Analize BizRemote by certSIGN

Învingătorii erei corona: Succes alimentat cu investiții

29 iul. 2020 3 min

Învingătorii erei corona: Succes alimentat cu investiții

Reading Time: 3 minute

Românii cheltuie din ce în ce mai mult pentru aprovizionarea cu produse alimentare, creșterea cifrei de afaceri a retailului alimentar din România fiind estimată la aproape 125 miliarde de lei în 2020.

Retailul alimentar a fost una dintre industriile care au traversat starea de urgență și criza sanitară cu rezultate foarte bune și, în același timp, este o industrie unde s-a lucrat la foc continuu și unde a fost nevoie și de investiții pentru a se respecta măsurile de distanțare socială și pe cele sanitare, emise de autorități. De altfel, magazinele alimentare de orice fel au rămas deschise tot timpul, fără a simți efectele negative ale închiderilor, ca în alte sectoare ale economiei.

În primul trimestru al anului, sub efectul panicii generate de pandemia de COVID-19, dar și al primelor măsuri impuse de autorități, cheltuielile casnice pentru bunuri de larg consum au crescut cu aproape 14% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Stocurile făcute de români s-au tradus printr-o majorare cu 11% a cantităților de bunuri de larg consum cumpărate. Nivelul inflației a scăzut ușor față de primul trimestru al lui 2019, însă românii au continuat să se îndrepte către segmente inferioare de preț.

Din perspectiva canalelor de cumpărare, dacă înaintea restricțiilor de deplasare românii s-au orientat către magazinele mari, după instaurarea acestor măsuri au existat mai multe oportunități pentru comerțul de proximitate. Chiar și în contextul în care în România și hiper­marketurile joacă în proximitate din perspectiva amplasării lor, magazinele mici moderne și discounterii au înregistrat cele mai mari creșteri în primul trimestru al anului. Vânzările s-au majorat mult și în hipermarketuri și supermarketuri, în timp ce comerțul tradițional a înregistrat o creștere ceva mai moderată.

Astfel, discounterii și magazinele de proximitate au rămas cele mai atractive, iar mărcile private se consolidează. Sunt două dintre principalele concluzii ale unui recent studiu al GfK. În primul trimestru al anului, mărcile private au câștigat teren în fața mărcilor naționale și au ajuns să acopere 21% din vânzările totale de bunuri de larg consum.

Românii au cumpărat astfel de produse mai des decât anul trecut și au cheltuit sume mai mari la vizita în magazin. Vânzările de mărci private s-au majorat cel mai mult în magazinele moderne de proximitate și în discounteri. Mărcile private au crescut cel mai mult în categoriile apă, vin, șampanie și băuturi spirtoase, dar și în categoriile detergenți de rufe, produse pentru curățenie, produse de hârtie, produse pentru bebeluși sau produse pentru animalele de companie.

Cifra de afaceri a retailului alimentar din România a fost de 107 miliarde de lei în 2018, cu aproape 67% mai mare decât nivelul din 2009 și 9,6% față de 2017, potrivit celei mai recente analize ale KeysFin. Specialiștii de la KeysFin estimează depășirea pragului de 112 de miliarde de lei în 2019, pentru ca în 2020 ritmul de creștere să se dubleze cel puțin, la aproape 125 miliarde de lei, pe fondul panicii cumpărătorilor din ultimele luni.

Dublarea ritmului de creștere va duce la un maximum istoric pentru retailul alimentar, unul dintre segmentele cel mai puțin afectate de pandemie. Cu toate acestea, retailul alimentar este o piață dictată de jucătorii mari, iar magazinele mici rezistă în general doar când acoperă cererea în puncte în care cei mari nu ajung. În perioada următoare, micii întreprinzători vor avea mai multe șanse de reușită dacă vor primi susținere din partea autorităților și dacă românii își vor schimba obiceiurile de consum, alegând să cumpere mai multe produse românești și din mai multe formate de magazine, atât hipermaketuri sau alte formate ale retailului alimentar modern, cât și magazine mici, ale unor comercianți locali”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 345 (15 iulie – 15 septembrie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Foto: © Ljupco | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: