Business Companii Tech

Specialiștii IT sunt mai îngrijorați de securitatea datelor la locul de muncă decât de cea a propriei case

4 aug. 2020 2 min

Specialiștii IT sunt mai îngrijorați de securitatea datelor la locul de muncă decât de cea a propriei case

Reading Time: 2 minute

Securitatea datelor generează teamă și neîncredere specialiștilor din domeniul IT, conform raportului trimestrial Oracle și KPMG Cloud Threat 2020.

Studiul realizat pe un eșantion de peste 750 de specialiști în domeniul IT și cibersecuritate din întreaga lume arată faptul că o abordare inconsecventă asupra securității datelor, serviciile greșit configurate și confuzia din jurul noilor modele de securitate in cloud, au generat o criză a încrederii ce va fi soluționată doar de organizațiile care fac din securitate o parte a culturii lor de business.

Pe lângă faptul că profesioniștii din domeniul IT se confruntă cu teamă și neîncredere, studiul a constatat și faptul că aceștia sunt mai preocupați de securitatea datelor companiei lor decât de securitatea propriei case:
● Profesioniștii din zona IT sunt de 3 ori mai preocupați de securitatea finanțelor și a proprietăților intelectuale ale companiilor decât de securitatea locuinței lor;
● Profesioniștii IT sunt îngrijorați cu privire la furnizorii de servicii cloud; 80% dintre aceștia se tem că furnizorii de servicii cloud ce le sunt parteneri le vor deveni concurenți;
● 75% dintre profesioniștii IT consideră cloudul public ca fiind mai sigur decât propriile lor centre de date, totuși 92% dintre aceștia nu au încredere că organizația lor este pregătită pentru a-și securiza serviciile implementate cloudul public;
● Aproape 80% dintre specialiști spun că problemele recente legate de securitatea datelor la care au fost expuse alte companii au sporit interesul organizației lor asupra securizării datelor.

Dezamăgiri IT

Profesioniștii IT folosesc o simultan o multitudine de produse pentru a încerca să rezolve problemele de securitate a datelor, dar se confruntă cu o situație ce scapă ușor de sub control deoarece aceste sisteme sunt rareori configurate corect.
● 78% dintre organizații folosesc mai mult de 50 de produse diferite pentru a gestiona problemele de securitate; 37% folosesc mai mult de 100 de produse de cibersecuritate;
● Companiile care au descoperit că au servicii cloud greșit configurate au înregistrat 10 sau mai multe incidente de pierdere de date în ultimul an;
● 59% dintre companiile ce au oferit angajaților săi conturi cloud cu acces privilegiat s-au confruntat cu compromiterea acelor conturi din cauza unor atacuri de tipul „spear phishing”;
● Cele mai frecvente cauze ale configurațiilor greșite:

  • Conturile cu privilegii extinse (37%)
  • Servere web expuse atacurilor (35%)
  • Lipsa unui tip de autentificare multi-factor pentru accesarea serviciilor cheie (33%)

„Atât sectorul public cât și cel privat din România au acces la ultimele tehnologii și inovații din domeniul IT asemenea oricăror altor companii din întreaga lume. Reversul medaliei este că provocările legate de securitate sunt și ele similare și, deși există un decalaj în ceea ce privește adopția noilor tehnologii, companiile românești trebuie să se pregătească pentru a le face față”, a declarat Sergiu Russu, Technology Sales Manager, Oracle România.

Acesta adaugă că, în ciuda faptului că adopția serviciilor cloud este mai puțin răspândită pe piața din România în comparație cu SUA sau Europa de Vest, tendința de creștere este din ce in ce mai rapidă și, în timp ce serviciile cloud oferă cel mai înalt nivel de securitate, acestea presupun și o bună înțelegere asupra impactului în business și a modelului de segregare a responsabilităților. „Acestea presupun o continuă educare, retenția personalului specializat și o flexibilitate cât mai mare a proceselor interne”, adaugă Sergiu Rusu.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: