Stiri

Plafonarea RCA, prelungită din nou

27 mart. 2025 < 1 min

Plafonarea RCA, prelungită din nou

Reading Time: < 1 minut

Guvernul a decis că prețurile polițelor RCA vor rămâne plafonate și după data de 1 aprilie, la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară, pentru a preîntâmpina apariția unor dezechilibre în piață și creșterea prețurilor pentru aceste polițe de asigurare.

Plafonarea a fost prelungită de Executiv pentru încă 3 luni, respectiv, până la 30 iunie 2025.

Potrivit statisticilor publicate la sfârșitul anului 2024, existau peste 10,7 milioane de vehicule în parcul național. La 13 martie 2025, 7,6 milioane erau asigurate, o pondere ce se menține redusă față de dimensiunea parcului auto, element ce fundamentează decizia Guvernului.

Plafonarea prețului polițelor de asigurare obligatorie auto a fost inițial stabilită în luna aprilie 2023, apoi, prin modificări succesive, a fost decis prelungirea perioadei de aplicare a prețurilor plafonate la RCA.

Despăgubirile plătite de companiile de asigurări în baza polițelor RCA au crescut cu 36% în primele 9 luni ale anului trecut. Astfel, valoarea plăților efectuate a depășit 3,4 miliarde lei, arată datele oficiale publicate de ASF.

Foto: 31864389 © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Articole pe aceeași temă: