Stiri

Kinderpedia atrage o investiție de 1,8 milioane euro

8 oct. 2021 2 min

Kinderpedia atrage o investiție de 1,8 milioane euro

Reading Time: 2 minute

Early Game Ventures a semnat o investiții în valoare de 1,8 milioane euro în Kinderpedia, soluția digitală de comunicare și management pentru școli și grădinițe construită în România și recunoscută în Europa pentru inovație și impact social. La rundă au participat și investitorii existenți, RocaX, Growceanu și business angels.

Platformă cu 200.000 de utilizatori

Kinderpedia este o platformă inovatoare pentru educație, ce oferă întreaga infrastructură digitală necesară instituțiilor de învățământ pentru a lucra smart și a comunica eficient și transparent, atât la clasă, cât și online. Pe Kinderpedia sunt înregistrate astăzi peste 2.000 de școli și grădinițe din 14 țări, de pe trei continente, ce însumează aproximativ 200.000 de utilizatori.

“Runda curentă de finanțare ne ajută să ducem mai departe transformarea pe care am început-o în educație, prin simplificarea proceselor administrative în școli și grădinițe și plasarea parteneriatuluiâ profesor-elev-părinte chiar în centrul actului educațional. În același timp, ne oferă resursele necesare pentru a continua procesul de scalare, acum, când Kinderpedia beneficiază deja de validare pe mai multe piețe internaționale. Nu în ultimul rând, această tranzacție aduce în comunitatea noastră un partener puternic, cu care împărtășim valori și o viziune comună despre viitorul educației – Early Game Ventures – și ne consolidează colaborarea cu investitorii actuali, cărora le suntem recunoscători pentru sprijin și încredere,” afirmă Daniel Rogoz, CEO și Co-fondator Kinderpedia.

Cum funcționează platforma

Kinderpedia ajută profesorii și educatorii să salveze între 6 și 9 ore pe săptămână din timpul administrativ și să își concentreze eforturile către un act educațional superior și personalizat. Aplicația include funcționalități complete de management al clasei – catalog electronic, prezență, orar, predare video la distanță, modul de teme, librărie de documente. Totodată, îmbunătățește implicarea părinților în educația copiilor, printr-o interfață mobilă sigură și ușor de folosit. Kinderpedia oferă directorilor o perspectivă completă asupra tuturor activităților și comunicării din școală sau grădiniță. În plus, platforma oferă funcții de facturare automată, management financiar și plată online a taxelor școlare, prin integrarea cu sisteme de plată electronice.

Pandemia a demonstrat că în domeniul educației există o nevoie acută de soluții tehnologice,” a declarat Radu Stoicoviciu, Partener al EGV. “Educația este unul dintre sistemele vitale ale oricărui stat, cu o importanță fundamentală pe termen lung și cu un impact enorm la toate nivelele societății. Dezvoltarea infrastructurii digitale pentru educație are o miză uriașă și ar trebui să reprezinte o prioritate absolută. Acesta este modul în care fondul nostru de investiții a analizat această tranzacție și, din această perspectivă, investiția EGV în Kinderpedia se înscrie în teza noastră <Infrastructură pentru inovație>”, completează Radu Stoicoviciu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: