Companii Interviuri

Provocări pe drumul către sustenabilitate

30 sept. 2022 4 min

Provocări pe drumul către sustenabilitate

Reading Time: 4 minute

Companiile au o serie de obligații de raportare pe zona de sustenabilitate, de la managementul deșeurilor până la raportări specifice unei activități de producție, dar și declarații către Administrația Fondului pentru Mediu.

Am discutat cu Daniela Dobre, director executiv al Green Environment Support, companie de consultanță de mediu care ajută businessurile să se conformeze cu legislația de mediu și are în portofoliu peste 300 de clienți, despre provocările pe care le întâmpină companiile în ceea ce privește legislația de mediu și rolul practicilor sustenabile în dezvoltarea unui business.

Daniela Green Environment Support - pe drumul catre sustenabilitate
Daniela Dobre, director executiv, Green Environment Support

Cum poate adopția practicilor sustenabile să ajute la dezvolta­rea unei afaceri? 

Orice business are ca principal scop obținerea unui profit, însă este important ca dezvoltarea economică să se facă într-o manieră durabilă care să includă atât componenta socială, prin implicarea comunității, asigurarea unui mediu de lucru adecvat și investiții în educație, cât și utilizarea unor tehnologii și resurse regenerabile.

Primul pas pe care îl pot face companiile în adopția unor practici sustenabile este să respecte legislația de mediu implementată în România pe baza directivelor europene și să se asigure că au implementat un plan de management eficient al deșeurilor. Sustenabilitatea este în momentul de față un subiect foarte des întâlnit în diverse comunicări de business, însă este important ca preocuparea să fie una reală, iar controlul operațional de mediu să se desfășoare ­într-o manieră riguroasă.

Cerințele le­gislative sunt din ce în ce mai drastice, iar dacă acestea nu sunt implementate corespunzător de la început, impactul financiar poate fi unul major prin prisma taxelor percepute sau a amenzilor aplicate. Mai mult, clienții sunt tot mai preocupați de achiziționarea unor produse și servicii eco, ceea ce înseamnă că dezvoltarea unui business poate fi direct influențată de interesul acestora.

Care este cea mai mare provocare a companiilor când își doresc să adopte practici mai sustenabile și să se conformeze legislației de mediu? 

Din punct de vedere legislativ, cea mai mare provocare o reprezintă legislația stufoasă, care nu este întotdeauna clară, ceea ce poate duce la o interpretare incorectă a acesteia. Avem foarte multe situații în care agenții economici nu își cunosc toate obligațiile către autoritățile de mediu și, astfel, riscul de amendă este foarte ridicat.

De asemenea, o raportare eronată poate atrage după sine sancțiuni sau penalități cu un impact considerabil în buget. Din punctul de vedere al dezvoltării unui business sustenabil, există mai multe provocări în momentul de față, însă cele mai importante sunt lipsa resurselor financiare, a infrastructurii și a educației în ceea ce privește protecția mediului.

Pentru a ajunge la zero amprentă de carbon într-un business, nu este suficient să se adopte o serie de măsuri precum utilizarea energiei verzi, a unor mijloace de transport electrice, a unor utilaje performante care să nu folosească combustibili fosili și un management eficient al deșeurilor și al materiei prime pentru asigurarea unei economii circulare. 

Este necesar ca și lanțul de aprovizionare și distribuție să res­pecte aceleași principii. Inves­tițiile la nivelul autorităților locale, dar și alocarea bugetului pentru sectorul colectării deșeurilor sunt esențiale. În privința finanțărilor, lucrurile au început să prindă contur și sperăm ca, prin atragerea numeroaselor fonduri europene și a programelor guvernamentale, să se producă o schimbare considerabilă în businessul românesc.

Companiile internaționale au directive de a adopta practici sustenabile și pe plan local. Care este atitudinea celor românești care nu au astfel de direcții? 

Într-adevăr, majoritatea companiilor internaționale sunt conștiente că există o serie de reguli ce trebuie respectate cu strictețe în ceea ce privește protecția mediului și impun în reprezentanțele locale măsuri în această direcție încă de la început. Am observat însă că, în ultimii ani, a crescut considerabil și gradul de conștientizare a companiilor românești în privința obligațiilor pe care le au și a legis­lației specifice. 

Unii aleg să apeleze la companii de consultanță, în timp ce alții au o persoană desemnată intern sau un departament. Din experiența controalelor pe care le-am avut, consider că expertiza inginerului de mediu este însă esențială și, de multe ori, o singură persoană nu are vederea de ansamblu asupra tuturor obligațiilor și riscurilor. 

Nefiind direcția lor de dezvoltare, sfatul meu ar fi să externalizeze aceste servicii. Sunt în continuare și mulți antreprenori care aleg să nu ia măsuri în această direcție sau nu cunosc ce obligații au.

Ce recomandări ai pentru companiile care vor să facă demersuri durabile, dar nu știu de unde să înceapă? 

Să facă un audit de conformare de mediu în cadrul businessului lor pentru a identifica eventualele riscuri din punct de vedere al protecției mediului și apoi să investească în utilaje și soluții care pot ajuta businessul să aibă un impact mai redus asupra mediului. Primul pas este foarte simplu: un management al deșeurilor eficient prin prevenirea generării acestora, prin reutilizare, reciclare, alte operațiuni de valorificare și, doar ca ultim pas, prin eliminare. 

Cum vezi viitorul companiilor care aleg acest drum al suste­na­bilității? Dar al celor care aleg să rămână pe calea știută?

Sustenabilitatea este viitorul și ar trebui să ne adaptăm cu toții. Direcțiile Uniunii Europene sunt clare și, așa cum s-a întâmplat și cu digitalizarea, care a luat amploare din ce în ce mai mult, același lucru se va întâmpla și cu sustenabilitate și este bine să fii pregătit.  

Photo © Kravcs | Dreamstime.com

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 366 (16 septembrie – 16 octombrie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: