Stiri CSR MarComm

Oxygen devine prima agenție integrată de comunicare din România care își neutralizează amprenta de carbon

23 iun. 2022 3 min

Oxygen devine prima agenție integrată de comunicare din România care își neutralizează amprenta de carbon

Reading Time: 3 minute

Oxygen este prima agenție integrată de comunicare din România care își neutralizează amprenta de carbon, asumându-și trecerea într-o nouă etapă, în care componenta de sustenabilitate și mediu devine o prioritate. Un pas important în această direcție îl constituie și înființarea unui nou departament prin care Oxygen pune la dispoziția companiilor o serie de servicii de consultanță strategică și comunicare pe teme de sustenabilitate.


Această inițiativă face parte din angajamentul Oxygen de a se implica în efortul de combatere a schimbărilor climatice și de a ajuta companiile să facă pași către un mediu de business care să se concentreze tot mai mult pe o dezvoltare sustenabilă.


Serviciile oferite de Oxygen, în parteneriat cu Asociația CSR Nest, includ dezvoltarea și implementarea de proiecte de sustenabilitate, servicii de consultanță privind sustenabilitatea organizațională, reducerea amprentei de carbon, dezvoltarea de campanii integrate de informare și conștientizare pe probleme de sustenabilitate la nivel național, organizarea de sesiuni de training pentru angajați privind conceptul de sustenabilitate și adoptarea unui stil de viață sustenabil.

Irina Manole Head of Sustainability CSR
Irina Manole, Head of Sustainability & CSR la Oxygen,

„Includerea practicilor de sustenabilitate în nucleul agendei Oxygen și înființarea unui departament specializat pe această zonă marchează un prag important și un nou drum cu obiective ambițioase pentru noi. Simțim că nu mai este suficient doar să vorbim despre sustenabilitate. Industria în care activăm are puterea de a transforma societatea, dar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie să acționăm și să contribuim la producerea de schimbări sistemice, atât pentru noi, cât și pentru clienții și partenerii noștri”, a declarat Irina Manole, Head of Sustainability & CSR la Oxygen, care va coordona noua divizie de sustenabilitate în cadrul agenției.



Atât agenția, cât și cei 70 de angajați ai săi – din ambele birouri, București și Cluj-Napoca – au devenit neutri din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon prin parteneriatul cu Asociația CSR Nest și ECONOS, o companie de consultanță care oferă soluții de dezvoltare sustenabilă și servicii de audit privind protecția mediului.


Procesul a fost parcurs în două faze. Prima a vizat calcularea emisiilor de carbon aferente activităților agenției pe parcursul anului 2021, iar cea de a doua a presupus neutralizarea acestora prin cumpărarea de certificate de carbon din piața voluntară în sumă egală cu tonele de carbon emise anul trecut. Prin acest efort de neutralizare a impactului climatic, Oxygen contribuie la îndeplinirea angajamentelor europene reunite sub inițiativa Fit for 55 (Pregătiți pentru 55), aceea de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030.


Monitorizarea și reducerea propriei amprente de carbon reprezintă un angajament permanent pentru Oxygen. Printre acțiunile în curs de implementare se numără îmbunătățirea colectării separate a deșeurilor, optimizarea consumului de utilități (energie, gaze, apă, combustibil), construirea unui decalog intern destinat angajaților privind reducerea amprentei de carbon și dezvoltarea unui proces intern de colectare facilă și standardizată a datelor necesare pentru calculul amprentei de carbon. De asemenea, agenția va continua acțiunile de împădurire demarate la începutul acestui an, când, în parteneriat cu Asociația CSR Nest, compania a plantat un hectar de pădure în județul Prahova.

Cu birouri în București și Cluj-Napoca, Oxygen este o agenție integrată de comunicare, iar portofoliul de clienți reunește companii locale și internaționale precum: Vodafone, Farmec, Enel, Arctic, Olympus, Betano, Moncler, BERD, Sensiblu, Garanti BBVA, Nestlé, VEKA România, OPPO, Siniat – Grupul Etex, Băneasa Shopping City, Selgros, Masculan, ATP Trucks, Email de Sighișoara, Patria Bank, Magna Pharm, Gregory’s România, Banca Transilvania, Tenaris, Sony Pictures AXN, Skechers, Sephora, UNIQA și mulți alții.
Misiunea Oxygen este de a crește în mod sustenabil branduri și businessuri, prin insighturi, abordare strategică și campanii integrate axate pe rezultate

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: