Pehart Grup inițiază parteneriate cu școlile profesionale
Reading Time: 2 minutePehart Grup, companie specializată în produse din hârtie pentru uz casnic inițiază colaborări directe cu instituții de învățământ profesional. În contextul lipsei unor programe educaționale dedicate industriei hârtiei în România, compania a semnat contracte de practică școlară, în vederea pregătirii generațiilor viitoare de specialiști într-un sector economic stabil și cu perspective solide de dezvoltare.
Educație duală
În cadrul programului de învățământ dual (3 ani), 32 de elevi — dintre care 12 la fabrica din Petrești și 20 la cea din Dej — își desfășoară stagiile de practică la Pehart Grup. Sub coordonarea unui specialist desemnat de companie, care colaborează cu reprezentanții unităților de învățământ, elevii dobândesc competențe tehnice, într-un mediu de lucru real, aliniat atât cerințelor curriculare, cât și standardelor operaționale ale companiei.
Pentru a stimula performanța și implicarea, Pehart Grup organizează activități cu caracter competitiv, recompensate prin premii. Totodată, elevii beneficiază de sprijin din partea companiei, sub forma burselor lunare și a unei mese calde în fiecare zi de practică.
„Meseriașii nu se formează peste noapte și nici exclusiv în fabrici. Este nevoie de un ecosistem educațional funcțional, susținut prin parteneriate între stat, școală și mediul privat. Pehart Grup oferă un exemplu de implicare concretă și sustenabilă într-un domeniu esențial, care contribuie zilnic la confortul a milioane de gospodării”, declară Claudiu Campan, Human Resources Manager, Pehart Grup.
O industrie automatizată
Pe fondul digitalizării accelerate și al automatizării proceselor industriale, cererea de specialiști pentru zona tehnică este în creștere. Profesiile de electromecanic, stivuitorist sau operator de pupitru de comandă sunt tot mai căutate și presupun competențe avansate și deschidere către noile tehnologii. „Încurajăm elevii să înțeleagă valoarea meseriilor tehnice. Un electrician sau mecanic bine pregătit poate avea un venit mai mare decât un inginer. Este momentul ca societatea să redescopere valoarea muncii specializate”, adaugă Claudiu Campan.
Reprezentanții Pehart Grup atrag atenția asupra nevoii unei reforme sistemice în formarea profesională, care să continue dincolo de ciclul dual, atât în liceu, cât și în învățământul superior. Actualizarea curriculei în raport cu realitățile tehnologice și implicarea mediului privat în procesul educațional sunt esențiale pentru dezvoltarea unui capital uman adaptat cerințelor pieței. „Suntem pregătiți să contribuim cu know-how-ul nostru pentru formarea viitorilor specialiști, dacă ni se oferă cadrul necesar. Implicarea companiilor poate reduce semnificativ timpul de integrare și adaptare a tinerilor în piața muncii”, punctează Claudiu Campan.
Prezență internațională
Pehart Grup este unul dintre cei mai mari producători de hârtie din sud-estul Europei. Compania este prezentă cu produsele sale de uz casnic și industrial în 19 țări din Europa Centrală, de Est și de Sud (Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Serbia, Bosnia, Herțegovina, Muntenegru, Bulgaria, Macedonia, Ucraina, Grecia, Cipru, Israel, Rep. Moldova, Germania, Albania).
Pufina, una dintre cele mai populare mărci de hârtie, Alint, Altessa și SOVIO, divizia de produse AfH, fac parte din portofoliul Pehart Grup. De asemenea, compania produce jumbo rolls, role uriașe de hârtie utilizate în procesul de transformare în produse din hârtie pentru uz casnic și industrial.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz