BizRemote by certSIGN Finanțe

Programul de creditare IMM Invest, operațional din Vinerea Mare

16 apr. 2020 2 min

Programul de creditare IMM Invest, operațional din Vinerea Mare

Reading Time: 2 minute

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că vineri va începe cel mai important program de susţinere a IMM-urilor din România, din ultimii 30 de ani, IMM Invest, la care vor participa peste 40.000 de IMM-uri.

„Primele solicitări pot să se facă pe 17 aprilie, vineri. Deci, începând de vineri este funcţional tot sistemul”, a afirmat Florin Cîţu, după ședința de guvern.

Ministrul a precizat că schema de ajutor de stat este aprobată de Comisia Europeană. „Cele 3,1 miliarde de euro despre care a vorbit Comisia Europeană sunt de fapt banii pe care noi îi dăm. Comisia Europeană a aprobat doar schema noastră. Este vorba despre cele 15 miliarde de lei, echivalentul a 3,1 miliarde de euro. În acest moment, băncile au cerut solicitare de plafoane mai mari de 15 miliarde de lei, deci interesul este mult mai mare de ceea ce am prevăzut noi. Suntem flexibili, în momentul în care se ajunge la acest plafon, vedem cum suplimentăm”, a spus Florin Cîţu.

Plafonul IMM INVEST Romania în valoare de 15 miliarde de lei a fost subscris de finanțatori în proporție de 120,5%. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat că 20 de bănci și-au manifestat intenția de a semna convenții de garantare în cadrul programului.

Pentru plasarea de solicitări pentru creditare, IMM-urile trebuie să parcurgă următoarele etape:

  • Accesează aplicaţia disponibilă pe portalul www.imminvest.ro, completeză online datele de identificare, ataşează declaraţia IMM în format pdf, solicită unul sau mai multe credite sau linii de credit (portalul va deveni operaţional vineri, 17 aprilie, de la ora 10:00).
  • Ulterior, aplicaţia va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării, iar FNGCIMM, după verificarea informaţiilor furnizate de solicitant, va emite acordul de principiu privind eligibilitatea în cadrul programului, şi un număr de înregistrare.
  • Mai departe, FNGCIMM va transmite, online, instituţiei de credit selectate, documentele înregistrate de IMM, precum şi acordul de principiu privind eligibilitatea beneficiarului aplicant. Instituţia de credit va analiza cererea de finanţare şi va adopta intern decizia de acordare a creditului, conform solicitării beneficiarului.
  • Ultima etapă a procesului constă în aprobarea creditului de către instituţia de credit şi în transmiterea către FNGCIMM a solicitării privind acordarea garanţiei de stat.

Programul IMM Invest România permite IMM-urilor afectate semnificativ de criza COVID-19 să îşi asigure lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii şi/sau a unuia sau mai multor credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele şi în contul statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Programul IMM Invest România asigură o finanţare rapidă, fără costuri de finanţare şi de garantare, având avantajul garanţiei statului pentru toate categoriile de credite, dobânda şi comisionul de garantare fiind suportate integral de la bugetul de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice. Subvenţionarea totală a costurilor cu dobânzile şi comisioanele se aplică de la data acordării creditului până la 31 martie 2021, cu posibilităţi de prelungire.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: