Profitul Immofinanz, afectat de criza din Rusia

Oliver Schumy 2Immofinanz a inregistrat un profit net negativ, de -390,4 milioane de euro in anul financiar 2015/16 (2014/15: -376,6 milioane de euro).  

Scaderea de la an la an a fost cauzata, in principal, de efectele negative ale evaluarii ajustate conform cursului valutar a portofoliului din Rusia (in valoare de -469,8 milioane de euro), precum și de scaderea veniturilor din inchirieri la 314,5 milioane de euro (2014/15: 385,6 milioane de euro), cauzata de reducerea temporara a nivelului chiriilor in Moscova și de planul de vanzare a proprietatilor, arata compania, intr-un comunicat de presa.

Veniturile au fost, de asemenea, influentate de doua efecte negative nerecurente: costurile suplimentare pentru Gerling Quartier au avut un impact negativ de -48,0 milioane de euro asupra rezultatelor din dezvoltare de proprietati, iar incheierea acordurilor in procedurile legale cu investitorii au generat costuri de -29,4 milioane de euro. Rezultatele operationale au totalizat 118,2 milioane de euro (2014/15: 289,1 milioane de euro).

„Anul financiar care s-a incheiat a fost influentat de numeroase evenimente și decizii ce au pus bazele transformarii Immofinanz intr-o companie imobiliara europeana importanta, dar și de situatia politica și economica tensionata din Rusia”,  a explicat Oliver Schumy, CEO al Immofinanz

„Dupa succesul important al procedurii de spin-off pentru BUWOG și vanzarea portofoliului nostru logistic, concentrarea companiei noastre pe segmentele de office și retail a reprezentat urmatorul pas necesar pentru o dezvoltare viitoare. Aceasta creștere va fi una organica, realizata, de exemplu, prin proiectele de dezvoltare inaugurate recent in sectorul de birouri din Germania, sau prin achizitii. Am reușit, de asemenea, sa inchidem un capitol negativ din trecut, prin incheierea unor acorduri in afara tribunalului in cazul unor procese cu investitori, initiate inainte de 2009”, a declarat Oliver Schumy, CEO al Immofinanz

„Masurile legate de capital, implementate pe parcursul anului financiar anterior, reprezinta acum baza pentru o politica de distributie (de dividende) sustenabila și va permite Immofinanz sa reinceapa plata de dividende independent de situtiile politice sau economice exceptionale – așa cum se intampla acum in Rusia. Astfel, in cadrul adunarii generale anuale pentru anul financiar 2015/16, vom recomanda și vom cere aprobarea pentru dividende cu valoarea de 6 centi per actiune”, a adaugat Oliver Schumy.

Aceasta distributie va fi considerata drept rambursare de capital sub legea fiscala din Austria și este, așadar, neimpozitabila pentru persoane fizice rezidente in Austria care detin actiuni Immofinanz in portofoliile personale.

Veniturile din inchirieri au scazut cu 18,4%, la 314,5 milioane de euro, in anul financiar 2015/16 (2014/15: 385,6 milioane de euro).  Aceasta scadere reprezinta, inainte de toate, rezultatul deteriorarii mediului economic din Rusia, unde Immofinanz a oferit reduceri temporare ale chiriilor pentru chiriașii din centrele sale comerciale din Moscova, dar și al vanzarii planificate a proprietatilor, se arata in comunicat.  

Venitul din inchirieri generat in Rusia a totalizat 82,2 milioane de euro in anul financiar pentru care se raporteaza, comparativ cu 136,2 milioane de euro, in anul financiar 2014/15.

Anul financiar 2015/16 a adus o creștere a gradului de ocupare pentru portofoliul de investitii finalizate, la 86,3% (2014/15: 84,2% inclusiv proprietatile logistice). La finalul lunii aprilie 2016, gradul de ocupare era de 81,7% (2014/15: 75,0%) pe segmentul office și de 91,1% (92,0%) – sau de 94,1% daca excludem Rusia – pe segmentul de retail.

Proprietatile din Romania, peste 15% din portofoliu

Proprietatile Immofinanz din Romania reprezinta 15,5% din portofoliul total al companiei. Cele 76 de proprietati (19 investitii finalizate, 2 proiecte in dezvoltare, 9 proiecte imobiliare aditionale [apartamente destinate vanzarii dupa finalizare] și 46 de proiecte in analiza) au o valoare de  852,5 milioane de euro (640,0 milioane de euro – investitiile finalizate, 31,2 milioane de euro – proiectele in dezvoltare, 4,7 milioane de euro – proiectele aditionale, 176,6 milioane de euro – proiectele in analiza). Valoarea reala estimata dupa finalizarea proiectelor de dezvoltare actuale ale Grupului in Romania se ridica la 106,6 milioane de euro.

La sfarșitul anului financiar 2015/16, veniturile din inchirieri in Romania se prezinta stabil și se ridica la 45,1 milioane de euro, ceea ce reprezinta 14,3% din veniturile totale din inchirieri la nivel de Grup.

Foscus pe office si retail

Ca urmare a concentrarii pe segmentele de office și retail, prioritatile sunt acum reprezentate de optimizarea structurii portofoliului in aceste doua zone și de creșterea valorii pentru consolidarea investitiilor finalizate, arata reprezentantii Immofinanz.

Obiectivele includ continuarea creșterii gradului de ocupare și imbunatatirea constanta a ofertei pentru chiriași. Pe segmentul de retail, brandul VIVO! va fi introdus in centrele comerciale existente. Planurile pentru segmentul office includ introducerea și consolidarea unui nou brand. O analiza comparativa arata ca nivelul chiriilor se va mentine stabil pe toate segmentele portofoliului, cu exceptia Rusiei.

Masurile planificate pentru creșterea fluxului de numerar includ, de asemenea, reducerea costurilor de finantare in cadrul actualului mediu favorabil de piata (30 aprilie 2016: 3,85% inclusiv derivate folosite pentru acoperirea dobanzilor și 3,54% fara aceste derivate), precum și reducerea cheltuielilor generale ale Grupului.

Achizitia unei participatiuni de aproximativ 26% in CA Immobilien Anlagen AG de catre Immofinanz reprezinta primul pas catre realizarea fuziunii complete planificate a celor doua companii. Dupa finalizarea procesului de cumparare a actiunilor CA Immo, cele doua companii vor demara negocierile asupra fuziunii. Portofoliile acestora se completeaza reciproc foarte bine și, prin urmare, este de așteptat ca tranzactia sa genereze sinergii substantiale generatoare de valoare.

Inainte de fuziune, Immofinanz intentioneaza sa instraineze prin spin off sau sa vanda portofoliul sau din Rusia, caracterizat prin dinamici de piata diferite și un profil de risc mai ridicat. 

Compania intentioneaza in continuare sa distribuie dividende de baza de 6 centi per actiune pentru anul financiar scurtat 2016.