Companii Interviuri

O carieră serioasă în domeniul jocurilor

2 apr. 2021 5 min

O carieră serioasă în domeniul jocurilor

Reading Time: 5 minute

Mariana Lupuianu, International Talent Acquisition Manager la Amber, cel mai mare studio independent de game development din România ne-a vorbit despre oportunitățile pentru femei în industria de gaming, un domeniu în care marea majoritate a angajaților sunt bărbați, despre prejudecăți și stereotipuri și despre principalele atuuri pe care le au femeile în procesul creativ.

De cât timp lucrezi în industria de gaming și ce te-a atras la acest domeniu? Care au fost reacțiile celor dragi atunci când le-a spus că îți dorești să urmezi o carieră în game development?

Lucrez în gaming de mai bine de trei ani. Am fost primită foarte frumos de echipă și este foarte amuzant cum a început totul pentru mine, pentru că m-am alăturat echipei Amber pe 8 martie 2018, de ziua femeii, și toată lumea mi-a oferit flori, voia să mă îmbrățișeze și să mă cunoască.

Atracția pentru domeniu o am din familie pentru că provin dintr-o familie de gameri, tatăl și fratele meu se joacă. Fratele meu chiar a cochetat la un moment dat cu zona de game design.

Când am povestit familiei și prietenilor că lucrez într-un studio de gaming li s-a părut foarte interesant și au fost curioși să afle ce se întâmplă mai exact într-un studio de dezvoltare de jocuri și la ce jocuri se lucrează. Toți au fost foarte încântați, mama a fost persoana căreia a trebui să îi povestesc puțin mai mult ca să înțeleagă ce înseamnă industria mai exact, pentru că ea era genul de părinte care asocia jocurile cu timpul pierdut.

M-am atașat atât de tare de domeniu, încât am ajutat-o pe una dintre prietenele mele să se angajeze și ea în industrie.

Industria de gaming este una în care marea majoritatea a angajaților sunt bărbați. Care au fost principalele provocări cu care te-ai confruntat ca femeie într-o industrie preponderent masculină? Dar stereotipurile de care te-ai lovit în tot acest timp?

Nu a fost totul roz de la început, inițial mi-a fost puțin teamă de cum o să fie, fiind un domeniu nou pentru mine și știind că femeile nu sunt neapărat încurajate.

Din punct de vedere al experienței cu colegii mei, nu m-am confruntat cu situații neplăcute, dimpotrivă, am primit tot suportul necesar pentru a învăța și a mă adapta industriei.

În schimb, în momentul în care am început să recrutez, m-am lovit de astfel de situații pentru că oamenii erau destul de reținuți, crezând că nu înțeleg exact ce presupune fiecare job sau caracteristicile lui.  

Chiar și cei din domeniu pot să pice în plasa stereotipurilor, astfel eu îmi doresc să ajut femeile să intre în industrie și le încurajez să discutăm deschis despre orice nesiguranțe ar avea cu privire la accesarea unui job în gaming.   

Care sunt principalele motive pentru care un număr atât de mic de femei lucrează în industria de gaming? Ce măsuri crezi că ar trebui implementate pentru creșterea acestui procent? Care sunt măsurile pe care le iau companiile din industrie ca să atragă un număr mai mare de femei în industria de gaming?  

În primul rând este vorba de cultură și educație, femeile sunt îndreptate să își aleagă meserii clasice cum ar fi învățătoare, avocată, cosmeticiană și nu sunt încurajate și spre alte zone astfel încât să-și poată da seama că skill-urile pe care le dezvolți în orice meserie sunt utile și în gaming.

Mentalitatea aceasta pornește în principal de la părinți. Ei vor să își încurajeze copiii să ajungă bine atunci când vor crește doar că uneori nu au de unde să știe ce înseamnă acel bine pentru el și automat îl direcționează către meserii clasice, care în viziunea lor le aduc stabilitate.

La Amber încercăm să facem cunoscută industria și să dăm exemple de povești din companie ca să atragem mai multe femei către domeniu.

Pe de altă parte, în ultima perioadă, sunt foarte multe organizații în IT care se focusează pe susținerea femeilor în accesarea job-urilor în industrie, dar și companii care pun foarte mare accent pe diversitate.  

Amber a lansat recent și o campanie, „HerOwnGame”, care are ca scop încurajarea femeilor să urmeze o carieră în dezvoltarea de jocuri video. Ne poți spune câteva cuvinte despre campanie?

Jocurile sunt cele mai consumate produse culturale, industria de gaming depășește industria filmului și a muzicii la un loc. La nivel de consum de jocuri video, fetele și bărbații se joacă aproape în egală măsură, însă raportul nu este același în cazul femeilor care creează jocuri. Studiile arată că doar 20% dintre persoanele implicate în crearea de jocuri sunt femei.  

De aceea, Amber susține egalitatea de șanse în domeniul industriei dezvoltării de jocuri video, iar această nouă campaniei își propune să atragă cât mai multe femei spre industrie. #HerOwnGame este despre femei curajoase, puternice, care își doresc să se auto-depășească.

Susținerea trebuie să înceapă încă din copilărie: este important ca părinții să-și încurajeze fetele să-și urmeze visul și să conștientizeze că au tendința de a le îndruma către locuri de muncă sigure, care au devenit deja stereotipuri.

Tocmai pentru a scoate în evidență că orice aptitudine dobândită în școală sau la job poate fi translatată și în roluri din gaming, am creat site-ul herowngame.amberstudio.com, unde oamenii pot afla într-un mod interactiv mai multe despre job-urile din industria de gaming printr-o comparație cu job-urile clasice.   

Campania este gândită în patru etape, iar primul obiectiv este să dezvăluie și să combată stereotipurile cu care se confruntă femeile care doresc să urmeze o carieră în industria jocurilor video, prin intermediul unor povești ale angajatelor Amber.

Într-o etapă următoare, mai multe femei din gaming vor vorbi despre rolurile lor și ceea ce fac la locul de muncă, cu scopul de a atrage cât mai multe femei către industrie.   

Ce sfat ai oferi unei tinere care ia în considerare o carieră în gaming? De ce?

Dezvoltarea accentuată a industriei de gaming, în ultimii cinci ani, susținută de prezența locală a peste 100 de companii producătoare de jocuri, a dus la apariția și la crearea de tot mai multe joburi în domeniul jocurilor video. Astfel, eu le-aș sfătui pe tinerele interesate de domeniu să fie curioase și să pună pasiune în ceea ce fac. Pasiunea poate fi îndrumată către dezvoltarea unor abilități tehnice sau creative, care le vor ajuta să construiască o carieră în industria dezvoltatoare de jocuri. E important ca tinerele aspirante să creadă în forțele proprii, pornind la drum cu mentalitatea că vor reuși și că vor aduce valoare adăugată industriei. De ce? Pentru că industria evoluează foarte repede și avem nevoie de cât mai mult talent și cât mai multă diversitate.

În perioada pandemiei, un număr mare de angajați au rămas fără job-uri în domenii precum turism, HoReCa, organizare de evenimente etc. De cât timp ar avea nevoie cineva pentru a învăța de la zero și de ce skill-uri are nevoie pentru a profesa în game development?

Timpul necesar dedicării în cadrul unui astfel de proces de reconversie profesională desigur că depinde foarte mult de curba fiecăruia de învățare, însă în medie vorbim de o perioadă de adaptare de 6 luni.

În acest caz este nevoie ca persoana respectivă să plece de la bază pentru a înțelege mai întâi ce presupune industria. Spre exemplu, se poate începe cu un rol de tester care este cel mai la îndemână și te ajută să înțelegi mecanismele jocului. Persoanele din zona de evenimente pot începe cu un internship în artă, design sau project management, dacă vorbim de persoanele mai tehnice sau cu afinitate spre zona aceasta se pot îndrepta spre un job de programare.  

Skill-urile sunt variate și depinde foarte mult de nișa aleasă, un atu important este limba engleză și pasiunea pentru jocuri. Așa cum spuneam, skill-urile pot fi modelate și le pot adapta la orice altă industrie, inclusiv la cea de gaming.  

Cât te joci zilnic și care sunt jocurile tale video preferate?

Primele jocuri pe care le-am jucat au fost legendarul Mario și Duck Hunt. Mai apoi, când am avut primul meu calculator, la 13 ani, am început să joc Mortal Kombat. Îmi aduc aminte că atunci când rămâneam peste noapte la o prietenă ne jucam Mortal Kombat sau Worms.

În prezent, sunt mai mult în zona de jocuri pe mobile, funcționează ca un moment de respiro pentru mine. Cel mai mult îmi plac puzzle games. Ultimul joc pe care l-am jucat și unde am ajuns la nivelul 200 și ceva se numește Makeover, un puzzle game în care trebuie să câștigi bani ca să faci diverse schimbări unor clienți pe care îi ai în joc.   

Nu mă joc zilnic, cam o dată la două zile, însă când mă întâlnesc cu prietenii ne place să încercăm jocuri noi. De altfel, dacă văd în store un joc care mi se pare interesat, îl downloadez și îl încerc.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: