MarComm Digital Interviuri

Povestea primului proiect de VR din lume pentru nevăzători

4 oct. 2019 2 min

Povestea primului proiect de VR din lume pentru nevăzători

Reading Time: 2 minute

Pasionat de tehnologie și felul în care realitatea virtuală ne influențează viața, Lluis Rotger a făcut parte din echipa care a dezvoltat Touching Masterpieces, prima experiență VR pentru nevăzători din lume.

Și-a început cariera în 2009, pe vremea când era încă în facultate, cu un job de Junior Account Executive la MUBIQUO, o agenție de mobile marketing din Barcelona, dar și-a dat repede seama că un rol în departamentul de creație era ceea ce-și dorea doar că, în acea perioadă, pe fondul crizei economice globale care a lovit și Spania, era destul de greu să obțină o slujbă plătită în acest domeniu, chiar și pe o poziție de junior. Într-un moment în care advertisingul digital era în creștere, cu zero buget, a co-fondat Jirada, o agenție de digital, iar câțiva ani mai târziu, a co-fondat și iUbud, un brand de huse din lemn customizabile pentru device-uri Apple, care în doar câteva luni de la lansare s-a transformat dintr-un prototip într-un produs vândut la nivel internațional. Câțiva ani mai târziu și multe alte proiecte la activ, s-a retras din ambele companii și a decis să lucreze pentru companii mai mari din străinătate. Așa a ajuns la Havas Worldwide și Geometry Praga, unde, în prezent, este Associate Creative Director.

Touching Masterpieces

Touching Masterpieces este primul proiect de VR pentru nevăzători, care include nu un set de ochelari, ci mănuși.

Cu niciun buget de media, Touching Masterpieces a ajuns să fie mediatizat în 172 de țări, în numeroase publicații, printre care: BBC, Mashable, BuzzFeed, Inc. Magazine, Vice, The Next Web, Playground, Lürzer’s Archive, Campaign, AdWeek. 

Îmi amintesc cu plăcere dimineața în care m-am trezit și am văzut un articol despre Touching Masterpieces pe BuzzFeed. Acela a fost momentul în care am realizat că proiectul avea să se viralizeze global.” – Lluis Rotger, Associate Creative Director la Geometry Praga. 

Proiectul Touching Masterpieces s-a bucurat, de asemenea, de recunoaștere în festivaluri precum  Cannes Lions, Clios, Golden Drum, LIA, EuroBest și OneShow, printre altele, inclusiv locul 4 Best Agency of the Year (Geometry) atât în categoria Innovation, cât și în Digital Craft la Cannes Lions 2018.

Trendurile industriei

În baza experienței, cred că nu ar trebui să ne mai uităm atât de mult la trenduri. În primul rând, deoarece diferă foarte mult de la o piață la alta. În al doilea rând, deoarece nu întotdeauna cele mai trendy idei sunt și cele mai bune. Prefer să reinventez ceva ce a fost pe val în urmă cu câțiva ani, decât să urmez ceva ce este cool acum. Noi, publicitarii, ar trebui să ne concentrăm mai mult pe problemele oamenii pe care oamenii le au și să găsim soluții decât să încercăm să facem ceva care este deja la modă.

Cel mai important aspect pe care-l experimentăm acum este transformarea comerțului. Dacă ar trebui să aleg un trend al momentului, acesta ar fi e-commerce-ul – în ziua de azi putem cumpăra de oriunde, oricând, oricum. Sunt multe lucruri de făcut în această direcție. Trăim vremuri cu adevărat interesante.

 

Lluis Rotger este speaker la Golden Drum, eveniment în cadrul căruia va vorbi despre cum VR-ul își face loc în viețile noastre.

Cea de-a 26-a ediție a Festivalului Internațional Golden Drum va avea loc în Portorož, Slovenia, în perioada 17-18 octombrie 2019, și se desfășoară sub umbrela ”Creativity 4 Change”. Gala de premiere va avea loc vineri, 18 octombrie.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: