Antreprenori Business Companii Stiri Tech

Platforma digitală KFactory a primit o finanțare de 215.000 euro

16 iun. 2020 < 1 min

Platforma digitală KFactory a primit o finanțare de 215.000 euro

Reading Time: < 1 minut

KFactory, platformă digitală dezvoltată de un start-up românesc, va primi o finanțare de 215.000 euro pentru dezvoltarea și implementarea planului de afaceri pe urmatorii ani. Finanțarea este coordonată de Sparking Capital, în calitate de Lead Investor, în parteneriat cu platforma de equity crowdfunding SeedBlink și investitori privați (business angels).

Platforma monitorizează și învață felul în care echipamentele industriale, operatorii, comenzile și echipele de suport se comportă și interacționează în timpul procesului de producție, astfel încât managerii să poată avea vizibilitate totală asupra întregului proces și să poată lua decizii rapide și informate.

“KFactory acoperă o nevoie de bază pentru orice companie din producție, indiferent că este vorba de automotive, producție echipamente industriale, pharma, plastic, procesare lemn, industrie alimentară, textilă sau altele. Ca direcție de dezvoltare, în a doua jumătate a anului 2020 dorim să lansăm noi funcționalități ce vor aduce o valoare adăugată foarte mare pentru industrie, cum ar fi managementul calității, mentenanță predictivă și analiză augmentată (augmented analytics).” declară co-fondatorul KFactory, Adrian Dima.

Având la bază conceptele de Industrial Internet of Things (IIoT) și Machine Learning, cumulate cu experiența din industriile IT și producție a fondatorilor, KFactory a reușit în scurt timp să crească cu până la 25% performanța pentru clienții săi, oferind în același timp un model accesibil de subscripție lunară (SaaS).

Membru în KFactory Advisory Board este și Dragoș Metea, antreprenor cu peste 15 ani experiență atât pe piața internă, cat și pe piața internațională, în medii multiculturale, de la mari corporații la startup-uri.

Sparking Capital a coordonat procesul de finanțare și este un fond cu capital de risc constituit din surse private. Fondul face investiții de tip pre-seed și seed în companii inovatoare din segmentele Industry 4.0, property tech, economie circulară, marketing tech, transformare digitală și sustenabilitate.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: