Companii Lifestyle

3 pasi pentru un spatiu de munca sanatos

3 nov. 2015 3 min

3 pasi pentru un spatiu de munca sanatos

Reading Time: 3 minute

Pentru a asigura nevoile de confort fizic si psihic ale angajatilor, companiile din Romania isi pot transforma spatiile de birouri in zone sanatoase, corect adaptate la cerintele cotidiene, in doar trei pasi, potrivit Techno Office, unul dintre principalii jucatori ai pieţei locale de furnizori de solutii complete pentru amenajarea spatiilor de birouri.

„Companiile prezente pe piata locala au inceput sa tina cont de faptul ca un angajat sanatos si fericit este mai productiv decat unul bolnav si frustrat. Iar desi tara noastra este cunoscuta si pentru o forta de munca low-budget, companiile au inceput sa investeasca din ce in ce mai mult in confortul angajatilor”, a declarat Iuliana Carata, cofondator Techno Office.

Astfel, potrivit reprezentantului companiei, cele mai importante aspecte care ajuta la mentinerea unui ambient sanatos la locul de munca vizeaza utilizarea unui mobilier adecvat, instaurarea unor zone de recreere, precum si initierea unor programe flexibile pentru angajati.

Secretul sta in ergonomie

Alegerea unui mobiler ergonomic trebuie sa tina cont, in primul rand, de mobilitatea pe care o permite utilizatorului. In plus, selectarea produsului, trebuie sa tina cont si materialelor din care acesta este confectionat, efectul asupra organismului si durabilitatea sa in exploatare.

„Corpul nostru nu este conceput pentru sezut ore indelungate pe scaun, dimpotriva. Avem nevoie de tensiuni alternative, miscari neregulate si non-repetitive pentru a funtiona corect, inclusiv mental. Amorteala, oboseala si stresul somatic sunt primele efecte ale nerespectarii acestei realitati. Iar timpul in care un angajat sta tintuit in scaun ii afecteaza performanta mai mult decat ne imaginam. De aceea, un scaun ergonomic cu reglaje si mecanisme adecvate, trebuie sa ne scuteasca macar de durerile lombare, cervicale sau binecunoscutele crize de nerv sciatic. Si calculand pierderile, aflam ca putine companii isi permit luxul unui scaun ieftin”, a completat, la randul sau, Mircea Ilas (foto), Designer Techno Office.

De asemenea, acesta recomanda alternarea pozitiei de munca stand pe scaun cu cea din picioare, solutiile in acest caz fiind un birou reglabil pe inaltime – sit-up desk – la care angajatul poate lucra atat din picioare, cat si de pe scaun, sau chiar un birou tip lounge, care ii permite acestuia sa adopte o pozitie confortabila, asemenea celei experimentate intr-un fotoliu sau o canapea.

Office lounge si zone de relaxare

Companiile mai pot veni in ajutorul angajatilor cu o amenajare informala a spatiilor comune, precum salile de sedinta sau chiar o incapere special dedicata pauzelor de relaxare. In aceste cazuri, Techno Office recomanda folosirea unui mobilier informal precum cel de lounge, dar si integrarea unor canapele, fotolii, console de joc sau instrumente muzicale.

De asemenea, potrivit Techno Office, 70% dintre companiile care isi amenajeaza birourile, cu precadere cele care activeaza in industriile de media, publicitate, IT si FMCG, aleg sa implementeze un spatiu de relaxare destinat, cel mai adesea, prezentarilor, brainstorming-urilor sau discutiilor informale.

Programe flexibile

Daca in marile corporatii din afara Romaniei angajatii beneficiaza deja de posibilitatea unor programe prin care pot profita de mobilitatea oferita de era tehnologiei, pe piata locala, numarul companiilor care pun la dispozitia angajatilor programe flexibile, prin care acestia isi pot aloca o zi din saptamana pentru a-si desfasura activitatile de acasa, este foarte mic.

De asemenea, acolo unde jobul permite, Techno Office recomanda si alternarea muncii de birou cu cea desfasurata pe teren, ocazie prin care angajatul isi poate destinde atat corpul, cat si mintea. Nu in ultimul rand, in cazul companiilor mici, care isi desfasoara activitatea intr-o locuinta cu acces la un spatiu in aer liber, sezonul cald este un moment propice in care activitatile cotidiene se pot desfasura in afara biroului.

pe scaunele bune nu se sta - se fac lucruri
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: