Stiri

Laboratorul Central REGINA MARIA este primul laborator din România acreditat RENAR care utilizează inteligența artificială

20 apr. 2022 2 min

Laboratorul Central REGINA MARIA este primul laborator din România acreditat RENAR care utilizează inteligența artificială

Reading Time: 2 minute

Laboratorul Central REGINA MARIA a integrat în sistemul de management al calității utilizarea inteligenței artificiale, devenind astfel primul și singurul laborator din țară care, în urma auditării specialiștilor, a primit aviz favorabil.

Cu ajutorul inteligenței artificiale, specialiștii din Laboratorul Central au implementat o procedură de verificare automată a rezultatelor, procedură ce răspunde standardelor internaționale Clinical & Laboratory Standards Institute (CLSI), și care reduce eroarea umană și garantează acuratețea rezultatelor.

Introducerea inteligenței artificiale în laborator are multiple beneficii pentru pacienți, oferind garanția unor rezultate sigure, prin eliminarea erorii umane în interpretarea datelor în laboratoarele de analize. Mai mult de 50% din parametrii de laborator examinați parcurg această procedură, scurtând timpul de eliberare a rezultatelor și asigurând acuratețea acestora.

„Ne uităm constant la noutățile în domeniul medicinei de laborator și investim resursele necesare pentru a dezvolta proiecte noi în laboratoarele noastre, cu unicul scop de a oferi pacienților rezultate sigure în cel mai scurt timp posibil. Proiectul de inteligență artificială este unul la care specialiștii noștri lucrează deja de peste 1 an și suntem bucuroși să fim primul laborator din țară care a implementatat o procedură ce definește algoritmi de autoverificare a rezultatelor.”

Dr. Andreea Alexandru, director medical Divizia Laboratoare Clinice REGINA MARIA

Acreditarea RENAR reprezintă confirmarea oficială a competenţei tehnice, a imparţialității şi integrității organismelor şi laboratoarelor care efectuează evaluarea conformităţii.

Laboratorul Central REGINA MARIA oferă toată gama de teste și analize medicale, necesare pentru stabilirea cu exactitate a diagnosticului, tratamentului și monitorizării pacienților. Medicii Rețelei sunt specialiști acreditați să utilizeze cele mai noi tehnologii de laborator.

Laboratoarele REGINA MARIA pot deservi peste 30.000 de pacienți pe zi și au o capacitate de peste 50 de milioane de teste pe an. Rețeaua deține 38 de laboratoare și peste 100 de puncte de recoltare în toată țara și numără mai mult de 500 de specialiști în domeniul analizelor medicale de laborator.

REGINA MARIA are prezență proprie în mai mult de jumătate din județele țării și acoperire națională prin intermediul celor peste 310 clinici partenere. Compania reunește 7.500 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 5 milioane de pacienți.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: