fbpx
Analize Opinii

Joseph E. Stiglitz: Prioritățile economice pe timp de pandemie6 min

12/07/2020 4 min read

Joseph E. Stiglitz: Prioritățile economice pe timp de pandemie6 min

Reading Time: 4 minute

Statele au redus impozitele pentru miliardari și corporații în 2017, au salvat Wall Street în 2008 și au dat o mână de ajutor marilor corporații în 2020. Ca să fim societatea care susținem că suntem, ar trebui să fim la fel de săritori și cu prelungirea ajutoarelor de șomaj, a îngrijirii medicale și a sprijinului pentru persoanele vulnerabile.

Deși avem impresia că a trecut o veșnicie de când economiile lumii au început să se închidă ca răspuns la pandemia de COVID-19, în realitate a trecut doar puțin timp. La început, majoritatea observatorilor estimau o revenire rapidă în formă literei V, bănuind că economia trecea printr-un scurt moment mai dificil. S-a preconizat atunci că aveau să treacă vreo două luni marcate de ajutorarea celor cu probleme, asupra cărora aveau să se reverse sume mari de bani, iar apoi economia urma să reia de unde rămăsese.

Ideea suna promițător. Dar acum este iulie, iar revenirea rapidă în forma literei V este mai curând o fantezie. Economia de după trecerea pandemiei va fi foarte posibil anemică și asta nu numai în țările care nu au răspuns cum trebuie la pandemie (și e vorba în primul rând de SUA), ci și în cele care au avut o reacție potrivită. Fondul Monetar Internațional estimează că, până la finalul anului 2021, economia globală va crește doar cu puțin mai mult decât la finele lui 2019 și că economiile Statelor Unite și ale țărilor din Europa vor fi cam cu 4% sub nivelul de anul trecut.

Peisajul economic actual are două niveluri. Pe plan macroeconomic, cheltuielile vor scădea, din cauza bilanțurilor deficitare ale gospodăriilor și companiilor, a unui puseu de falimente care va distruge o parte a capitalului organizațional și informațional, precum și din cauza atitudinii extrem de prudente induse de incertitudinea privind cursul pandemiei și politicile referitoare la aceasta. Pe de altă parte, pe plan microeconomic, virusul va fi ca o taxă pe activitățile care implică contactul uman. Ca urmare, vor avea loc schimbări majore în tiparele de consum și producție, care la rândul lor vor aduce importante transformări structurale.

Știm atât din teoria economiei, cât și din istorie că piețele nu pot trece cu bine singure prin această tranziție, mai ales dacă luăm în considerare faptul că situația actuală este efectul unei schimbări bruște. Nu ai cum să convertești deodată angajați ai liniilor aeriene în tehnicieni pe Zoom. Și, chiar dacă ai avea cum, sectoarele aflate acum în creștere se bazează mai puțin pe munca fizică și mai mult pe abilități.

Știm, de asemenea, ca transformările structurale masive tind să ducă la apariția unei probleme keynesiene tradiționale, din cauza a ceea ce economiștii numesc efecte de venit și substituție. Chiar dacă sectoarele care nu presupun contact uman sunt în plină dezvoltare, cheltuielile asociate vor crește și vor fi depășite de scăderea cheltuielilor care rezultă din declinul veniturilor din sectoarele aflate în picaj.

Mai mult, pandemia are și un al treilea efect: creșterea inegalităților. Deoarece roboții nu pot fi infectați de virus, vor deveni mult mai atrăgători decât oamenii pentru angajatori, mai ales în sectoarele aflate în declin, care utilizează mai multă munca necalificată. Și, cum persoanele cu venituri mici sunt nevoite să-și cheltuiască o parte mai mare a veniturilor pe bunuri de bază decât cele cu venituri mari, orice creștere a inegalităților datorată automatizării va duce la contracția economiei.

Pe lângă toate aceste probleme, mai există și alte două motive de pesimism. Primul motiv se referă la faptul că politica monetară poate ajuta unele companii să treacă peste constrângerile temporare cauzate de lipsa de lichiditate (cum s-a întâmplat în timpul crizei din 2008 – 2009), dar nu poate rezolva problemele de solvabilitate și nici nu poate stimula economia atunci când ratele dobânzilor sunt aproape de zero.

În al doilea rând, în SUA și în alte țări, obiecțiile “conservatoare” la creșterea deficitelor și a nivelului datoriilor vor împiedica adoptarea stimulentelor fiscale necesare. Și e vorba despre aceleași persoane care au fost mai mult decât bucuroase să reducă impozitele pentru miliardari și corporații în 2017, să salveze Wall Street în 2008 și să dea o mână de ajutor marilor corporații în 2020. Dar situația se schimbă când e vorba de prelungirea ajutoarelor de șomaj, a îngrijirii medicale și a sprijinului suplimentar pentru persoanele cel mai vulnerabile.

Prioritățile pe termen scurt au fost clare încă de la începutul crizei. Criza medicală, în primul rând, trebuie soluționată (de pildă prin furnizarea adecvată de echipament de protecție angajaților din spitale, dar și prin printr-un număr suficient de paturi de spital pentru pacienți), deoarece recuperarea economică nu poate avea loc până nu e oprită împrăștierea virusului. În același timp, politicile de protejare a celor mai defavorizați, de furnizare de lichiditate pentru a preveni falimentele și de menținere a legăturii între angajați și firmele la care lucrează sunt esențiale pentru un restart rapid al economiei la momentul potrivit.

Și totuși, chiar ținând cont de toate aceste lucruri, va fi nevoie să se facă alegeri grele. De pildă, nu ar trebui să fie salvate companii – de genul retailerilor tradiționali – care erau deja în declin înainte de criză, pentru că am crea niște zombi, ceea ce ar limita dinamismul și creșterea economică. Și nu ar trebui să salvăm nici firmele care erau deja îndatorate prea mult încât să mai poată suporta vreun șoc. Decizia Fed de a ajuta piața obligațiunilor cu risc ridicat printr-un program de cumpărare de active e aproape sigur o greșeală și un exemplu de hazard moral. Guvernele nu ar trebui să apere firmele de propria lor nechibzuință.

Deoarece boala COVID-19 nu dă semne că va dispărea rapid, avem timp să ne asigurăm că cheltuielile noastre reflectă prioritățile. Când a izbucnit pandemia, societatea americană era dezbinată de inechități rasiale și sociale, standardele de sănătate erau în declin, aveam o dependență distructivă de combustibilii fosili. Acum, când cheltuielile guvernului au explodat, publicul are dreptul să ceară ca acele companii care primesc ajutor de la stat să contribuie la justiția în plan rasial și social, la îmbunătățirea sistemului de sănătate, la trecerea către o economie verde și bazată pe cunoaștere. Aceste valori ar trebui să se reflecte nu numai în alocarea banilor publici, ci și în condițiile impuse companiilor care îi primesc.

După cum am subliniat într-un studiu recent realizat alături de mai mulți coautori, cheltuielile publice făcute cu cap, mai ales investițiile în tranziția către economia verde, pot ajuta la rezolvarea problemei șomajului aflat în creștere și pot constitui un stimulent mai bun decât reducerile de taxe. Nu există niciun motiv economic pentru care țările lumii, inclusiv SUA, să nu adopte programe de recuperare masive și susținute care să arate ca ele sunt societatea care afirmă că sunt – sau măcar care le vor aduce mai aproape de aceasta.

Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, este profesor universitar la Universitatea Columbia și economist-șef la Institutul Roosevelt. Cea mai recentă carte pe care a scris-o este “People, Power, and Profits: Progressive Capitalism for an Age of Discontent”.

© Project Syndicate

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *