Finanțe Stiri

Ministerul Finanțelor listează la BVB noi titluri de stat FIDELIS în valoare totală de peste 1 mld. lei

16 dec. 2021 2 min

Ministerul Finanțelor listează la BVB noi titluri de stat FIDELIS în valoare totală de peste 1 mld. lei

Reading Time: 2 minute

Ministerul Finanțelor a atras 872,5 milioane lei și 42,1 milioane euro, valori însumând peste 1 miliard de lei, prin cea de-a șasea ofertă primară de vânzare de titluri de stat FIDELIS pentru populație derulată în ultimii doi ani prin Bursa de Valori București. Titlurile de stat au intrat la tranzacționare la Bursa de Valori București astăzi, 16 decembrie.

Astfel, valoarea celor șase runde de finanțare derulate în 2020 și 2021 la BVB de către Ministerul Finanțelor depășește 9 miliarde lei (1,8 miliarde euro).

„Pe parcursul acestui an, persoanele fizice au investit peste 4,3 miliarde de lei în titlurile de stat FIDELIS, ceea ce demonstrează că programul se bucură de un interes ridicat, fiind un instrument de economisire atât pentru disponibilitățile în lei, cât și pentru cele în euro. Participarea susținută a investitorilor cu ocazia celor patru emisiuni derulate în anul 2021 dovedesc aprecierea de care se bucură acest Program, care oferă siguranța investițiilor și reprezintă o alternativă necesară pe piața instrumentelor financiare românești.”

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor

Ministerul Finanțelor a derulat oferta publică de vânzare a titlurilor de stat FIDELIS, denominate în lei și în euro, în perioada 18 noiembrie – 10 decembrie 2021. Oferta a fost dedicată persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani. Sindicatul de intermediere al ofertei a fost format din BT Capital Partners (Lead Manager) și Banca Transilvania, Banca Comercială Română și BRD – Groupe Societe Generale.

„Programul FIDELIS a devenit deja unul de referință pentru Ministerul Finanțelor, pentru Bursa de Valori București, dar și pentru românii care aleg această formă de investiție. Ne bucurăm că statul român a folosit constant în ultimii doi ani Bursa pentru asigurarea unei părți din necesarul de finanțare. Derularea celor șase oferte din ultimii doi ani confirmă faptul că Ministerul Finanțelor este un partener al întregii piețe de capital. În ultimii doi ani am observat, totodată, și un interes în creștere și din mediul privat pentru accesarea finanțării prin piața de capital, atât prin obligațiuni, cât și prin emisiuni de acțiuni. Ultimii doi ani au demonstrat pe deplin că Bursa de Valori București este un canal de finanțare viabil, atât pentru mediul privat, cât și pentru statul român.”

Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București

În cadrul ofertei, românii au plasat 8.817 ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturități de unu, respectiv trei ani, și o emisiune în euro, cu scadența la cinci ani.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: