Lifestyle

Lime își continuă expansiunea în România și aduce trotinetele electrice în Ploiești

Reading Time: < 1 minut

Furnizorul de mobilitate urbană Lime anunță continuarea extinderii pe plan național prin lansarea serviciului său de trotinete electrice în Ploiești.

Trotinetele vor fi disponibile în Ploiești în Piața Eroilor, Parcul Mihai Viteazu, AFI Mall, zona Republicii, și nu numai. De asemenea, compania a anunțat că, de la lansarea serviciului în România, a înregistrat peste 2 milioane de curse.

Cu 2 milioane de curse în România, Lime a dovedit nevoia unui mijloc de transport alternativ care adresează atât traficul, cât și poluarea, asigurând distanțarea socială în timp de COVID-19. Micromobilitatea trebuie să fie o soluție de transport națională și Lime dorește să extindă accesul la pentru cat mai mulți cetățeni și cât mai multe orașe. Suntem foarte încântați să lansăm în acest weekend în Ploiești, urmând să oferim câte trotinete electrice sunt necesare pentru a susține cererea„, a declarat Luca Mateescu, directorul de operațiuni pentru Lime România.

Pentru a utiliza Lime, călătorii descarcă aplicația, localizează o trotineta de pe hartă și o deblochează cu simpla atingere a unui buton. Pentru a încheia cursa, trebuie să urmărească instrucțiunile din aplicație și să parcheze trotineta responsabil.

O cursă cu Lime costă 3 lei pentru a debloca trotineta, fiecare minut fiind taxat 60 de bani. Echipa locală a Lime, alături de partenerii săi, se ocupă de mentenanța, încărcarea și plasarea trotinetelor în oraș.

Lime și-a lansat serviciul în București în mai 2019, extinzându-și anul acesta acoperirea în Cluj-Napoca, Constanța și Brașov. Din iulie 2020, în București, trotinetele electrice Lime pot fi închiriate direct din aplicația Uber.

Gabriel Barliga

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

o zi ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

o zi ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

2 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

2 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

2 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

2 zile ago