Stiri

Lucrările de la Podul de la Brăila avansează puternic. În decembrie am putea circula

18 apr. 2022 2 min

Lucrările de la Podul de la Brăila avansează puternic. În decembrie am putea circula

Reading Time: 2 minute

Lucrările la Podul de la Brăila sunt în toi, iar în acest moment se montează tăblieurile pe care se va așterne calea de rulare. Acesta este cel mai important moment al construcției, deoarece solicită la maxim cablurile de susținere ale podului, iar tăblieurile se sprijină doar în aceste cabluri.

Matematic, ritmul montării căii de rulare este de 1,7 segmente pe zi.

„Este evident că deși ne aflăm în întârziere – proiectul trebuia predat anul trecut în decembrie – avem garanții în acest moment de la constructor și beneficiar că se vor întreprinde toate demersurile și se vor executa lucrările, astfel încât în luna decembrie anul acesta podul să poată fi dat în circulație.

Este un proiect cu care ne mândrim. Am putut sta de vorbă cu constructorii și sunt cât se poate de mândri de ceea ce au realizat. Îmi spunea domnul director că, practic, prin această lucrare, România face un pas înainte în ceea ce privește construcția de poduri suspendate. Practic este singurul pod suspendat pe teritoriul țării noastre”, a declarat Nicolae Ciucă.

Licitaţia pentru realizarea podului suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme, una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023. Podul va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii, conform Agerpres.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: