Finanțe Stiri

Raiffeisen Bank – profit net de 36 milioane euro în S1

19 aug. 2016 3 min

Raiffeisen Bank – profit net de 36 milioane euro în S1

Reading Time: 3 minute

Raiffeisen Bank România a avut în primul semestru al anului un profit net de 38 milioane euro, în scădere față de 48 milioane euro în aceeași perioadă din 2015.

Rezultatele au fost afectate în principal de două evenimente nerecurente: 42,5 milioane euro provizioane pentru pierderi posibile în urma intrării în vigoare a legii „dării în plata” și respectiv un câștig de 21 milioane euro în urma tranzacției de achiziție a Visa Europe Limited de către Visa Inc. Eliminând efectele acestor evenimente, profitul net a avut o evoluție pozitivă, +13% fata de anul precedent, arată banca, într-un comunicat de presă.

Activele totale au crescut cu 6% față de prima jumătate a anului 2015, de la 6,48 miliarde euro până la 6,89 miliarde euro în 2016. Principalul motor al creșterii a fost dezvoltarea activității băncii cu clienții.

1,4 mld euro credite noi

Raiffeisen a finanțat economia în 2016 prin credite nou aprobate de peste 1,4 miliarde euro, în creștere cu 32% față de anul precedent: originările de credite de nevoi personale pentru persoane fizice (350 milioane euro în 2016) au crescut cu peste 50% față de perioada similară din 2015, se arată în comunicat. Factorii determinanți sunt creșterea încrederii populației în perspectivele economiei locale, creșterile salariale și încercările noastre permanente de a veni în întâmpinarea clienților prin produse de calitate, care să răspundă cât mai bine nevoilor lor.

Creditele acordate IMM-urilor au crescut cu 9% față de aceeași perioadă din 2015, susținute și de o majorare cu 50% a creditelor originate din surse de finanțare EIF (Fondul European de Investiții). Creditele nou aprobate destinate corporațiilor au crescut cu 40% față de anul precedent, banca participând la unele dintre cele mai mari tranzacții sindicalizate din piață românească.

Creșterea organică a portofoliului de credite cu 6% a fost completată de achiziția, în prima jumătate a acestui an, a unui portofoliu de credite de 75 milioane euro de la o companie din cadrul grupului RBI. Astfel, creditele nete au crescut cu 8%, de la 3,92 miliarde euro în iunie 2015, până la 4,21 miliarde euro în 2016.

Depozitele clienților arată, încă o data, o evoluție puternic pozitivă (+11%), în principal în urmă economiilor populației și acumulărilor din conturile IMM-urilor (+40%). Pe fondul unor rate de dobândă la minime istorice, această evoluție subliniază încrederea de care ne bucurăm din partea clienților noștri.

Totodată, banca anunță o creștere cu 10% a numărului de clienți persoane fizice Premium.

„Sunt foarte mulțumit de evoluția băncii în primele șase luni ale acestui an. Veniturile operaționale au crescut cu 15%, până la 247 milioane euro și cu 5% dacă excludem efectele tranzacției VISA. Avem creștere susținută atât în portofoliile de credite și depozite, dar și surse diversificate de generare a veniturilor băncii. Toate acestea ne-au permis să facem față cu succes unui mediu dominat de rate de dobândă scăzute și schimbărilor legislative care ne-au afectat activitatea. Veniturile nete din dobânzi, principală noastră sursă de venit, au arătat rezistentă la impactul ratelor de piață foarte scăzute și au crescut ușor, susținute de creșterea portofoliului de credite”, a spus Steven van Groningen, președintele & CEO Raiffeisen Bank.

“Activitatea tranzacționala s-a intensificat de asemenea; avem o creștere cu 9% în numărul de plăți procesate în sistemele noastre, care a contribuit la creșterea veniturilor nete din comisioane cu 7%”, a spus Steven van Groningen, președintele & CEO Raiffeisen Bank.

Tendința de scădere a costurilor cu provizioanele a continuat, urmând evoluția pozitivă a economiei în ansamblu și îmbunătățirea comportamentului de plată al clienților: provizioanele pentru deprecierea creditelor (normalizate, fără efectul legii Darii în Plată) au scăzut până la 26 milioane euro, față de 32 milioane euro la jumătatea anului 2015. Strategia prudentă de risc își arată rezultatele și în rata creditelor neperformante, care a scăzut de la 7,2% în iunie 2015, până la 6,9% în iunie 2016.

Baza de costuri a rămas stabilă, iar creșterea raportată de 3% provine din schimbarea  metodologiei de raportare a costurilor cu asigurarea depozitelor (în totalitate în prima jumătate a anului 2016, față de alocare lunară în 2015).

Digitalizare și simplificare

„Ne propunem în fiecare zi să fim mai buni, mai eficienți și să oferim interacțiuni plăcute clienților noștri, prin produse simple și accesibilitate prin multiple canale bancare, iar în același timp, facem eforturi să ne optimizăm procesele și sistemele”, a adăugat Steven van Groningen. 

Raiffeisen Bank înregistrează o creștere susținută în utilizarea canalelor alternative de către clienți – o creștere cu 66% a numărului de utilizatori ai aplicației de Mobile Banking. De asemenea, numărul de automate multifuncționale instalate a ajuns la 83 (față de 13 la mijlocul anului precedent), aducând după șine o viteză mai mare și comoditate pentru clienți în procesarea operațiunilor curente.

Numărul de plăți ale clienților corporații a crescut cu 15% față de anul precedent, iar proporția plăților electronice în total a ajuns la 94% (față de 88% cu un an în urmă). Aceeași evoluție pozitivă este observată și în rândul celorlalte segmente și face parte din strategia băncii de promovare a digitalizării. 

Raiffeisen Bank deservește aproximativ 2 milioane de clienți persoane fizice, 96.000 IMM-uri și  8.000 de companii. Rețeaua Raiffeisen Bank număra peste 500 de unități, peste 1.100 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de EPOS-uri și  83 de MFM (automate multifuncționale).

Banca avea la  jumătatea anului 2016  5.311  angajați, față de 5.348  în  iunie 2015.

 

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: