Business

ING Bank a dat un credit de 2,6 mil. euro General Membrane, pentru o nouă fabrică de polistiren și achiziția de panouri solare

11 oct. 2023 2 min

ING Bank a dat un credit de 2,6 mil. euro General Membrane, pentru o nouă fabrică de polistiren și achiziția de panouri solare

Reading Time: 2 minute

ING Bank România a acordat un credit de 2,6 milioane de euro companiei General Membrane, unul dintre cei mai mari producători din România de membrane bituminoase pentru industria construcțiilor, de produse lichide impermeabilizante și polistiren expandat.

Cu finanțarea primită de la ING, compania General Membrane a avut în vedere două investiții importante: construcția unei noi hale de producție pentru polistiren expandat și instalarea unui sistem fotovoltaic integrat pe acoperișul fabricii de la Buzău.

„Ne bucurăm să fim alături de compania General Membrane, să le sprijinim planurile de a-și crește afacerea și de a construi o nouă unitate de producție în Buzău, care va conduce la crearea de noi locuri de muncă. Parteneriatul cu compania General Membrane datează din 2008, la scurt timp de la înființarea companiei în România și începutul activității de producție în județul Buzău. Suntem determinați să îi susținem în continuare pentru a-și dezvolta capacitățile de producție și portofoliul de produse, dar și pentru a valorifica noi oportunități de afaceri.”

Alexandrina Băluță, Manager Strategie Companii Medii, în divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România

General Membrane a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 108 milioane de lei. Activitatea companiei se desfășoară în județul Buzău, pe o suprafață de peste 28.000 de metri pătrați, care include hale de producție, laboratoare și spații de birouri cu aproape 100 de angajați. Noua fabrică de polistiren expandat va genera o creștere cu 20% a numărului de angajați.

„Nevoia creșterii producției de polistiren expandat atât pentru piața autohtonă, cât și pentru export, înseamnă pentru companie o recunoaștere a calității produselor și o încredere a partenerilor în procesele noastre de producție și distribuție. Totodată, suntem preocupați de promovarea tehnicilor de construcție durabile. Astfel, pe lângă certificările obținute ce urmăresc standardele internaționale privind mediul înconjurător, am decis să ne alăturăm organizației Green Building Council SUA (USGBC). Istoria General Membrane a început în Italia, în Ceggia, lângă Veneția. De peste 17 ani, activăm și în România, în județul Buzău, cu mai multe linii de producție. Le mulțumim partenerilor de la ING Bank România pentru încrederea acordată companiei. Finanțarea este foarte importantă pentru că ne ajută să ne dezvoltăm afacerile în România, ceea ce reprezintă o direcție strategică pentru noi.”

Dorin Florea, General Manager în cadrul General Membrane

General Membrane folosește numai materiale ecologice compatibile pentru a-și produce membranele bituminoase și utilizează, în mare măsură, materii prime reciclate. Poliesterul necesar pentru armarea membranelor de impermeabilizare provine din recuperarea sticlelor PET, din colectarea diferențiată de deșeuri urbane, iar compușii nu conțin substanțe toxice sau nocive. Astfel, toate produsele sunt complet reciclabile și garantează un impact nul asupra mediului la sfârșitul ciclului lor de viață.

Compania General Membrane are peste 600 de clienți, iar produsele sunt comercializate prin 7 puncte de lucru, situate în Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Suceava, Timișoara și București. Activitatea comercială se realizează prin rețeaua proprie de distribuție pe zona României, Moldovei și Bulgariei și prin intermediul magazinelor de bricolaj.

Array

Articole pe aceeași temă: