Stiri Lifestyle

MULȚUMESC, tema FITS 2025

29 mai 2025 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

MULȚUMESC, tema FITS 2025

Reading Time: 2 minute

FITS are loc la Sibiu, în perioada 20 iunie – 29 iunie, iar tema acestei ediții – a 32-a – este MULȚUMESC.
Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul General al TNRS, a prezentat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, cele mai importante evenimente speciale din cadrul festivalului și le-a adresat mulțumiri partenerilor și tuturor instituțiilor implicate, subliniind că, fără sprijinul acestora, o ediție de o asemenea amploare nu ar fi fost posibilă.

Este o ediţie care ne-a pus la încercare toate abilităţile pe care le-am dobândit de-a lungul celor 32 de ani şi pe care, iată, reuşim să o propunem publicului din Sibiu şi din întreaga lume, cu nu mai puţin de 841 de evenimente. Este o ediţie extraordinară, cu nume uriaşe precum Bill Murray, Kathleen Turner sau laureatul premiului Nobel Wole Soyinka, sunt nişte nume pe care ne străduim de foarte mulţi ani să le aducem la Sibiu.” a declarat Preşedintele FITS, Constantin Chiriac.

FITS 2025

Printre noutăţile din acest an se numără o secţiune de film realizată în parteneriat cu American Independent Film Festival, în cadrul căreia vor fi proiectate câte două filme reprezentative din cariera actorilor Kathleen Turner și Bill Murray, iar reputații critici de film Fionnuala Halligan și Peter Bradshaw vor fi prezenți la Sibiu pentru a le introduce și pentru a dialoga cu publicul despre viața și parcursul profesional al celor doi actori.

În plus, la Bursa Internaţională de Spectacole de la Sibiu vor participa regizorul Cristian Mungiu și invitați de marcă din industria cinematografică, precum Roeg Sutherland (CAA) sau David Flynn (Paramount Pictures).

Până în acest moment, FITS are 841 de evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Aplicația FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.

Articole pe aceeași temă: