Stiri Business Companii

Prada începe producția la Sibiu

20 oct. 2022 < 1 min

Prada începe producția la Sibiu

Reading Time: < 1 minut

Prada a deschis oficial, joi,o fabrică de marochinărie la Sibiu. Fabrica Prada este construită pe 31.000 de metri pătrați, în zona Industrială de Vest a Sibiului, cu o investiție totală de circa 19 milioane euro, care va genera peste 300 de locuri de muncă și care beneficiază și de un ajutor de stat de 7,83 milioane euro.

Noua fabrică Prada de la Sibiu a fost proiectată de arhitectul Guido Canali, autorul „Prada Garden Factories”, care îmbină arhitectura cu natura, obținând astfel spații luminoase.

La festivitate de inaugurare a unității de producție Prada au participat membri ai board-ului Prada, printre care s-a numărat Massimo Vian – director industrial al grupului Prada și Daniele Borsi – directorul diviziei genți a acestui brand. De asemenea, a participat conducerea locală a fabricii din Sibiu, dezvoltatorul proiectului și reprezentanți ai instituțiilor locale. Din partea autorităților locale au luate parte la eveniment primarul Astrid Fodor, precum și președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, care au subliniat că investiția este benefică pentru oraș și creează locuri de muncă.

Inaugurarea fabricii Prada la Sibiu

Intrarea Prada pe piața românească a fost planificată în mai mulți pași. Prada, celebra companie italiană specializată în articole de lux atât pentru femei cât și pentru bărbați, a achiziționat fabrica de încălţăminte Hipic Prod Impex de la Sibiu, la începutul anului, când a cumpărat și pachetul de acțiuni de la antreprenoarea locală Andreea Sabău, devenind astfel unicul proprietar al fabricii sibiene.

FOTO: Primăria Municipiului Sibiu

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: