Antreprenori Lifestyle Stiri

Oana Pascu, Complice.ro: experiențele cu celebrități vor ajunge la 30% din vânzările B2C

2 iul. 2020 2 min

Oana Pascu, Complice.ro: experiențele cu celebrități vor ajunge la 30% din vânzările B2C

Reading Time: 2 minute

Magazinul de cadouri și recompense experiențiale Complice.ro își extinde categoria experiențelor cu celebrități către mesaje video personalizate transmise online. Reprezentanții companiei estimează că mesajele de la celebrități vor reprezenta aproape 10% din valoarea experiențelor accesate de segmentul B2C anul acesta, urmând să ajungă la aproape 30% în 2022.

În 2019, experiențele cu persoane publice au reprezentat 17% din cifra de afaceri realizată de Complice.ro pe segmentul rezidențial.

Până la declanșarea restricțiilor sociale cauzate de contextul Covid19 experiențele care implicau celebrități se desfășurau offline, însă noua realitate a accelerat dezvoltarea acestui segment de experiențe în online.

Astfel, experiențelor offline alături de Victor Hănescu, Alex Filip, Andrei Roșu și mulți alții, li se adaugă un portofoliu în continuă dezvoltare de mesaje personalizate online de la celebrități printre care se numără: Monica Anghel, Irina Margareta Nistor, Helmut Duckadam, Wilmark sau Andreea Runceanu (Amadeus).

Cum funcționează serviciul?

Experiențele sunt personalizate, înregistrate și transmise online de către vedeta aleasă.

”Portofoliul de experiențe video cu celebrități este într-o permanentă extindere, acestea fiind ușor de adaptat unor situații diverse: aniversări, o reușită importantă, o situație mai dificilă, un job nou sau, pur și simplu, o surpriză din partea echipei ori prietenilor – spune Oana Pascu, fondator Complice.ro.

Complice.ro a debutat cu o creștere de 200% în prima parte a anului, însă situația pandemică globală din ultimele trei luni a blocat majoritatea proiectelor noi din B2B și a afectat vânzările pe segmentul B2C. În total, media comenzii a scăzut cu 30% și a ajuns la o valoare de 230 de euro.

”Deși am adaptat foarte rapid portofoliul de experiențe prin migrare către online și am lansat experiențe noi încă din martie, tranziția are loc destul de lent. Astfel, pentru anul acesta revizuim prognozele permanent și rămânem orientați către dezvoltarea experiențelor online. De asemenea, vom continua adăugarea în portofoliu de experiențe offline care permit desfășurarea în condiții de siguranță deplină”, precizează Oana Pascu.

Complice.ro este un magazin online specializat în cadouri și recompense experiențiale, lansat în urmă cu 4 ani. Până acum, a livrat mai mult de 1.000 de experiențe inedite pentru clienți din zona corporate și rezidential, dintr-un portofoliu care include peste 190 de experiențe predefinite pe site, construite cu ajutorul a peste 150 de parteneri din București, dar și din restul țarii sau chiar de peste hotare. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: