Stiri

Peste 2 milioane de facturi au fost plătite folosind cardul de energie

27 apr. 2023 2 min

Peste 2 milioane de facturi au fost plătite folosind cardul de energie

Reading Time: 2 minute

În perioada 20 februarie – 26 aprilie 2023, peste 2 milioane de familii și-au achitat facturile la utilități prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăților efectuate ajungând la 464 milioane lei. Cele mai multe plăți s-au efectuat în București, Iași, Suceava, Bacău și Prahova.

Au fost trimise în aceeași perioadă 223.000 cereri de plată online, valoarea plăților procesate ajungând la 25,4 milioane lei. De asemenea, numărul plăților efectuate direct prin intermediul poștașilor, prin deplasarea acestora la domiciliul beneficiarilor, este de 482.200, în valoare totală de 82,9 milioane lei.

Ministrul Marcel Boloș: „Vrem să se permitem și plata datoriilor vechi”

„Sunt deja două luni de când am început implementarea programului de sprijin pentru plata facturilor la energie și am atins pragul de 2 milioane de familii care au achitat facturi din sumele virate pe carduri. Mai mult de o treime din beneficiarii care au făcut plăți fără să se deplaseze de la domiciliu în acest scop, fie pentru că au folosit platforma online de plată oferită de Poșta Română, fie pentru că au solicitat factorul poștal la domiciliu și au achitat cu sprijinul acestuia. Faptul că au existat aceste 3 variante de plată, dintre care două permit plata de acasă, este cu adevărat o reușită. Reamintesc tuturor posesorilor de carduri de energie că mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe. De asemenea, pentru a extinde și simplifica sprijinul acordat, am finalizat proiectul de act normativ prin care se prevede compensarea prețului pentru mai multe tipuri de energie decât cele prevăzute acum: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor. Mai mult, avem în plan să permitem și achitarea de facturi mai vechi și să extindem termenul până la februarie 2022”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

15.600 familii și-au achitat facturile pentru lemne de foc prin intermediul cardurilor de energie

Din cei 2 milioane de beneficiari ai cardurilor, 15.600 și-au compensat, cu ajutorul cardurilor de energie, costul lemnelor de foc, valoarea totală a plăților ajungând la 10,5 milioane lei.

Până în prezent, au fost emise și distribuite aproximativ 2,1 milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili. Până în prezent au fost soliționate peste 11.000 anchete sociale, pentru care sunt emise și distribuite carduri.

Proiect de modificare a programului, în consultare

MIPE a finalizat un proiect de modificare a Ordonanței de urgență nr. 166/2022, principala completare vizând tipurile de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023. Astfel, pe lângă formele de energie compensate în acest moment, se vor putea achita butanul, rumegușul, cărbunele, brichetele sau alți combustibili lichizi sau solizi.

Proiectul poate fi consultat aici: https://mfe.gov.ro/informatii-de-interes-public/acte-normative-in-consultare-publica/

Reamintim că peste 4 milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare, și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:

Pentru tranșa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
Pentru tranșa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.
Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la data de 27 decembrie 2023 inclusiv, sprijinul neputând fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.

Array

Articole pe aceeași temă: