Meili cucerește lumea: Vodka celebrului Jason Momoa ajunge în Emiratele Arabe Unite
Reading Time: 4 minuteLa începutul lunii octombrie, cea mai premiată marcă de vodkă din ultimii doi ani, Meili, brandul deținut de vedeta Jason Momoa, a fost lansat pe piața din Emiratele Arabe Unite, la piscina celui mai înalt hotel din lume!
Meili Vodka și-a făcut oficial intrarea pe piața din Emiratele Arabe Unite printr-un eveniment spectaculos care a avut loc la Ciel Dubai Marina, cel mai înalt hotel din lume. Marta Ușurelu, Owner Biz a fost unul dintre cei patru jurnaliști din lume și singurul din România, invitată să ia parte la evenimentul la care a participat și starul Jason Momoa, cofondatorul brandului Meili. Evenimentul a fost mai mult decât o simplă lansare de produs, ci a fost o poveste spusă prin esența celor patru elemente (Pământ, Apă, Aer și Foc) ce definesc spiritul Meili.

Călătoria a început cu primul element, Pământul, unde a fost dezvăluită fundația Meili: boabele cultivate în solul statului american Montana, distilate o singură dată pentru a păstra dulceața naturală, apoi maturate pentru a dezvălui note fine de miere, vanilie și un finisaj catifelat. La cel de-al unsprezecelea etaj al hotelului Ciel, tema apei a prins viață în decorul piscinei Nuage, care oferă o priveliște impresionantă asupra Dubai Marina. Cei mai talentați barmani din lume s-au reunit pentru Meili Masterclass și au creat cocktailuri inspirate din filosofia brandului: „Clean Spirit, Wild Heart”.

Momentul de vârf al evenimentului a fost apariția lui Jason Momoa, care a degustat fiecare creație și a oferit feedback și încurajări și a ales băutura preferată, o experiență unică pentru toți participanții. Jason a povestit istoria Meili, un brand creat alături de designerul Blaine Halvorson: o poveste despre prietenie, explorare și o călătorie de șapte ani pentru a concepe o vodkă autentică, sustenabilă și rafinată. Jason a mai vorbit despre expedițiile lor pentru a găsi cea mai pură apă din Montana și de designul unei sticle ecologice fabricate 100% din sticlă reciclată. Rezultatul? O vodkă creată pentru a fi savurată simplu sau cu gheață.
Meili cucerește lumea
„Vodka a fost plictisitoare până acum. Meili înseamnă gust, calitate și suflet, o băutură creată de la zero, cu respect pentru natură și pentru oamenii care o împărtășesc”
Jason Momoa, artist și cofondator Meili.
Petrecerea a continuat la TATTU Dubai Sky Pool, la etajul 76 al hotelului Ciel, unde tema Focului a fost celebrată într-un mod spectaculos la apus. Pe măsură ce soarele arzător din Dubai apunea și lumina aurie învăluia cerul emiratului, Jason Momoa a turnat băutura într-o sculptură de gheață în formă de munte, un tribut adus originii montane a apei Meili. După un toast memorabil, „Din Montana, în Europa și apoi în Dubai – Meili cucerește lumea”, lansarea a luat amploare cu un spectacol memorabil.

Invitații au savurat apoi cocktail-uri marca Meili, care au pus în valoare puritatea și profunzimea aromei acestei băuturi, pregătite impecabil de mixologii TATTU Dubai, în timp ce Jason Momoa a interacționat cu publicul și a sărbătorit noul capitol al expansiunii globale a Meili.
Viziune globală, parteneriate locale
Meili Vodka a intrat oficial pe piața din Dubai, unde are The First Group ca prim client. The First Group este un dezvoltator imobiliar vizionar cu afaceri și în domeniul ospitalității, care deține hotelul Ciel Dubai Marina, cel mai înalt hotel din lume și o serie de reședințe și spații de lifestyle.

Meili Vodka va face parte din meniurile TATTU Dubai, un brand independent lansat de frații Adam și Drew Jones în Manchester, renumit pentru spațiile sale cu design sofisticat și gastronomia asiatică inovatoare. Conceptul premiat oferă o experiență culinară multisenzorială cu meniuri sezoniere, ingrediente premium și servicii impecabile, iar noul restaurant flagship din Dubai aduce această experiență unică în fața unui public global.
„Împreună cu parteneri precum The First Group Hospitality, putem aduce în regiunea Golfului branduri sustenabile, de înaltă calitate, cu povești autentice. Dubai este doar începutul. Privind spre viitor, ne angajăm să extindem Meili Vodka și portofoliul nostru în Europa și Orientul Mijlociu, consolidându-ne poziția ca platformă pentru branduri cu personalitate și ambiții globale”
Radu Moldovan Petruț, CEO, MPR Group

Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz