Stiri MarComm

Jorg Riommi, Chief Creative Officer CE & Romania, Publicis Groupe, selectat în juriul D&AD Awards 2021

17 feb. 2021 2 min

Jorg Riommi, Chief Creative Officer CE & Romania, Publicis Groupe, selectat în juriul D&AD Awards 2021

Reading Time: 2 minute

Jorg Riommi, Chief Creative Officer Central Eastern Europe & Romania, Publicis Groupe, a fost selectat în juriul D&AD Awards 2021, una dintre cele mai recunoscute competiții din domeniul designului și publicității la nivel mondial. După succesul global înregistrat cu campania de PR „Moldy Whopper” pentru Burger King, care a câștigat un Black Pencil anul trecut, Jorg va fi unul dintre cei nouă jurați ai categoriei PR și singurul reprezentant al Europei Centrale și de Est (ECE) din această secțiune. Premiile vor fi acordate câștigătorilor în cadrul ceremoniilor din 26 și 27 mai.

„Este o onoare să mă găsesc într-o companie atât de selectă și să fiu reprezentantul comunității creative din regiunea ECE din echipa de jurizare. D&AD rămâne un festival creativ de top la nivel mondial, alături de Cannes Lions și The One Show și tratez această onoare cu multă responsabilitate. Abia aștept să văd ce campanii concurează la categoria PR, mai ales având în vedere că anul trecut a venit cu propriile provocări. Sunt sigur că vom vedea câteva campanii de relații publice extraordinare, mai ales în perioada aceasta”, a spus Jorg Riommi, Chief Creative Officer Central Eastern Europe & Romania, Publicis Groupe.

Dedicați recunoașterii celor mai creative campanii din ultimul an, jurații competiției sunt atent selectați, pentru a fi reprezentativi industriei și potențialului creativ pe care D&AD încearcă să îl celebreze prin premiile sale. Cu o tradiție îndelungată, din 1962, D&AD a promovat și stimulat excelența, atrăgând în competiție cele mai bune lucrări creative din lume din domenii precum design comercial, publicitate, producție sau PR, pentru a fi analizate de peste 400 de lideri creativi, specialiști și inovatori globali.

Anul acesta, competiția D&AD Awards include 42 de categorii, dintre care unele sunt nou introduse, cum ar fi E-commerce, Gaming sau Type Design. Pe lângă aceste noi categorii, anul acesta s-au reintrodus categoriile Writing for Design și Writing for Advertising ca două secțiuni distincte. Concurenții își pot trimite propunerile de campanie până la data de 17 martie. O parte dintre finaliști vor fi anunțați pe 11 mai, iar cealaltă parte pe 17 mai, în timp ce festivitățile de acordare a premiilor vor avea loc pe 26 și 27 mai.

Publicis Groupe România, prezent de 25 ani pe piața locală, este cel mai mare grup de marketing, comunicare și transformare digitală din România, având la bază sinergia dintre Creativitate și Tehnologie. Grupul oferă clienților acces la cele mai avansate Servicii și Instrumente de lucru, concentrate în patru arii de expertiză: Comunicare, Media, Data și Tehnologie. În portofoliul Publicis Groupe România se află unele dintre cele mai puternice agenții de marketing și comunicare din lume: Publicis, Leo Burnett, Saatchi&Saatchi+The Geeks, MSL The Practice, Zenith, Starcom și Spark Foundry.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: