„Asigurarea storno este inclusă în tariful sejurului și acoperă riscuri multiple, cel mai important fiind, în situația de față, cel al diagnosticării cu Covid 19. Am inclus această asigurare storno, gratuit, la toate sejururile plătite integral, în avans, indiferent că sunt achitate cash sau cu vouchere de vacanță. Suntem prima pensiune care oferă un asemenea serviciu turiștilor săi, din dorința de a le veni în ajutor”, spune Remus Vișan, co-proprietar al pensiunii.

Asigurarea este oferită în parteneriat cu Eurolife FFH Asigurări, companie cu peste 12 ani de experiență pe piața locală de asigurări.

Mădălin Măncilă și Remus Vișan au preluat, la începutul lunii octombrie, pensiunea Casa Muntelui, din Fundata, județul Brașov. Proiectul reprezintă pentru cei doi o variantă de reinventare antreprenorială în contextul în care business-ul lor principal a fost grav afectat de pandemie.  

„Per total, turismul a scăzut cu 60%, dar businessul agenţiilor de turism a scăzut dramatic, cu 90%. A trebuit să ne reinventăm, să încercăm să ne adaptăm la situația din piață și așa am decis să preluăm pensiunea Casa Muntelui. Suntem cunoscuți în rândul celor care lucrează în corporații, am avut mulți oaspeți în această perioadă care au lucrat remote. Suntem un caz fericit pentru că avem câte două – trei weekenduri vândute în avans și, până în prezent, nu am avut anulări. Chiar și așa, oamenii sună şi ne pun multe întrebări, inclusive dacă este sigur să se cazeze la noi“, explică Mădălin Măncilă, co-proprietar al pensiunii Casa Muntelui.

276254958

Pensiunea Casa Muntelui are o capacitate de 14 camere duble și a fost construită în 2008, fiind evaluată în prezent la 900.000 de euro. Prețul unei nopți de cazare este, în medie, 300 lei/cameră, cu mic dejun inclus.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: