Tech

Proiect românesc pentru Agenția Spațială Europeană

13 feb. 2017 3 min

Proiect românesc pentru Agenția Spațială Europeană

Reading Time: 3 minute

Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicații online, dezvoltă, în parteneriat cu Institutul de Științe Spațiale de la Măgurele, un prototip de laborator pentru un fotodetector care poate urmări și înregistra fenomene optice din spațiu și din partea superioară a atmosferei, în cadrul unui proiect pentru Agenția Spațială Europeană (ESA), finanțat prin intermediul programului PRODEX, coordonat la nivel național de Agenția Spațială Română (ROSA).

Proiectul reprezintă o premieră pentru zona europeană, inovația constând în folosirea unui nou tip de senzori ce pot fi utilizați pentru a detecta fenomene optice în spațiu, în lungimi de undă UV (ultraviolet). Odată cu validarea tehnologiei din acest prototip, Zitec are în vedere specializarea pe tehnologiile de fotodetecție și pe viitor preluarea unor proiecte mai mari, de producție a dispozitivelor destinate spațiului cosmic.

„Ne bucurăm foarte mult că am reușit să obținem, împreună cu Institutul de Științe Spațiale (ISS), acest proiect finanțat de Agenția Spațială Europeană. Nu numai că această colaborare ne motivează și ne onorează, dar deschide pentru Zitec o nouă direcție, în care dezvoltarea de software este însoțită de realizarea de dispozitive hardware inovative, la cel mai înalt nivel”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & fondator Zitec.

“Proiectul acesta se bazează, de exemplu, pe o tehnologie avansată de fotodetecție, fotomultiplicator cu siliciu – Silicon Photomultiplier. Aceasta va fi integrată într-un dispozitiv pe care departamentul nostru specializat îl construiește împreună cu ISS”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & fondator Zitec.

alexandru_lapusan_zitec1
Alexandru Lăpușan, CEO & fondator Zitec

Sistemul de fotodetecție dezvoltat de Zitec va fi montat într-un „dark chamber”, o cutie în care nu pătrunde lumina, pentru a fi testat în condiții de întuneric asemănătoare cu cele din spațiu. Rolul dispozitivului va fi să simuleze și să măsoare fenomene optice și să transmită rezultatele către un sistem de calcul, unde vor fi procesate. În „dark chamber” există un sistem de detecție a impulsurilor luminoase, montat pe un cadru care se poate mișca în toate direcțiile, pentru a detecta orice sursă de lumină. Dimensiunile dispozitivului de tip dark chamber sunt de 1.1 x 1.1 x 2 m.

„Ne bucurăm că ESA a aprobat proiectul conceput de noi și că acesta va fi implementat cu ajutorul firmei românești Zitec. Este un proiect care ridică multe provocări, de la procesarea în paralel a 256 de semnale analogice, la designul și producția modulelor electronice și, nu în ultimul rând, minimizarea erorilor care pot apărea în sistem. Suntem încrezători că, prin prisma experienței Zitec în dezvoltarea de tehnologii inovatoare, acest proiect reprezintă doar un început pentru o colaborare pe termen lung”, a declarat Mihnea Popescu, Institutul de Științe Spațiale.

Proiectul a demarat la sfârșitul anului 2016, iar termenul final este stabilit pentru aprilie 2019. În realizarea lui este implicată echipa Embedded Zitec, acest departament urmând să fie extins în perioada următoare cu noi membri, atât din București, cât și de la nivel național, pentru cei din urmă compania oferind pachete de relocare.

Zitec este una dintre companiile lider în industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe, precum și servicii de online marketing.

Cu afaceri de 4,5 milioane euro în 2015 și circa 40% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate pentru parteneri din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveția, Italia sau Olanda, Zitec a fost premiată in 2016 la Gala ANIS cu premiul “Software Outsourcing Project of the Year” pentru soluția “Depanero Back-Office” și a fost inclusă în “TOP 20 angajatori din IT” de Revista Biz.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: