Finanțe CSR Stiri

Raiffeisen Bank Romania a plasat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi, de peste 400 mil. lei

10 mai 2021 2 min

Raiffeisen Bank Romania a plasat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi, de peste 400 mil. lei

Reading Time: 2 minute

Raiffeisen Bank a plasat, în premieră pentru sectorul bancar din România, prima emisiune de obligațiuni verzi senioare preferențiale, cu scopul de a finanța proiecte eligibile care să asigure tranziția către o economie sustenabilă și durabilă.

Emisiunea de obligațiuni a fost adresata către investitori instituționali și a atras 400,575 milioane lei pe o maturitate de 5 ani, la un cupon fix de 3,086%, aproximativ 0,5 p.p. peste randamentul titlurilor de stat în lei de referință cu aceeași maturitate. Cu o cerere de aproape 650 de milioane de lei, emisiunea a fost suprasubscrisă de aproape 1,6 ori.

“Ne bucură interesul ridicat al investitorilor pentru prima emisiune de obligațiuni verzi a unei bănci locale, ceea ce ne arata ca aspectele legate de sustenabilitate joaca un rol în creștere în deciziile investiționale ale instituțiilor financiare.”

Romulus Mircea, director Managementul Bilanțului și al Portofoliului la Raiffeisen Bank

Obligațiunile urmează să fie incluse în baza de fonduri proprii și datorii eligibile ale băncii, după aprobarea Băncii Naționale a României.

“Prin această emisiune dorim să reconfirmăm angajamentul nostru de a contribui la dezvoltarea unor comunități sustenabile și prospere, prin mobilizarea resurselor către proiecte care să genereze valoare pentru întreaga societate și care au un impact social și de mediu pozitiv.”

Steven van Groningen, președinte și CEO la Raiffeisen Bank

Împreună cu grupul-mamă RBI, Raiffeisen Bank își asumă un rol esențial în procesul de tranziție la o economie verde. Banca urmărește să genereze impact pozitiv, atât prin modul în care operează, cat și prin proiectele pe care alege să le finanțeze.

Raiffeisen Bank a început anul 2021 cu definirea direcțiilor cheie pe care le va urma în strategia să de sustenabilitate și anume: de bancher responsabil (urmărește finanțarea de proiecte sustenabile și sănătoase din perspectiva impactului ecologic și social), de partener corect pentru angajații și colaboratorii săi și de cetățean corporativ implicat în problemele societății.

Raiffeisen Bank România are peste 20 de ani de activitate pe piața bancară locală și peste 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.800 de angajați, 330 de agenții în toată țara, 720 de ATM-uri, 393 de mașini multifuncționale (MFM-uri) și o rețea de peste 24.500 de POS-uri.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: