Management Stiri

Pandemia modifică tipurile de beneficii pentru angajați

14 iul. 2020 3 min

Pandemia modifică tipurile de beneficii pentru angajați

Reading Time: 3 minute

Companiile și-au adaptat pachetele de beneficii pentru angajați la noua realitate: organizațiile acordă o atenție suplimentară asigurărilor pentru angajați și programelor de asistență. Odată cu revenirea la birou, alături de măsurile de siguranță sanitară în spațiile de lucru, organizațiile au introdus în pachetele de beneficii protecția prin asigurare pentru angajați.

40% dintre companiile din România au în continuare activitatea de la birouri întreruptă, după cum arată rezultatele unui studiu realizat de Mercer Marsh Benefits. Potrivit sondajului, cele mai multe dintre companii (93%) au suplimentat măsurile de igienizare și curățenie regulată a spațiilor de lucru și peste 90% dintre acestea oferă angajaților materiale de protecție (mănuși, măști, gel dezinfectant). Mai mult, 82% dintre respondenți oferă în continuare posibilitatea de a lucra de acasă, acolo unde natura activității permite această măsură. Mai mult, 6 din 10 companii din România au implementat un program flexibil, cu ore diferite de începere și încheiere a programului de lucru.

Remarcăm preocuparea companiilor pentru adaptarea pachetelor de beneficii pentru angajați la noua realitate: organizațiile acordă atenție suplimentară asigurărilor pentru angajați și programelor de asistență (Employee Assistance Programs). Odată cu revenirea la birou, alături de măsurile de siguranță sanitară în spațiile de lucru, organizațiile au introdus în pachetele de beneficii protecția prin asigurare pentru angajați. Această preocupare a fost în continuă creștere, și s-a intensificat în ultimele două săptămâni, pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectare cu COVID-19, în România”, spune Silvia Dumitrescu, Manager, Mercer Marsh Benefits Romania.

 Aproape 60% dintre companii au implementat deja creșterile salariale planificate pentru acest an sau urmează să le implementeze în curând. Un sfert dintre organizații au decis implementarea lor în a doua parte a anului și stau în expectativă pe fondul incertitudinii produse de contextul economic. 22% dintre organizații plănuiesc să înghețe salariile.

5% este media creșterii salariale pentru anul în curs, pentru toate categoriile de angajați, pentru companiile care au planificat creșteri salariale pentru anul în curs.

În ceea ce privește recompensarea suplimentară a angajaților care lucrează în continuare la sediile companiilor și derulează activități esențiale, doar 12% dintre companiile chestionate acordă beneficii suplimentare sau recompense pentru continuarea activității. Cele mai multe dintre companii au păstrat remunerațiile pe care angajații le au potrivit contractelor individuale de muncă.

Din perspectiva pachetelor de beneficii, majoritatea companiilor nu doresc să facă schimbări majore în planurile de beneficii acordate angajaților dar tot mai multe investighează posibilitatea de a menține sau implementa beneficii care cresc protecția angajaților la COVID-19. Cele mai afectate bugete sunt cele alocate pentru training-uri (47% dintre companii au diminuat bugetele, iar 6% dintre companii au eliminat total cheltuielile) și team building-uri (34% dintre companii au scăzut bugetele în timp ce 43% dintre companii au eliminat în totalitate aceste cheltuieli). 9 din 10 dintre companiile care asigurau angajaților acest tip de beneficii, continuă să acorde, fără modificări de bugete, următoarele categorii de beneficii: asigurarea de viață/ accidente, asigurările de sănătate,  pensiile private si mașina de serviciu.

În plus, 20% dintre companii au introdus ca noutate in pachetul de beneficii, protectia prin asigurare pentru îmbolnăvirea de COVID-19 si 17% au adăugat programe de asistenta/ consiliere pentru angajați (EAP), față de cei 65% care le aveau incluse deja in pachetul de beneficii.

7 din 10 organizații și-au planificat menținerea numărului actual de angajați și caută soluții pentru realizarea acestui lucru. 16% dintre organizații doresc creșterea numărului de angajați în timp ce 14% dintre acestea au confirmat că iau în calcul reorganizarea în perioada următoare. Doar 3% dintre companii nu au luat o decizie legată de acest aspect.

Alături de măsurile impuse de legislație, pentru reîntoarcerea la birou, cei mai mulți dintre angajatori au luat măsuri cu privire la asigurarea transportului până la locul de muncă, pentru evitarea transportului în comun. 65% dintre companii au implementat transportul angajaților cu mașinile disponibile sau folosirea unor microbuze/ autobuze (35%).

 Pe lângă măsurile medicale standard precum verificarea temperaturii și condițiilor medicale la intrarea în spațiul de lucru sau pregătirea unei camere dedicate de izolare a angajaților depistați cu COVID-19, unele companii sunt dotate și cu teste pentru depistarea COVID-19 în rândul personalului propriu.

Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: