BizRemote by certSIGN Finanțe Stiri

Omnicredit, finanțări de peste 12 mil. euro în primul an de la lansare

9 iun. 2020 2 min

Omnicredit, finanțări de peste 12 mil. euro în primul an de la lansare

Reading Time: 2 minute

La un an de la lansarea platformei Omnicredit, peste 3.000 de firme au conturi deschise pentru a profita de facilitățile oferite, anunță fintech-ul. În majoritatea cazurilor, antreprenorii care și-au creat un cont pe platformă au depus și solicitări de finanțare pentru produsele oferite de Omnicredit, respectiv microcreditare, factoring și scontare.

Pe segmentul IMM-urilor există un apetit în creștere pentru produse financiare adaptate nevoilor firmelor mici, fie cu condiții de acces mai puțin restrictive decât în cazul produselor bancare (microcreditare), fie fără îndatorare, cum sunt factoringul și scontarea.

Până în prezent, Omnicredit a primit aproximativ 4.500 de cereri de finanțare, pe toate cele trei categorii de produse oferite – microcredite, factoring și scontare – din care a onorat peste 1.500, cu o valoare totală a finanțărilor acordate de circa 12 milioane de euro. Practic, una din trei solicitări depuse în ultimele luni a fost aprobată.

„Pandemia a schimbat destul de mult profilul companiilor care apelează la soluții de microfinanțare. Înainte de pandemie, între iunie 2019 și ianuarie 2020, aveam în majoritate clienți cu afaceri în domeniile producției, construcțiilor, în comerț, agenții de publicitate și consultanță, afaceri din agricultură și inginerie. Din februarie, când au început să se simtă primele efecte ale pandemiei, vin către noi clienți cu afaceri preponderent în panificație, retail online de îmbrăcăminte și încălțăminte sau transporturi rutiere de mărfuri. Toate acestea din urmă fiind domenii afectate mai puțin de criză”, explică Elisa Rusu, CEO Omnicredit.

În funcție de segmentele de business din oferta Omnicredit, media finanțărilor acordate sub formă de factoring a fost de circa 10.000 de lei pe cerere, în timp ce microcreditele acordate se situează, în medie, în jurul a 35.000 de lei.

În cazul produselor de factoring și scontare, timpul mediu de așteptare al clientului a fost de aproximativ 4 ore de la momentul în care cererea este completă, în vreme ce durata medie de aprobare a unui microcredit a fost de aproximativ 24 de ore. Spre deosebire de alte instituții de microcreditare, Omnicredit își derulează operațiunile exclusiv online, eliminând complet nevoia de a lucra cu hârtii sau de a face deplasări și scurtând astfel semnificativ durata de așteptare pentru analiza dosarelor.

Astfel, majoritatea clienților au devenit utilizatori frecvenți ai serviciilor companiei. „Avem clienți care au transferat către noi toate facturile și biletele la ordin pe care trebuie să le încaseze, situațiile în care am primit solicitări de factoring pentru o singură factură fiind extrem de rare”, a declarat Elisa Rusu, CEO și fondator Omnicredit.

 „În prezent, din punctul de vedere al volumului finanțat ponderea pe segmente este de aproximativ 80% factoring și scontare și 20% microcreditare, ceea ce nu este deloc surprinzător, având în vedere că avantajul factoringului este că nu îndatorează firma, ci doar ajută compania să-și îmbunătățească cash-flowul. Remarcăm că fintech, marketplace, crowdfunding, equity crowdfunding – concepte noi de finanțare alternativă, sunt tot mai des folosite și de micii antreprenori români”, a arătat reprezentanta Omnicredit.

Din punctul de vedere al sezonalității, perioadele de vârf pentru factoring sunt intervalele octombrie – martie și iulie – august. Microcreditarea înregistrează două vârfuri, în octombrie – decembrie și iunie-iulie.

De curând, rezultatele excelente înregistrate în acest prim an de funcționare i-au adus Elisei Rusu și invitația de a intra cu 15% în acționariatul companiei. În acest moment ea ocupă funcția de CEO și membru al Consiliului de Administrație.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: