Nuami Dinescu: O să ieșim mai bogați și mai stăpâni pe noi din cea mai grea încercare a noastră

Nuami Dinescu: O să ieșim mai bogați și mai stăpâni pe noi din cea mai grea încercare a noastră

Ne trebuie multă stăpânire de sine pentru a face față acestei situații excepționale cu care nu ne-am mai confruntat niciodată. Ne trebuie luciditate și pragmatism, speranță și optimism, dar și realism și cunoaștere de sine.

Am vrut să aflu cum putem să ne menținem moralul și spiritul vii în această perioadă și am discutat (virtual) cu actrița Nuami Dinescu despre ce face ea în această perioadă acasă, cum crede că vom izbândi și ce măsuri ar trebui adoptate. 

Nuami, cum vezi tu actuala situație?

E un moment extraordinar de greu, pare ireal, am senzația că mă uit la un film SF, dar mai văd o știre, un raport, o conferința de presă și îmi dau seamă că e real. Sincer, încă procesez dimensiunea acestei situații. E cea mai mare încercare a omenirii după al doilea război mondial, a spus-o Angela Merkel, cutremurător, nu? Sper și îmi doresc din toată inimă să ieșim din ea cu pagube minime. Sper.  

Cum te-a afectat pandemia?

Ca pe orice actor și freelancer pe deasupra, m-a tras pe dreaptă până la noi ordine, când o să poată lumea să iasă la evenimente, la teatru, când o să ne reluăm viață de unde am lăsat-o.

Repetam într-un spectacol pe care îl aștept de mulți ani, s-au oprit repetițiile, era firesc, deși undeva în adâncul sufletului speram să nu fie atât de grav încât să se închidă tot.

Când te urci pe scenă după mulți ani și, în timp ce repeți, vine vestea că se închide tot, inclusiv teatrul pe scândura căruia te afli în acel moment, îți cam dă lumea peste cap.

A fost ziua în care am plâns, când mi-a trebuit să mă liniștesc. Este destul de greu pentru mine și cei ca mine, mai ales financiar, că altfel, noi avem lumile noastre în care putem să fugim, texte pe care le căutăm, personaje pe care le visam, avem prieteni lipiți de inimă cu care reușim să ne sprijinim, măcar moral. 

Crezi că măsurile actuale sunt suficiente sau trebuie să fie luate unele și mai dure?

Indiferent ce măsuri ia guvernul, primul lucru care se observă e lipsa de încredere în autorități. Oamenii nu mai au încredere în ei, pun la îndoială ceea ce spun și asta e dezastruos.

Din păcate, în structurile în care ar trebui să se ia măsuri și decizii precise care să limiteze infectarea, sunt mulți manageri numiți politic, lipsiți de calități profesionale și asta se vede.

Nu am pregătire în domeniu strategic sau de apărare în cazuri excepționale, dar se cam vede și la ei lipsa de coeziune, sclipirea liderilor care știu să impună măsurile și să fie credibili, se vede că în funcțiile cheie au fost numiți oameni care în situații critice mai mult strică decât să ajute, a se vedea cazul directorului medical din Suceava care a nenorocit personalul medical. Au bâjbâit, au impus măsuri parcă timid, parcă se tem să piardă electorat ca și când ar mai conta ceva dacă pierzi vieți de oameni.

Iar oamenii sunt indisciplinați, nu respectă regulile, de asta poate trebuiau luate măsuri mai severe și mai devreme. Și nu e vorba doar de români, e vorba de oameni în general. Din păcate, doar cu amenzi și pedepse îi poți ține în casă. Suntem deja în carantină, și sper, (vezi cuvântul ăsta revine des în răspunsurile mele,) sper, ziceam, ca astfel să se termine cu debandada și săne rămână doar bătălia cu virusul, nu și cu semenii, cu teoriile lor conspiraționiste, cu siguranță că lor nu li se poate întâmplă, când urlă toți, pe toate drumurile, că nu doar de tine e vorba, ci de cei pe care tu îi poți îmbolnăvi…

I-aș fi vrut (n.r – pe autorități) mai siguri pe ei, mai profesioniști, mai cu mână forțe, cooperanți între ei, indiferent de partidele politice din care vin. Aș fi vrut să lase deoparte orgolii și discipline de partid, să cheme oameni care se pricep la strategii și să implementeze măsuri sigure, cu efect. Ce mai contează o funcție sau senzația de om politic cu putere când ție ți-au murit atâția oameni, când Omenirea e în pericol de colaps?

Aștept de la ei scânteia aia de inimă când îți ia sufletul foc dacă trebuie, numai să-și salveze oamenii. Știu, am citit multe cărți cu eroi, dar așa simț.

Ce le răspunzi tu celor care spun că s-au „plictisit în case”?

Sunt tentată să le spun că se răsfață, că e ușor jenant să spui asta când oamenii în halate albe cad răpuși pe capete încercând să stăvilească dezastrul, dar nu o să o fac pentru că cei care spun asta, adesea, sunt cei născuți după ‘90, care s-au învățat cu un stil de viață în viteză, cu multe evenimente condensate, ca într-un carusel, dar, iată, caruselul s-a oprit.

Le-aș spune să stea o clipă cu ei înșiși, să se întrebe de ce spun asta? Majoritatea  au slujbe în multinaționale, au în față un laptop, cifre, termene, deci mintea le e exersată să lucreze, să nu lâncezească. Să-și folosească resursele căutând în ei lucruri noi, să-și descopere alte abilități, vor fi surprinși câte vor afla despre ei, despre ce plăcere le va face asta.

E unul dintre examenele cele mai grele în viață, să stai izolat, tu cu tine, e un moment în care te confrunți cu personalitatea ta, cea reală, așa cum e, pusă într-o situație excepțională.

Din fericire, există social media pe care se pot plânge, așa, ca niște copii, dar trebuie văzută partea bună – mereu ziceam că nu avem timp, uite acum avem timp, ce facem cu el?

Să nu-l cheltuim inutil, e timpul vieții noastre, nu e din porția altcuiva, fiecare zi e o zi din viață mea, trebuie să mă bucur de ea. Așa cum se poate, în astfel de condiții.

E un examen, oameni buni, al nostru, suntem noi cu noi, cu cine suntem și cum vrem să ieșim din această încercare.

Când te plictisești, întreabă-te dacă ai putea să fii de folos, dacă ai putea face ceva, oricât de puțin important pare, care să poată ajută pe cineva.

Cum să ne menținem mintea și sufletul vii în această perioadă?

Fiecare dintre noi și-a dorit să facă și altceva decât ce face ca să-și câștige existența, pot să jur. Ce ar fi dacă ne-am imagina… și de aici nu ne mai poate opri nimeni. Plecăm cu gândul unde vrem, suntem în casă, ne putem juca că și cum. E o modalitate.

Sunt atâtea lucruri simple, banale, de făcut în casă, care să-ți aducă un pic de detașare și care să nu te încarce emoțional. Suntem diferiți și pentru fiecare există ceva care să-l ajute; scriem un jurnal, doar pentru noi, scriem toate prostiile care ne trec prin minte, e o terapie care funcționează, căutăm jocuri care ne apropie de copiii noștri, pentru că nu aveam când să facem asta înainte să stăm în casă; uită-te la jumătatea ta, zi de zi, dimineață de dimineață, uită-te cum te uitai când v-ați cunoscut, o să vezi ce nu mai „vedeai” demult, că nu mai aveai timp. Gătitul e  creativ, poate fi o altă modalitate, bucătăria e creație, e artă de la un moment încolo, inventezi tot felul de lucruri iar creativitatea ta îți aduce o satisfacție la care nu te-ai fi gândit niciodată.

Se găsesc tot felul de lucruri care să-ți țină mintea trează, creativitatea vie, vital este să nu cădem psihic.

Ești mai ticăit, faci lucrurile așa, la detaliu? Te apuci să coși mărgele, să pictezi, să croșetezi, știți ce relaxantă e povestea asta cu tricotat/croșetat?

Lucrurile făcute cu mâinile tale îți țin și mintea trează. Mai alungă panică, se mută sfera de interes imediat.

Da, e cea mai grea încercare a noastră, ca omenire, avem șanse să ne păzim stând în casă, asta să facem și dacă asta e mediul, hai să-l exploatăm. O să ieșim mai bogați și mai stăpâni pe noi, o să vedeți.  

Cum crezi că ne va schimba această situație?

Sincer, eu cred că e șansa noastră că țara să ne refacem economia. E șansa noastră să ne producem tot ce putem. De la mănuși și măști, la halate, la costume, la medicamente, dezinfectanți, etc.

Situația asta de criză a scos la lumina faptul că încă mai avem resurse și, indiferent cât de mare și de frumoasă e lumea, e bine să începem să ne bazăm  și pe forțele proprii. Suntem o țară bogată și frumoasă, avem tot ce ne trebuie, (nu spun vorbe mari, am fost de două ori în Palestina, cât vezi cu ochii e piatră și secetă, noi avem apa, păduri, pământ bun), cred că pandemia asta va fi că un duș rece pentru noi toți.

Sper să avem înțelepciunea și puterea de a folosi tot ce nu a funcționat până acum, în așa fel încât să începem să ne revenim și noi, așa cum va face toată lumea. 

Și mai sper că în fiecare dintre noi să se trezească spiritul de solidaritate și dorința de a fi de folos, de acasă, lucrând online. Deocamdată.

Ne va schimbă cu siguranță, te schimbi după o încercare personală mai grea, darămite după un virus care seceră vieți fără să știi cum poate fi oprit și tratat? Omenirea își mai ia o lecție dureroasă, eram ca niște șoricei care aleargă într-una  fără să se mai poată opri.

Ne-a oprit din alegare un virus, sigur o să fim mai atenți cu noi, cu semeni, cu cei iubiți, e tot ce avem noi mai de preț. 

Ce măsuri crezi că ar trebui luate în domeniul artistic, pentru ajutorare?

Întâi de toate, ar trebui conștientizat faptul că, dincolo de instituțiile de cultură  aflate în subordinea statului, există și sectorul independent care e lăsat la voia sorții, care se descurcă cum poate și despre care nu s-a pomenit în nicio măsură economică.

Finanțiștii nu se gândesc în mod special la cultură și e un drum de desțelenit în zonă asta. O prima măsură, fără să am cunoștințe în domeniu, cred că  ar fi o modalitate de „șomaj tehnic” și pentru ei.

Ar mai există posibilitatea de a lucra online cu companii care doresc și își pot permite să și plătească, cu mini spectacole de improvizație sau lectură de texte, există aplicații video în care se pot adună câțiva oameni, în pauze scurte.

Artiștii independenți, în această perioadă, sunt la voia sorții; dacă mai sunt amândoi din aceeași zonă profesională, e un dezastru. Cred că „șomajul tehnic” ar fi o măsură pe termen scurt care ar scoate niște oameni din impas.

Nu știu reguli financiare care permit artificii de tot felul care i-ar sprijini, dar sper să se gândească cineva și la asta. Îmi doresc foarte tare ca soluțiile pentru ei, pentru sprijinirea artiștilor din mediul independent să vină de la oameni care lucrează cu legi și știu protocoale ce pot susține aceste demersuri.

Entertainement-ul este necesar, mai ales în perioada asta, când depresia și stresul ne dau târcoale, artiștii pot aduce un pic de echilibru și zâmbet.

De asta, de câteva zile, fac niște video-uri mici, cu mine, în care vorbesc despre ce-mi trece prin cap, încerc să găsesc chestii funny, cât de cât, să-mi fac partea de om care poate ajută.

Ce ai face tu dacă ai prim-ministru în această perioadă?

Înainte de toate mi-aș alege o echipă formată din profesioniști, pe bune, nu pe simpatii de partid sau personale. Și primul pe care l-aș alege ar fi purtătorul de cuvânt, unul capabil să ducă informația curată, nu răsucită după simpatia sau antipatia față de un partid sau altul. Oamenii, în mod normal, se adună pe criterii de competență și apoi se și împrietenesc, nu invers. Așadar, aș lasă orice barieră politică, de doctrină, antipatie, ego, e soarta țării și a românilor în joc, pe bune, nu e glumă, și aș face research până aș găsi mințile cele mai competențe și gata să lucreze sub stres și în criză.

Mi-aș alege o celulă de criză cu oameni pregătiți teoretic, că practic nimeni nu s-a  mai confruntat cu așa ceva, de oameni dispuși să învețe de la alții care au trecut deja prin ce trecem noi acum (omologi din China, Italia, Spania), să aplice decizii și nu aș mai face un pas fără ei. 

Aș trimite ceea ce se numește ordin de ministru și aș cere să nu se mai trunchieze informația, să nu se mai mintă, cu alte cuvinte, știm că ne confruntăm cu ceva extraordinar de greu, e bine să  știm exact cum stau lucrurile, nu mințim ca la Colectiv, că avem de toate doar să ne ținem de scaune și să nu ne facem de râs.  Dacă sunt decedați de coronavirus, asta spunem, nu că au murit de insuficiență respiratorie, doar să mai ascundem un pic din dezastru. Nu ajută pe nimeni asta.

Aș comunica deschis și transparent mai ales cu jurnaliști independenți, (numai eu știu vreo 10), oameni dedicați cu coloană vertebrală, cu corespondenți de război care au trăit multe, sub gloanțe, cu jurnaliști capabili să dea o știre corectă, fără spoială și fără să poleiască sau să ascundă ceva.

Bref, aș deschide căile de comunicare  fără minciună, indiferent ce panică stârnește asta, eu cetățean vreau să știu cum  la modul real. 

Aș cere explicit, cu subiect și predicat, să fie la adăpost oamenii din linia 1, personal medical, jandarmerie, pompieri, pentru că ei trebuie să fie în stare , altfel suntem deja cu un picior la vale.

Și aș verifica și cum se face asta. Aș scoate, da, efective de poliție și armată în oraș, ziua și noapte în patrulare, au început să apară infractorii, deja au spart sanctuare de animale, au furat tot ce s-a putut.

Bătrânii singuri sunt fără apărare în fața infractorilor, deja umblă pe la ușile blocurilor și spun că sunt de la primărie, distrigaz etc.

Dacă guvernul și miniștri și cei din subordine vor fi profesioniști și vor colabora, repet, fără orgolii și fără vanități deșarte, vom mai avea despre ce să vorbim la alegeri.

Altfel, dacă nu se face totul cu mintea trează, profesionalism, cu conștiință, cu responsabilitate, nu va mai conta nimic. Uitați-vă cum arată orașul seara, e pustiu ca în filme SF.

Nu vreau să rămână după noi doar niște străzi pustii peste care se rostogolesc niște frunze uscate.