Companii CSR Digital Stiri Tech

Mega Mall, primul mall accesibil persoanelor nevăzătoare

20 ian. 2020 < 1 min

Mega Mall, primul mall accesibil persoanelor nevăzătoare

Reading Time: < 1 minut

Odată cu implementarea, în premieră, a sistemului STEP-HEAR, Mega Mall devine primul centru comercial din București ușor accesibil persoanelor cu deficiențe de vedere.

Având în vedere că la finalul lunii septembrie 2019, în România erau înregistrate aproape 95.000 de persoane cu deficiențe de vedere, dintre care 2.757 copii (potrivit Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități), folosind aplicația STEP-HEAR, persoanele nevăzătoare vor beneficia acum de asistență audio în limba română pentru deplasare.

Tehnologia STEP-HEAR se bazează pe un sistem de senzori și alertă care au rolul de a ghida persoanele cu deficiențe de vedere, dar și pe cei care folosesc fotolii rulante.

Beneficiarii trebuie să își instaleze pe telefon aplicația STEP-HEAR iar de îndată ce telefonul mobil detectează senzorii din proximitate, dispozitivul vibrează. Apoi, dacă utilizatorul doar va atinge ecranul telefonului, vor fi redate audio, în limba română, toate informațiile necesare pentru deplasare, precum: poziția, descrierea elementelor din jurul lor, distanța pe care o mai au de parcurs până la punctele de interes, direcția spre care trebuie să se îndrepte în funcție de dorințele și nevoile de deplasare.

Aplicația STEP-HEAR este disponibilă gratuit pentru dispozitivele iOS și Android.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: