Finanțe Antreprenori Stiri

OTP Bank finanțează microberăria Bere București de Cartier

1 iul. 2019 2 min

OTP Bank finanțează microberăria Bere București de Cartier

Reading Time: 2 minute

OTP Bank România finanțează construcția microberăriei Bere București de Cartier din localitatea Corbeanca, Ilfov, aceasta urmând să aibă o capacitate de producție de 24.000 de sticle de bere în fiecare lună, de trei ori mai mult față de capacitatea actuală a companiei.

Investiția totală a proiectului implementat de Bere București de Cartier este de 240.000 dolari, din care finanțarea acordată de către OTP Bank reprezintă 160.000 dolari, anunță banca, într-un comunicat de presă.

Fabrica este concepută pentru producția de bere artizanală a brandurilor Rahova, Pantelimon, Drumul Taberei și Dristor, la care se vor adăuga curând alte trei mărci. Unitatea de producție complet automatizată va fi operațională din toamna acestui an, și încorporează și linii de îmbuteliere și etichetare. Pentru proiectarea și construcția utilajelor, compania a colaborat cu ingineri și tehnicieni care au adaptat complet liniile de producție la caracteristicile producției de bere artizanală.

„Ne orientăm constant către finanțarea afacerilor antreprenoriale și în stimularea inițiativei private, iar cazul Bere București, în afară de soliditatea planului de business, ne-a impresionat și povestea mărcilor de bere din portofoliu. Ne bucură să putem susține construcția microberăriei și să dăm o mână de ajutor la dezvoltarea culturii și ofertei locale de bere”, a declarat Roxana Hidan, Director Direcţia IMM OTP Bank România.

Bere București de Cartier produce în prezent mărcile Rahova, Pantelimon, Drumul Taberei și Dristor, la care se vor adăuga din toamna acestui an Dorobanți, Berceni și Titan, odată ce noua microberărie va demara producția. Mărcile au fost dezvoltate pornind de la nostalgia berilor de altă dată, se adresează generațiilor care au crescut în mediul urban, în Bucureștiul anilor ’80 – ’90, și au fost rafinate cu ajutorul unui berar belgian care are în grijă constanța calității artizanale.

„Am găsit în partenerul nostru de banking deschiderea și îndrumarea necesară pentru un business aflat la început, cum este Bere Bucureşti de Cartier. Finanțarea ne-a ajutat să facem proiectul ca la carte, să trecem la o nouă etapă de dezvoltare absolut necesară în evoluția berăriei noastre, iar acest lucru ne va susține să intrăm în top trei producători de bere artizanală la nivel național după capacitatea de producție instalată”, a declarat Bogdan Florea, Managing Partner Bere București de Cartier.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: