Mastercard – Plata în Rate, la Carrefour

Mastercard și Carrefour România lansează, în premieră pentru zona de food retail, serviciul Mastercard – Plata în Rate.

Serviciul Mastercard – Plata în Rate, lansat în premieră mondială în România la finalul anului 2016, le oferă deținătorilor de carduri Mastercard, emise de actorii bancari înrolați în program, posibilitatea să opteze pentru plata în rate direct la POS într-un număr mare de locații din țară, indiferent de banca cu care lucrează magazinul respectiv. Utilizatorii vor beneficia de capacitate extinsă de cumpărare, de flexibilitate în ceea ce privește metoda de plată, dar și de un control mai bun al cheltuielilor și al finanțelor, arată compania, într-un comunicat de presă.

Începând cu luna octombrie, clienții Carrefour vor putea plăti în rate produsele achiziționate cu cardurile Mastercard înrolate în serviciul Plata în Rate. La casă, după inserarea codului PIN, terminalul va afișa opțiunile disponibile pentru plata rate, în funcție de configurația cardului. Prin serviciul oferit în colaborare cu Mastercard, Carrefour va putea permite, atât clienților noi, cât și celor existenți, să își programeze ciclul de plăți, obținând astfel beneficii tangibile la realizarea plăților.  

„Încă de la început, serviciul <Mastercard – Plata în Rate> a fost adoptat rapid de consumatorii români: 1 din 3 posesori de carduri Mastercard eligibile pentru acest serviciu a optat pentru această metodă de plată. Nu poate decât să ne bucure o astfel de rată de adopție care demonstrează utilitatea serviciului oferit de Mastercard și relevanța lui pentru consumatorii români, unii dintre cei mai interesați consumatori la nivel european de noile tehnologii și de modul în care acestea le pot face viața mai ușoară”, a declarat Mihaela Ciupală, Director Product Management, Mastercard România.

 „Suntem foarte mândri de parteneriatul solid pe care l-am construit alături de Mastercard România și de rezultatele frumoase pe care le-am obținut împreună. Impactul în rândul clienților este semnificativ, mai ales prin proiecte care au stimulat plata cu cardul sau contactless și ne bucurăm că vom putea scala acest efect pozitiv lansând programul Mastercard – Plata în Rate. Ne  concentrăm eforturile pe calitatea serviciilor pe care le oferim clienților noștri și pe inovație, oferind multiple instrumente de plată, pentru o experință cât mai bună la cumpărături, punându-le la dispoziție tehnologii de ultimă generație în retail. De exemplu, am introdus deja case de marcat Self Check-out în peste 15 unități, hipermarketuri și supermarketuri, clienții având posibilitatea de a scana și plăti singuri produsele. Toate aceste facilităţi le permit clienților noștri conectați la noile tehnologii să-și plătească cumpărăturile extrem de rapid și sigur”, a explicat Alexandra Pescaru, Manager Sector Servicii, Carrefour România.

Începând cu luna octombrie a acestui an, utilizatorii cardurilor Mastercard pot alege oricare dintre locațiile care afișează sigla Mastercard – Plata în Rate, indiferent de banca parteneră a magazinului.