Mobile World Congress – Ziua 3

In cea de-a treia zi la Barcelona, ne-am propus sa facem un altfel de top al noilor device-uri lansate sau prezentate anul acesta la MWC, care sa nu cuprinda neaparat smartphone-urile si tabletele mainstream care se afla pe agenda de discutii a tuturor celor prezenti sau nu, ci acele dispozitive mai degraba de nisa, originale, care aduc o serie de beneficii si feature-uri noi utilizatorilor.

Articol redactat la fata locului de catre echipa Syscom Digital.

Ne-a atras in mod special atentia noul device de la LG, G Flex 2, pozitionat ca varf de gama, dotat cu un ecran curbat de 5.5 inch acoperit cu Gorilla Glass 3.

foto 1-horz

Smartphone-ul are o rezolutie de 1920 x 1080 pixeli. Ceea ce este interesant este faptul ca cei de la LG il comercializeaza in doua variante: una low cost, cu o memorie interna de 16 GB si una RAM de 2 GB, precum si o varianta premium cu memorie interna care porneste de la 32 GB, iar cea RAM fiind de 3 GB. Camera principala este de 13 megapixeli, iar cea frontala de numai 2.1 megapixeli.

La standul LG, atractia principala ramane, insa, telefonul… cu ochi! Lansat anul trecut, LG Aka are o pereche de ochi pe carcasa din spate. Telefonul este disponibil in 4 culori, fiecare avand propria personalitate.  

foto 4“Ochii” telefonului LG Aka reactioneaza la utilizatori si la notificari. Devin ametiti daca scuturi telefonul, se uita in jos cand primesti o notificare si multe altele. Culoarea ochilor se schimba si ea de la rosu la verde pentru a arata diferite stari. Cele patru versiuni au fiecare cate un nume – Eggy, Wooky, Soul si YoYo. Eggy se indragosteste rapid, Wooky intimideaza, YoYo are probleme cu dieta, iar Soul adora muzica. Chiar daca telefonul in sine are caracteristici de baza, handsetul este unic si prin design, si mai ales, prin conceptul care sta la baza lui: tehnologia inseamna si viata, si “fun” si, de ce nu, conexiune emotionala.

foto 5Cautand in continuare produse de nisa, ne-am oprit putin si la standul TP-Link. Cand spunem TP-Link, spunem retelistica. Compania are in portofoliu o multime de produse de nisa, care rezolva probleme specifice. Adaptoarele TP-Link Powerline sunt un set de dispozitive care pot asigura conexiunea la Internet in intreaga casa si transforma circuitele electrice existente intr-o retea de mare viteza. Fara sa necesite noi cabluri sau un proces de configurare, adaptorul TL-PA6010 este ideal pentru a reda streaming-uri HD si filme 3D, in toate incaperile. Astfel, construirea unei retele de divertisment multimedia nu numai ca este posibila rapid, dar conexiunea este si stabila, suportand viteze mari pe distante mari.

foto 6Nu puteai sa treci pe langa standul Orange fara sa remarci principalul punct de atractie: robotul Ub-y, comandat de la distanta. Cu Ub-y, Orange le propune utilizatorilor o experienta de tele-prezenta inedita. Device-ul a fost dezvoltat pe platforma produsului “beam +” conceput de Suitable Technologies si realizat in colaborare cu Awabot, un start-up francez specializat in robotica. Acesta permite utilizatorilor sa fie “prezenti” instantaneu intr-un sit aflat la distanta, sa se deplaseze in respectiva locatie, sa vada si sa auda ca si cum ar fi in respectivul mediu inconjurator. Echipat cu doua camere, Ub-y extinde relatiile interpersonale, atat in companii care au filiale in alte orase, cat si in familii, permitandu-le utilizatorilor sa depaseasca barierele impuse de distante. Poate parea complicat, insa Ub-y se instaleaza mai usor decat am crede si se conecteaza automat la cea mai buna retea disponibila, in WiFi sau 4G.

foto 7In anuntul facut la MWC 2015, cunoscutul producator de camere foto, Polaroid, a surprins multa lume cand a declarat ca patrunde pe piata europeana a smartphone-urilor cu o noua linie de device-uri care suporta atat Android, cat si Windows Phone OS.

Logica pare simpla: daca producatorii de smartphone-uri pot face camere foto, de ce nu ar putea si producatorii de camere foto sa faca smartphone-uri? Exclusiv pentru Europa, colectia cuprinde primul smartphone Polaroid cu Windows, precum si modele Android cu sistem de operare 4.4 KitKat. Device-urile fac mai degraba parte din categoria “low-end”, orientate catre un consumator care nu este foarte interesat de partea tehnica. Problema este cu principalii competitori, Samsung si Apple, care sunt atat de puternic ancorati ca lideri de piata, incat este greu de estimat cum va putea Polaroid sa obtina chiar si o cota foarte mica de piata.

foto 8La editia de anul acesta a MWC, SanDisk a acceptat provocarea Samsung care anunta primele chip-uri de memorie cu o capacitate de 128 GB si iata ca a dublat capacitatea de stocare pentru formatul microSD, stabilind un nou record. Device-ul permite utilizatorilor sa suplimenteze cu pana la 200GB capacitatea de stocare a dispozitivelor mobile pe care deja le detin. La ora actuala este adevarat ca sunt deja producatori de smartphone-uri care renunta la sloturile microSD, insa sunt utilizatori care inca considera micro-card-ul un accesoriu absolut necesar. SanDisk Ultra microSDXC UHS-I permite stocarea a pana la 20 de ore de filmari full HD si are viteze de transfer de pana la 90 Mbps.

foto 9La noua tableta Yoga, lansata de Lenovo, pe langa design-ul inovator care permite ecranului “sa se dea peste cap”, ne-a placut si imaginea cu un unghi larg de vizualizare, precum si durata impresionanta a bateriei (pana la 18 ore). Designul multimodal inovator al tabletei include cilindrul bateriei și suportul kickstand de pe latura dispozitivului, ceea ce deplaseaza centrul de greutate si permite moduri multiple de utilizare: in mana, inclinat si pe suport (Hold, Tilt și Stand).

foto 10Dintre device-urile utilitare in topul nostru intra si noul telefon Doro Liberto 820, care de altfel a castigat si premiul pentru cel mai bun dispozitiv mobil in cadrul galei Global Mobile Awards de anul acesta. Dedicate varstnicilor, robuste si usor de folosit, telefoanele produse de compania Doro au buton de asistenta speciala. 

In plus, noul Liberto 820 are o carcasa din plastic usor de prins in mana, iar marginile curbate ajuta de asemenea utilizatorul. Spre deosebire de majoritatea telefoanelor Android de astazi, Liberto 820 vine cu trei butoane fizice pentru Setari, Home si Inapoi.

Si pentru ca tot am adus vorba, vom incheia rezumatul zilei de azi trecand in revista si cele mai importante premii acordate la Global Mobile Awards 2015.

La categoria 1 – Connected Life – premiul intai pentru inovatie pentru sanatate merge la Trice Imaging si Qualcomm Wireless Reach pentru utilizarea tehnologiei mobile pentru a identifica problemele in sarcina ale femeilor aflate in zone rurale, in timp real. In cadrul aceleiasi categorii, premiul intai pentru Retail, Brands si Commerce merge la Etisalat pentru al sau portofoliu de servicii de comert integrat “Connected Commerce”.

La categoria 2 – Best Mobile Services – premiul pentru cel mai bun serviciu mobil sau aplicatie dedicata companiilor merge la Citi pentru extensia sa mobila, CitiDirect BE(SM) Mobile, iar premiul pentru serviciul mobil dedicat consumatorilor ii revine companiei Airtel pentru WAP Portalul OneTouch Internet.

La categoria 3 – Social & Economic Development – premiul pentru cel mai bun produs mobil merge la Opera pentru platforma sa, Web Pass, care permite operatorilor sa marketeze pachetele de internet intr-un mod mai simplu si mai bine definit.

La categoria 4 – App of the Year – cea mai buna aplicatie de muzica a fost desemnata SPINNR dezvoltata de Smart Communications, iar cea mai buna aplicatie de jocuri a fost Asphalt 8 apartinand Gameloft, in timp ce, cea mai buna aplicatie “overall” merge la serviciul web-based IFTTT (“If This Then That”) – suna ciudat, dar aplicatia web chiar asta face. Spre exemplu, daca faci poze si folosesti Instagram, ele pot ajunge automat si la tine in contul de DropBox, fara sa te mai obosesti sa dai vreun click.

In fine, mult-asteptatele premii ale categoriei 5 – Best Mobile Handset & Devices – au fost impartite intre iPhone 6 si LG G3 pentru cel mai bun smartphone. Cea mai buna tableta a fost desemnata Microsoft Surface Pro 3, iar Motorola a castigat la cea mai buna tehnologie portabila cu Moto 360.

Ramaneti in continuare conectati, intrucat maine, in ultima zi de show, tragem concluziile acestei editii a MWC, nu fara a dezbate si cele mai noi si interesante aspecte legate de mobile marketing, trenduri in promovare si comunicare digitala.